„Hristos a înviat!”

„Strălucind la toată lumea cu Învierea Sa, Domnul Iisus Hristos acum toate le-a umplut de lumină; şi cerul şi pământul şi cele de sub; ca să prăznuiască toată zidirea „Învierea lui Hristos”.

Acatistul Sfintei Învieri a Domnului

Învierea Mântuitorului aduce în fiecare an atâta pace, atâta linişte, atâta bucurie şi încredere în propriile forţe, atâta lumină şi strălucire, atâta hrană spirituală, că fiinţa omenească nu poate să le cuprindă. Pot fii stăpâniţi de această stare doar cei care trăiesc cu adevărat misterul Învierii Domnului, adevăraţii creştini.

Învierea Domnului este prevestită, este anticipată de venirea Sfintei Lumini la Mormântul Domnului de la Ierusalim.

Venirea Sfintei Lumini, în sâmbăta Sfintelor Paşti, este o minune, un miracol real şi a fost văzut de ochii multor pelerini, aleşi de Dumnezeu, care au reuşit să ajungă în spaţiul sacru al Sfântului Mormânt în momentul contactului Sfintei Lumini, cu lumea pământească, în drumul pe care-l parcurge spre Mormântul dătător de viaţă.

Cugetând profund la această bucurie, trebuie înţeleasă ca fiind comunicarea directă a lui Dumnezeu cu Omul pe care l-a pus stăpân peste Pământ, este legătura lui Dumnezeu cu Omul. Este încă o dovadă a nemărginitei iubiri pe care i-o arată Omului Creatorul, care a divinizat lucrarea mâinilor Sale, prin scânteia divină – sufletul – făcându-l, astfel, cu puţin mai mic decât îngerii şi oferind şansa oricărui pământean să devină un Dumnezeu mai mic dacă va cunoaşte şi păzi întocmai Poruncile Sale.

Cu ani în urmă nu credeam că este posibil ca şi românilor să le vină Sfânta Lumină acasă, dar nici nu îndrăzneam să gândesc aşa ceva. Când o persoană mi-a spus odată veniţi să vă dau lumină din Lumina Sfântă de la Ierusalim, am rămas fără replică, fiindcă nu credea că sunt vrednică de aşa minune şi am tot amânat. Când, în sfârşit, m-am hotărât să accept propunerea, persoana respectivă mi-a spus că, din neglijenţă, Lumina s-a stins, iar eu adaug: „s-a stins pentru că m-am îndoit”.

De aceea am trăit o stare de sinceră fericire, de uimire când am auzit că mulţi români evlavioşi şi smeriţi au avut imensa bucurie să primească în Sfintele Biserici Lumina Sfântă, ca unui popor ales.

Sfintele Paşti, din anul 2009, trebuie scrise cu litere de aur în sufletele românilor în general şi, în special, ale celor din centrele unde a ajuns direct Sfânta Lumină.

Bistriţenii sunt nişte norocoşi şi aş îndrăzni să spun favorizaţi ai Cerului, cât o avem pe Fecioara Maria, mijlocitoare, dar şi pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, protectorul românilor la Ierusalim, care au trimis gândul cel bun unui om de suflet – nu interesează culoarea politică şi nici scopul pentru care a făcut acest gest – una ştim că am primit-o…. asemenea răspunsului dat, mai marilor sinagogii, de către orbul vindecat prin mila Mântuitorului…. „de este păcătos nu ştiu, una ştiu că acum văd…”. Recunoştinţa ne-o exprimăm ca şi samariteanca din Evanghelie… pentru că mâncând din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor… este şi atât nesperat de mult.

Dacă cineva a avut divina inspiraţie să ducă acasă lumină din Sfânta Lumină şi s-o păstreze, peste an, măcar într-un balcon supravegheat, acela este un adevărat creştin.

Şi cine ne copleşeşte zilnic cu atâta daruri, cu atâta iubire…? Chiar Stăpânul Lumii, cel care a fost scuipat, umilit, bătut, acuzat, prigonit pe nedrept, schingiuit că nu puteai să-i priveşti nici trupul, nici faţa acoperite de răni şi însângerate… este chiar Stăpânul Lumii de care ne lepădăm în fiecare clipă, căruia îi ignorăm ingraţi puterea, mila, ajutorul, înţelepciunea, bogăţia materială, financiară, culturală şi spirituală ce ni le dă.

