Icu Crăciun – bucuria de a fi aproape de ceilalți

Vasile Vidican

Departe de a fi un scriitor izolat în turnul său de fildeș, Icu Crăciun este mai mereu implicat în viața culturală a județului nostru. Atent la ceea ce se petrece în jurul său, scriitorul semnalează, comentează, întâmpină cu promptitudine în reviste literare cărți, manifestări culturale (și nu numai), evenimente cultural-artistice semnificative ce au loc în zona noastră. Este vorba, fără îndoială, de o altă manieră de a observa și reda lumea decât cea artistică, dar nu neapărat mai puțin meritorie.
Mărturie a zelului publicistului (de această dată!) Icu Crăciun stă recentul volum („Împreună”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2014) în care sunt reunite o parte din articolele acestuia, articole apărute în diverse publicații literare între anii 2010-2014.
Aruncând o privire peste cuprinsul lucrării, observ înainte de toate varietatea preocupărilor autorului. Vom găsi în volumul de față cronici de carte (critică de întâmpinare sau nu), eseuri, semnalări ale unor evenimente cultural-artistice, schițe ale biografiilor unor personalități importante ale județului nostru, interviuri etc. Semn al efervescenței intelectuale, scriitorul pare în permanență preocupat de viața artistică din jurul său, făcând-o cunoscută cititorilor aparițiilor culturale din zonă.
Lucrul pe text, așa cum se poate observa din cronicile de carte publicate de-a lungul timpului, este realizat cu migală, cu acribia criticului conștient de însemnătatea operei ce-i stă în față. Elocvent în acest sens este comentariul amplu făcut la unul dintre volumele criticului Andrei Moldovan. Încheindu-și studiul, cronicarul nu se sfiește (după ce-și va fi argumentat pe larg o atare concluzie!) să conchidă: „Astăzi, acest eseu dedicat operei lui George Coșbuc este una din cele mai pertinente pledoarii pentru invitarea contemporanilor la o nouă lectură din creațiile clasicului nostru și reintroducerea sa obligatorie în programele liceale.” (p. 12)
De altfel, nu pot să nu semnalez admirația senină și bucuria (chiar), cu care Icu Crăciun inventariază apariții editoriale, evenimente culturale, face cunoscute personalități importante măierene, dar nu numai. Dascăl de profesie, autorul notează cu satisfacție elogioasă realizările profesionale ale unora dintre foștii elevi din Maieru. Sau, scriind despre recentul volum al neobositului Menuț Maximinian, cronicarul notează: „De remarcat sunt promptitudinea și efortul uriaș al autorului de a citi poezia și proza proaspăt ieșite pe piață, sacrificându-și din timpul său, făcându-și din aceasta o datorie față de cuvântul scris al altora, cuvânt ce – după domnia sa – trebuie semnalat cu bucurie tuturora.” (p. 113)
Sigur, seninătatea aceasta nu este omniprezentă în volum. Ea dispare în cele câteva articole de opinie, bunăoară înlocuită fiind de un zâmbet mai degrabă amar ce maschează sarcasmul cu care autorul ia la cunoștință degradarea societății și a lumii în care trăiește, degradare ce se poate manifesta sub forme dintre cele mai nebănuite. „Când văd că bunul-simț circulă pe străzi, trenuri, autobuze, metrou – unde vrei și unde nu vrei – cu capul spart, iar adevărul se pitește prin ganguri să nu pățească la fel, când mârlănia este medaliată și aplaudată, îmi vine să-mi iau lumea-n cap și să scuip a lehamite pe latinește, aidoma lui Cicero: Quo usque tandem abutere Catilina patientia nostra...?” (p. 72)
Avem aici de a face cu o altă față, pe undeva moralizatoare, a gazetarului. O față aproape la fel de consistentă ca cea care se înclină encomiastic în fața realizărilor intelectuale ale semenilor săi.
Nu pot fi omise din orice prezentare a acestei cărți, oricât de scurtă ar fi ea, interviurile cu care aceasta se încheie. Autorul are orgoliul mărturisit în titlu de a-i fi luat ultimul interviu regretatului Teohar Mihadaș. Iată cum răspunde acesta la întrebarea „Ce înseamnă pentru dumnavoastră a fi patriot?”: „Pentru mine, a fi patriot înseamnă să te comporți în așa fel în viață, încât până și cel mai ordinar dușman al tău să se aplece înaintea ta cu respect.” (p. 146) Din convorbirea cu Teodor Tanco reies câteva amănunte relevante și edificatoare în ceea ce privește biografia scriitorului și istoricului literar. Savuroasă e și convorbirea cu Cornel Cotuțiu. Se simte în cele trei interviuri iscusința cu care intervievatorul își alege întrebările, oferind prilej vorbitorului de a-și dezvolta în voie punctele de vedere.
„Împreună” este volumul ce ne revelă pe deplin fața omului de cultură Icu Crăciun. Prozator important, acesta nu-și refuză totuși satisfacția de a se interesa în permanență, de a fi curios, iar în final, de a împărtăși. Toți marii scriitori și-au exersat condeiul în atari demersuri. Este poate vorba de nevoia acestora de a conserva contactul cu imediatul, cu activitatea spirituală a mediului în care trăiesc și se afirmă ca voci scriitoricești.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]