Iacob Naroş: Doi poeți someșeni - Iustin Ilieșiu, Dionis Fărcașiu

         Proiect editorial al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

Ion Buzași ne apare ca istoric literar, doctorat în 1982 cu tema „Andrei Mureșanu”, pe lângă Facultatea de Filologie, UBB Cluj-Napoca, 1965, este și absolvent al Facultății de Teologie Greco-Catolică, 2008. Este prezent cu studii și articole în „Cultura creștină”, deși născut în Mintiul Gherlei, autorul este legat de județul Bistrița-Năsăud prin Salva, dar și prin George Coșbuc, Andrei Mureșanu și Iustin Ilieșiu, are pseudonimul de Ion B. Sălvanu sau Blăjanu.

          De la profesor, din 2001 ajunge la Universitatea 1 decembrie 1918 din Alba Iulia, ca universitar. Debut revuistic în „Tribuna” de Cluj, 1964, iar absolut în „Făclia”, 1963. În volum, „Povestitori ardeleni”, Antologie , Editura „Dacia”, Cluj, 1974. Membru al USRo, Filiala Cluj, din 1991. A publicat peste 30 de volume dintre care amintim: Andrei Mureșanu, 1988; Eminescu și Blajul, 1994; Andrei Mureșanu, Biografia Imnului național, 1996; Eminescu și Transilvania, 1997; Scriitorii români și Blajul, 1998; Eminescu. Studii și articole, 1999; Ioan Alexandru și Blajul, 2001; Timotei Cipariul – scriitorul, 2005; Glose de istorie literară, 2013. Colaborator la periodice, la volume colective. Referințe critice din partea multora: Z. Ornea, G. Dimiseanu, Ion Brad, Serafim Duicu, Cornel Munteanu, Marian Barbu, Constantin Cubleșan, Mircea Popa, Theodor Codreanu, , Ioan Popa, Ovidiu Vuia, Vistian Goia, Ion Simuț ș. a.

         Evocarea se-mparte în mod egal între cei doi poeți, dacă pe prima manșetă a copertei întâi avem citate două strofe din poezia lui Iustin Ilieșiu, „Cioplitorul de cruci”; pe coperta a doua (manșetă) se citează câteva versuri din Dionis Fărcașiu, „Autobiografie”. Primul e cunoscut ca „un poet care-a iubit cu foc Ardealul”, iar al doilea e „semănător de doine, culegător de stele…” Coperta ultimă reiterează din partea lui Ion Buzași aprecierile asupra celor doi: Iustin Ilieșiu prin volumul intitulat „Sângerări ardelene” a fost cunoscut ca „poet al sângerărilor ardelene”, iar a doua remarcă se referă la Dionis Fărcașiu cunoscut ca profesor, pictor, sculptor și poet prin cele două volume „Ancorare” (1945) și „Lacrimi în soare” (1976).

          Cartea este dedicată ca un omagiu lui Sever Ursa, mare cărturar năsăudean, editorul devotat lui Iustin Ilieșiu (intenție lăudabilă de altfel în ideea scoaterii acestuia din „Cuibul visurilor” înspre național). Să amintim contribuția lui Sever Ursa la cunoașterea lui Iustin Ilieșiu: „Iustin Ilieșiu, poetul refugiaților ardeleni”, în „Răsunetul”, nr. 1334, 21 martie 1995; „Sfinte firi vizionare” (în colaborare); „Poezii de Iustin Ilieșiu” – Antologie, Editura „Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006.

          Urmează date esențiale asupra lui Iustin Ilieșiu (p. 5-20), știm că există trei antologii (Emil Giurgiucă, „Transilvania în poezia românească”, 1943; Matei Alexandrescu, „Ardealul cântat de poeți” (1943) și „Ne cheamă Ardealul” (1944), prin care poeții și-au exprimat revolta împotriva Dictatului de la Viena, din august 1940. Prin volumul „Sângerări ardelene” al lui Iustin Ilieșiu i s-a consacrat numele de „poetul sângerărilor ardelene”; astfel că prin poezia lui profetică, el s-a adăugat lui Andrei Mureșanu, George Coșbuc, Octavian Goga sau Aron Cotruș. Este menționată poezia „Satul meu din munții Rodnei” ca fiind cea mai cunoscută. Forma epistolară a poemelor este cea mai des întâlnită în ceea ce privește exodul refugiaților ardeleni sau ruga către cioplitorul de cruci în privința epitafului: „Doar mie, meștere, să-mi faci/ O cruce din marmură cioplită, / Căci vremea e să-mi odihnesc/ Viața tristă și trudită./ Pe cruce tremurând să-mi scrii/ Cu mâna ce-a slăbit-o valul./ Aici zace un poet, / care-a iubit cu foc Ardealul!”

         Un loc aparte în scurta evocare a poetului Iustin Ilieșiu îl ocupă scrisorile inedite care fac parte dintr-un volum de „Biografii în versuri”, mai precis „Sfinte firi vizionare”. Sunt cuprinse 15 biografii în versuri (Dosoftei, I. H Rădulescu, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, D. Bolintineanu, V. Alecsandri, M. Eminescu, Al. Vlahuță, Duiliu Zamfirescu, Șt. O. Iosif, Panait Cerna, Al. Macedonski, G. Coșbuc și Octavian Goga. Avem așadar, evocări cu caracter didactic, o istorie literară versificată. Versurile au 8-9 silabe, rima încrucișată și un retorism al ideilor, specific poeziilor omagiale, dar pline de farmec distinct, mai mult chiar, un cântec de dragoste pentru poezia clasică românească.

