Hram la Mărişelu

Parohia Ortodoxă Mărişelu invită credincioşii duminică la hramul bisericii. Alături de părintele paroh Aurelian Poptean, venit de curând la altar de la biserica din Sita, vor fi prezenţi ca invitaţi, în soborul de preoţi, părintele profesor Dumitru Boca de la Seminarul teologic cluj, părintele Nicolaie Feier din Bistriţa, a cărui soţie este din Mărişelu, măicuţele de la Lăpuşu Românesc, însoţite de maica stareţă maria Magdalena. După Sfânta Liturghie vor fi înmânate diplome de onoare pentru cuplurile cu peste 50 de ani de căsătorie, în număr de 4 şi cu peste 25 de ani de căsnicei, în număr de 11. Diplomă de aleasă preţuire pentru 42 de ani ca păstor de suflete la mărişelu, primeşte părintele Dumitru Moldovan, iar diacul Iacob Hordouan este distins cu o diplomă pentru 70 de ani de prezenţă în strana bisericii. Nu lipsesc lansările de carte, părintele Poptean obişnuindu-ne cu evenimente de marcă încă de pe vremea când era pe Valea Ţibleşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5