Hramul Mănăstirii Rebra binecuvântat de Mitropolitul Andrei

În 29 iunie 2015, Mănăstirea Rebra-Parva îşi va sărbători hramul în „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, zi în care sute de pelerini din zonă şi din ţară sunt invitaţi la slujba religioasă. Aceasta va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălşajului, alături de un sobor de preoţi. Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului - Andrei Andreicuţ se va afla la această mare sărbătoare a ortodoxiei pentru a cincea oară la mănăstirea Rebra.
Mănăstirea, care se află la hotarul Rebrei cu Parva, este ridicată pe locul vechii mănăstiri, care avea hramul „Bunavestire” şi care datează încă din secolul al XV-lea. Începând cu 1 iulie 1993, ea este reconstruită după ce Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a aprobat existenţa legală şi canonică a schitului, ridicarea efectivă a ei fiind efectuată prin grija celor două comunităţi ale celor două comune – Rebra şi Parva şi chiar a comunelor din imediata apropiere. Este păstorit de părintele stareţ Chiril Zăgrean, începând cu anul 2003. Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” este o adevărată perlă a Ardealului.

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]