Hai în pauza de mișcare!

32 de orașe intră anul acesta în competiția „Hai în pauza de mișcare”, parte a programului Bucurie în Mișcare, derulat din 2012 de Asociația 11even din Cluj, cu sprijinul Kaufland România. Competiția, care se va desfășura în perioada 5-15 martie 2019, își propune să atragă atenția asupra nevoii de mișcare ca soluție pentru stresul vieții cotidiene și se adresează persoanelor, organizațiilor și entităților preocupate de sport și de un stil de viață sănătos care își doresc să aducă în orașul lor festivalul Bucurie în Mișcare.

Orașele care intră anul acesta în competiție, împărțite pe patru categorii, sunt: Arad, Craiova, Galați, Iași, Timișoara, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Bacău, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Mureș, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Alba Iulia, Reșița, Deva, Roman, Slatina, Bistrița, Vaslui, Târgoviște, Orăștie, Fălticeni, Câmpina, Alexandria, Mediaș, Sighetu Marmației, Lugoj, Turda.

Fiecare persoană care a împlinit 16 ani își poate susține orașul în competiție, postând pe Facebook și/sau Instagram o imagine sau un video în care arată cum face mișcare (pașii campaniei sunt publicați pe site-ul www.bucurieinmiscare.ro). Fiecare postare valorează 10 puncte, iar orașele care adună c l mai mare punctaj câștigă un festival Bucurie în Mișcare. Cele 12 festivaluri vor avea loc în perioada mai - iunie și presupun, în fiecare oraș, două zile cu zeci de activități în aer liber, demonstrații și concursuri diverse.

La nivelul orașului Bistrița, Asociația Tineri pentru Comunitate, ONG de tineret, este partener local și încurajăm fiecare persoană care a împlinit 16 ani să facă mișcare și să promoveze acest lucru prin intermediul Facebook și/sau Instagram.

Anul acesta, proiectul Bucurie în Mișcare va fi prezent și în mediul rural, unde nu au loc evenimente care să promoveze mișcarea și un stil de viață sănătos. Asociația 11even, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale și Kaufland România, va facilita participarea unui număr de aproximativ 1000 de copii din mediul rural în cele 12 evenimente Bucurie în Mișcare.

Imagini de la edițiile precedente sunt disponibile la acest link: www.bucurieinmiscare.ro/foto.

Despre Bucurie în Mișcare

Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite

Nu facem suficientă mișcare - mai mult de jumătate dintre români sunt obezi sau supraponderali și peste un milion suferă de boli metabolice. Nu mai știm să ne conectăm - socializarea din curtea blocului sau de pe uliță a fost înlocuită de rețele sociale virtuale. Nu mai apreciem activitățile afară - în România, un copil petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor).

Programul Bucurie în Mișcare, de promovare a sportului și mișcării în comunitate, s-a născut pentru a ne aminti că până și cele mai complicate probleme au soluții simple.

Comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure și oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.

Lansat în 2012, programul înseamnă acum evenimente cu zeci de mii de participanți derulate în peste 40 de orașe din România și Republica Moldova și proiecte speciale care dau o dimensiune concretă misiunii noastre de a contribui la dezvoltarea unor comunității mai puternice, mai sănătoase, mai fericite.

Astfel, în primăvara lui 2018 am amenajat la Mamaia, într-un spațiu neconvențional – un viitor magazin Kaufland, o tabără în care peste 6.000 de copii au învățat, pe parcursul a trei săptămâni, cât de importantă este mișcarea pentru o dezvoltare armonioasă. Tot în 2018, dar în septembrie, am mobilizat la Alba Iulia peste 5.000 de oameni din toată țara pentru a marca Centenarul prin doborârea recordului mondial pentru Cea mai mare imagine formată din oameni a unei țări/continent. A fost o probă incredibilă de mobilizare, coordonare, muncă în echipă și patriotism.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]