Încărcaţi de păcate, antrenaţi în competiţia acumulării de comori vremelnice, nu ne oprim o clipă pentru a gândi şi la cele pentru suflet, refuzăm să vedem minunile şi darurile pe care Dumnezeu le revarsă peste noi, nu vrem să acceptăm că toate vin prin purtarea de grijă a Celui de Sus; ba se mai fac afirmaţii că astăzi nu mai sunt minuni pe Pământ, ca pe vremea Mântuitorului, dar eu aş putea da cel puţin 10 exemple de minuni petrecute sub ochii mei, persoane ajunse în pragul disperării sau au trăit agonia morţii, însă cu rugăciuni puternice, ale închinătorilor la sfintele altare, adresate Mântuitorului, Reginei Slavei şi tuturor sfinţilor care sunt mijlocitori către Dumnezeu, dar şi printr-o credinţă personală puternică au revenit printre noi…

Un lucru cutremurător care bântuie minţile şi sufletele unora este că pun la îndoială chiar existenţa lui Dumnezeu, considerându-i pe care susţin credinţa înapoiaţi, depăşiţi, dispreţuindu-i, dacă se află în anturaje şi colective moderne.

Istoria ne dovedeşte că atâţia împăraţi şi regi mari ai lumii au căzut şi au fost uitaţi, că atâtea Imperii puternice s-au destrămat rămânând doar numele lor, dar Învăţătura Mântuitorului, Imperiul lui Dumnezeu rezistă de peste 2000 de ani, s-a întărit, s-a înnoit, a sporit, este modern şi de actualitate.

De aceea spunem că şi slujitorii sf. biserici „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Tale, Doamne!”.

Cuprinşi de viforul furtunilor vieţii, obosiţi de valurile întâmplărilor ce vin asupra noastră, orbiţi sufleteşte de atâtea ispititoare amăgiri ce ne fură ochiul şi întreaga fiinţă, ne adâncim tot mai mult în gânduri şi fapte urâte şi lăsăm să treacă pe lângă noi atâtea frumuseţi duhovniceşti, daruri gratis oferite Omului de către Împăratul Universului. Rămânem surzi la toate chemările sfintei biserici, rămânem insensibili la suferinţele celor săraci, cu adevărat, la cei ce-şi duc cu demnitate crucea vieţii într-un colţ de ţară, într-o baracă la copiii orfani, la cei infirmi, bolnavi, la acea categorie umană lovită de soartă, căreia cei puternici şi noi toţi le dublăm suferinţa pentru că facem atât de puţin pentru ei.

Nu ne-am făcut datoria faţă de sufletul nostru că dăm un leu unui cerşetor, care poate că cerşeşte din lene sau trimişi… ci românilor pe care societatea i-a adus într-o stare de plâns, iar ei aduc un serviciu societăţii prin curajul de-a creşte mai mulţi copii, perpetuând naţia.

Am scris, special, aceste rânduri în pragul dintre cele două mari sărbători cu gândul de a le purta, zilnic, în suflete atât: Învierea Domnului, cât şi Înălţarea Sa la Cer, să-i fie recunoscători pentru toate.

Mesajul meu este: „Să fim mai buni!”, mai echilibraţi, să alungăm egoismul din noi, să diminuăm goana după tot felul de distracţii, plăceri şi sunt din belşug, să nu uităm datoria faţă de suflet, faţă de cei din jur. Părinţii şi bunicii să nu uite că ABC-ul credinţei în Dumnezeu, respectul, recunoştinţa, mila şi frica pentru pedeapsa ce şi-o atrage din cauza răului ce-l răspândeşte în jur se învaţă în familie.

Adaug la acest mesaj şi îndemnul în versuri:

„Fii pribegi ai ţării mele,

Necăjiţi printre străini,

Nu uitaţi menirea voastră

De români şi de străini”.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

prof. Rafila Mureşan