Horea Aurel: Muncim susținut pentru a finaliza modernizarea comunei Ilva Mică

          Primarul comunei Ilva Mică declară că principala preocupare a admistrației locale este aceea de aduce la bun sfârșit proiectele demarcate în acest an. Este vorba de lucrările de reabilitarea a şcolii generale din comună pentru ca aceasta să corespundă din punct de vedere al autorizării ISU. Acestea vor consta în schimbarea gresiei, a ușilor, ignifugarea pereților, schimbarea instalației electrice, montarea de sisteme alarmare contra incendiilor, detectoare de fum, dar și montarea a doi hidranți exteriori. Lucrările sunt aprope de finalizare astfel ca elevii să aibă parte de condiții cât mai bune la începutul de an școlar.Valoarea proiectului este de 900 de mii lei. Un alt proiect la care se mucește în această perioadă este acela care vizează construcția unei grădinițe. Se așteaptă  ca proiectul tehnic să  fie finalizat pentru a putea demara lucrarea.

          De asemenea, a fost semnat contractul de execuție lucări din fonduri europene  pe Măsura 7.2 - Infrastructură rutieră în cadrul căruia urmează să fie asfaltați 6 kilometri de străzi din comună. Urmează ca decizia de atribuire să fie trimisă spre avizare, după care se poate începe lucrarea propriu-zisă. Valoarea proiectului este un milion de euro. Se estimează ca în toamna acestui an lucrările să fie finalizate.

          Primarul ilvean așteaptă cu  nerăbdare finalizarea lucrăriilor la Poarta Transilvaniei, lucrări care, se pare, vor fi finalizate în toamna acestui an.

          O altă preocupare a administrației comunei este aceea a asigurării lemnului de foc pentru populație, astfel că, partidele de masă lemnoasă au fost deja date în exploatare, iar oamenii vor putea achiziționa combustibilul solid la prețul de 150 de lei metrul cub.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5