Handbal mixt: Echipa FEFS din Cluj-Napoca a câştigat Memorialul Ioan Coroban

Ediția cu numărul opt a Memorialului "Ioan Coroban", un elogiu adus celui mai titrat arbitru de handbal al județului Bistrița-Năsăud, a fost câştigată de echipa FEFS din Cluj-Napoca, care a învins formaţia United, scor 37-29, din aceeaţi localitate. Pe locul 3 s-a clasat MEC TEAM din Baia Mare, în timp ce Amicii din Bistriţa au terminta pe locul 4.

Locurile următoare au fost ocupatem în ordine, de HANDTRICK CLUJ, HCA CRASNA SĂLAJ, FOR SMILE RODNA şi MOROȘENII BAIA Mare. Toţi participanții au primit medalii, iar fiecare echipă a fost recompensată cu un trofeu și o diplomă, dar și alte premii din partea sponsorilor. Au fost acordate și câteva premii speciale.

Memorialul ”Ioan Coroban” la handbal mixt s-a disputat sâmbătă şi duminică în Sala Polivalentă din Bistrița, fiind organizat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, Asociația Județeană de Handbal Bistrița-Năsăud și Comisia Județeană a Arbitrilor de Handbal Bistrița-Năsăud.

„Ioan Coroban a fost președinte al Colegiului Județean de Arbitri Bistrița-Năsăud, fiind cel mai titrat arbitru al județului și unul dintre cei care a contribuit la înființarea clubului Handsport. Născut în 25 octombrie 1967 în orașul Bistrita, a fost cel de al doilea copil al familiei Coroban.
A practicat handbalul de la o vârstă fragedă la CSS Bistrița până la terminarea junioratului. Pentru că nu putea sta departe de sportul pe care l-a îndrăgit așa de mult, s-a îndreptat spre cariera de arbitru, unde în scurt timp a devenit foarte apreciat. A condus jocuri oficiale de la juniori până la seniori, totalizând un numar de 457 de jocuri.
Din dorința de a mai juca handbal cu foștii colegi a organizat întâlniri săptămânale, născându-se astfel ideea înființării unei echipe de Old-Boys. Mai târziu, aceasta s-a concretizat prin înființarea, în anul 2006, a clubului "HANDSPORT’. Acesta urma să se ocupe de creșterea tinerelor speranțe ale handbalului bistrițean. Din nefericire, nu a reușit să vadă finalizată formarea primelor grupe de copii, plecând mult prea devreme dintre noi, în data de 19 decembrie 2007. Pentru cel care a fost Ioan Coroban dar şi pentru tot ce a facut pentru handbal, îi suntem recunoscători şi îi simţim lipsa
”, transmit promotorii acestui eveniment sportiv. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5