Harnicii şi darnicii prislopeni şi-au înfrumuseţat Biserica, Mireasa lui Hristos

Datorită sufletului mare şi generos, hărniciei, dăruirii, ambiţiei şi implicării în viaţa bisericii, prislopenii au reuşit să înfrumuseţeze, în mod deosebit, locaşul frumos al Bisericii Ortodoxe din cart. Liviu Rebreanu, oraş Năsăud, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, sărbătorit anul acesta la 26 octombrie.
Iniţiativa împodobirii şi înfrumuseţării „Miresei lui Hristos” aparţine PC preot paroh Mihai Mânzat, iar locuitorii cartierului, toţi credincioşii, au cuplat imediat la idee şi s-a trecut la acţiune.
Modernizarea şi înfrumuseţarea Bisericii Ortodoxe din cart. Liviu Rebreanu, un loc deosebit pentru pacea şi liniştea sufletească a prislopenilor, a demarat prin înlocuirea totală a duşumelei celei vechi, urmată de turnarea unei şape de beton, după care s-a pus un superb şi elegant parchet din lemn nobil şi de o calitate deosebită – parchet masiv de frasin.
Au fost achiziţionate frumoase, elegante şi moderne covoare astfel că acest loc de reculegere şi trăire intensivă duhovnicească a devenit o emblemă în sufletul şi pentru sufletul prislopenilor.
Merită lăudaţi din plin credincioşii din cartierul L. Rebreanu, care au fost la înălţimea aşteptărilor, donând cu generozitate suficiente sume de bani pentru a realiza ceva util, necesar, frumos şi practic la Sfânta Biserică.
Suma de 65.000 lei a fost donată de către prislopeni, sumă ce a reprezentat valoarea lucrărilor şi înfrumuseţării, ceea ce reprezintă un efort deosebit de apreciat.
Au fost modernizate trotuarele şi căile de acces la biserică, prin dărnicia şi contribuţia unor generoşi sponsori, care iubesc Casa Domnului Iisus Hristos.
În 25 septembrie 2016, s-au inaugurat lucrările la Sfânta Biserică prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, la care au participat 15 slujitori ai Sfântului Altar aparţinând Cercului Pastoral Năsăud, condus de PC preot Ovidiu Sermeşan.
Slujba a stârnit o deosebită şi înălţătoare bucurie duhovnicească, prislopenii bucurându-se de realizările, dărnicia şi hărnicia pe care au avut-o, efortul financiar şi fizic făcut, satisfacţia sufletească fiind una maximă, iar gestul lor sigur va fi primit în ceruri de către Bunul şi Dreptul Dumnezeu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]