„Amintirile” lui Iustin Ilieșiu scrise în 1968, conțin o scurtă istorie a Blajului prin evocarea lui Inochentie Micu Clain, Petru Pavel Aron, Micu, Șincai, Maior, Bărnuțiu și Cipariu. De subliniat importanța evocării vieții școlare (internatul auster, serenadele și lăutarii), precum și figura profesorului și scriitorului Al. Ciura.

Poeziile selectate de Ion Buzași se direcționează în câteva teme fundamentale:

Cele de revoltă socială – „Andrei Mureșanu” – „Vouă ce v-a dat Ardealul?”, „Rugăciune”, Răvaș”, „Spre biruință”, „Primăvară românească”, „Cântec de seară”, „Chemarea Ardealului”, „Răvaș din Ardeal”, „Un copil refugiat scrie”, „Răvaș pentru dăscălița din Ardeal”, Plecare în convoi”,

Iubire în „Basm”, „Tu plângi”, „O copilă plânge”, „De ce?”, „Cântece”,

Satul tradițional românesc din Ardeal în „Scrisoare”, „Bisericuță veche”, „Mama”, „Dor de casă”, „Moara”, „La casa scundă”, „Pământul meu”, „Lăutarul, „Nucul”, „Dăscălița”, „Clopotarul, „Morarul”, „Altă scrisoare pentru mama”.

Alte teme: „Doină”, „Doina refugiatului”, „Colindă”: din viața autorului („Singur”, „Dor de Cluj”, „La castelul de la Ciucea”, „Studentul călător”); Testament poetic – „Cioplitorul de cruci”.

          În „Prefață” dedicată lui Dionis Fărcașiu se precizează că acesta face parte din seria reeditărilor poeților interbelici transilvăneni după George Popa, George Boldea, Ioan Moldoveanu, Dimitrie Danciu, Radu Brateș, Mihai Beniuc și Emil Giurgiucă. Născut la 8 februarie 1909, în comuna Mintiul Gherlii, județul Cluj, într-o familie de țărani, poetul va avea ca teme majore: satul, casa părintească și copilăria („Primăvară/ întotdeauna mi-ai fost dragă/ și-am dorit să-ți împletesc/ să-ți scriu/ cel mai gingaș și mai frumos poem/ care s-a scris vreodată pentru tine, / așa cum la Mintiu odinioară/ pe coasta Lutului, / la Vineție/ te-am strâns în palmele nevinovate de copil/ în prima floare”).

Școala primară o face în comuna natală, liceul la Gherla, debut în „Scânteia” cu poezia „Vis tomnatic.” Urmează Școala Normală de Învățători pe care o absolvă în 1928, la Gherla. Funcționează ca învățător în satele din jurul Gherlei până în 1940, apoi trăiește din pictură, sculptură și scris. Publică în ziarele din Dej și Gherla („Abecedar” din Brad, „Tribuna” și „Tribuna Ardealului„ din Cluj), plus „Viața ilustrată.” Volumul „Ancore” (39 de poezii) din 1944 e remarcat de Francisc Păcurariu în „Viața literară” și de George Popa în „Săptămâna” (Bistrița”). Este prezent în „Antologia primăverii” (1947) realizată de Ion Cherejan cu două poezii: „Invitație la vis” și „Stih pentru plecarea în vers.” Între anii 1946-1967 este profesor de desen și caligrafie la Gherla. Scrie „Monografia folclorică a comunei Mintiul Gherlii” cu Tiberiu Coste, dar și proză memorialistică „Amintirile unui dascăl.”

         Poezia sa oscilează între tradiționalism și modernism, continuă poezia tradițională ardeleană (Coșbuc, Goga, Șt. O. Iosif, Beniuc, Aron Cotruș, Th. Ilea. Evocarea casei părintești, a tatălui o întâlnim în poemul „De vorbă cu tata” - („Pustiu, uitat în gârba de la șură/ Carul tău de vremi împovărat/ își uscă lemnul său îndurerat/ visând la doinele ce le-ai cântat/ pe tristul lui Ciorlău/ pe lunci, când le-ai purtat.” Alte poezii cântă dragostea pentru natură (timpul, eroticul, pastelul) în „Peisaj de toamnă” – „S-a prins rugina de mine, de codri și vii, / Sau poate bruma toamnei târzii/ Mi-a scuturat frunzele viselor uscate/ Și-acum, în poartă îmi bate.” Poezia nouă apare în volumul „Lacrimi în soare”, 1976: „Când zorii s-au deschis de-acum peste amurg, / Tristețile s-au preschimbat în sărbătoare/ Și versurile care pe hârtie albă curg/ Sunt lacrimi în soare.”

O autodefinire poetică apare în versurile: „Sunt un crâmpei din doinele ce molcom coboară/ prin frunzele de fagi/ Și uluind plutesc de-a lungul țării, / Ca un albatros deasupra valurilor mării, / Pierzându-mă-n vâltoarea horelor dragi.”

 Partea de Repere critice cuprinde „Date biografice” alcătuite de Ioan Câmpan, Mircea Damian Câmpan, precum și evocarea lui Ion Buzași cu titlul „Dionis Fărcașiu – profesorul și consăteanul meu” (p. 156).

Așadar, o reîntoarcere emoționantă în lumea poeziei transilvane din „anii de restriște și de jale” nu poate fi decât benefică atât din punct de vedere artistic, cât și documentar.