Imnul toamnei

prof. Augustin Rus

Toamna este anotimpul care face legătura între vară și iarnă, anotimp în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase iar nopțile din ce în ce mai lungi și mai friguroase. Dacă o privim din punct de vedere astronomic, ea începe odată cu echinocțiul de toamnă (23 sept.) și se sfârșește la solstițiul de iarnă (21. dec.), dacă o privim din punct de vedere meteorologic, ea cuprinde lunile septembrie, octombrie și noiembrie, luni în care temperaturile, mai ales cele nocturne, scad iar lumina naturală este din ce în ce mai puțină.

   Pentru fiecare dintre noi, în funcție de vârstă, de ocupație, de înclinații culinare, artistice, etc.,toamna poate avea înțelesuri diferite – anotimp al recoltelor, al pregătirii proviziilor pentru iarnă, al mirosurilor îmbietoare, al copacilor care își pierd frunzele, al culorilor pastelate, al plecării păsărilor călătoare, al ploilor din ce în ce mai reci, uneori al primilor fulgi de zăpadă, al versurilor sau melodiilor tulburătoare   …

   Prin simboluri și mesaje, versurile poetei Ana Blandiana, puse pe note muzicale de Margareta Pâslaru, îți pot aduce o stare de relaxare, de îndemn la meditație, de înțelegere prin intermediul mijloacelor artistice a schimbărilor ce se produc în jurul tău.

   „Lasă-mi, toamnă, pomii verzi./ Uite, ochii mei ți-i dau./ Ieri spre seară-n vântul galben/ Arbori-n genunchi plângeau.

   Lasă-mi, toamnă, cerul lin./ Fulgeră-mi pe frunte mie./ Astă noapte zarea-n iarbă/ Încerca să se sfâșie.

   Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai/ Plânge-n soare fum./ Înserează-mă pe mine,/ Mă-nserez oricum.

   Lasă-mi, toamnă-n aer păsări,/ Pașii mei alungă-mi-i./ Dimineața bolta curse/  Urlete de ciocârlii.”   …

Comentarii

03/10/17 11:51
vizitator

Un "imn al toamnei" poate fi la fel de bine considerata poezia lui Nicolae Labis, intitulata "DANS":

Toamna-mi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvîrte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

Şi-ai să stai tăcută cum am stat şi eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Şi-ai să-asculţi cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roşcaţi,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Şi-or să mi se stingă paşii cadenţaţi --
În nisip, scrîşnită, laşă remuşcare...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]