Hărnicia locuitorilor comunei Cușma la anul 1900

Comuna Cușma, comună română mărginașă (poreclită și „Baloșa”) este așezată aproape de orașul Bistrița, pe atunci comitatul Bistrița-Năsăud. Componența așezării era constituită din circa 100-140 numere de case, între care și vreo 15-20 familii săsești. Era o comună iobăgească, iar după revoluția din 1848/1849 a rămas extrem de săracă, încât timp de 20-30 de ani au dus lipsă de pământ și pășune pentru ținerea vitelor de prăsilă, trăind și susținându-se numai din pădurit și arderea de cărbuni, trebuind să se lupte cu multe neajunsuri. Prin anii 1880-1885, proprietarul din această comună a fost silit să vândă din moșia sa, aflătoare pe hotarul comunei, 400 iugăre pădure și pășune cu prețul de 10.000 florini tocmai foștilor săi iobagi din Cușma. Această sumă a fost plătită într-un timp destul de scurt, aproape numai din cărbunărit și neguțătorie cu lemne.
Pe la anii 1894/1895, cu ajutorul avocatului Dr. Ciuta, au reușit să cumpere toată averea proprietarului la prețul de 45.000 florini. Fostul proprietar a rămas numai cu casa și acareturile din sat, pe care le-a făcut și acelea de vânzare.
În anul 1898 s-a dat o lege care prevedea ca toate pădurile foștilor iobagi de țară, atât cumpărate, cât și câștigate prin procese, au fost supuse administrației de stat. Deși erau lipsiți de conducători cu carte, au fost isteți, așa că atât pădurile cumpărate, locurile pleșuve și alte locuri le-au scăpat din ghearele administrației statului și le-au împădurit și plantat. Ieșind la fața locului directorul silvanal din Bistrița și-a exprimat mulțumirea față de ceea ce au făcut românii din Cușma.
Tot în comună funcționa de vreo 20 de ani o școală confesională în care făcea pe învățătorul un jandarm trecut în rezervă, fără studii preparandiale, acesta neconstituind un impediment pentru tineretul român în a ști destul de bine scrie și citi. O mulțime de copii din această harnică comună românească urmau vestitele școli ale Năsăudului.

Text preluat după „Foaia Poporului”, Sibiu, Anul VIII, 1900, nr. 26, pp. 302-303.