Împăduriri de primăvară cu Tăşuleasa Social, pe o ploaie deasă. Rezultatul: 12.000 de puieţi de stejar plantaţi şi 200 de voluntari implicaţi

Foto: Andrei Dăscălescu

Voluntarii de la Asociaţia Tăşuleasa Social au plantat, weekendul trecut, 12.000 de puieţi de stejar în satul Gledin, comuna Monor.

,,Acțiunea a fost puțin greoaie din cauza condițiilor meteo. Încă de dimineață (n.r.-sâmbătă, 6 aprilie), de când tinerii se îndreptau cu autobuzul oferit de S.C. Transmixt S.R.L. către locul de plantare și până la ultimul puiet plantat, a plouat mărunt cu excepția pauzei de masă.

Locul de plantare, Pădurea Sfântului Pahomie, de 2,5 hectare, puieții și câțiva localnici au venit din partea părintelui Ioan Titieni, sandwichurile, logistica și echipamentul de plantat au fost oferite de Tășuleasa Social iar apa de băut a fost oferită de Coca-Cola HBC România. Împreună cu acești parteneri, Pădurea Sfântului Pahomie a mai crescut cu 12.000 de stejari.

La acțiune au mai participat și un grup de tineri entuziasmați veniți din Parva, câțiva tineri din Gledin, o echipă de voluntari din București și câțiva participanți din Cluj. Cel mai în vârstă voluntar la împădurire a fost o doamnă de 74 de ani care plantează copaci de la vârsta de 14 ani. Neînfrânați de norii plini și grei, voluntarii au dus treaba până la capăt și au plantat până la ora 17.00. Ploaia, noroiul și efortul au fost compensate de muzica bună și entuziasmul tinerilor voluntari”, ne-au comunicat reprezentanţii Asociaţiei Tăşuleasa Social.

Acţiunea a fost organizată de Asociația Tășuleasa Social, împreună cu părintele Ioan Titieni de la Parohia Gledin. Asociaţia Tăşuleasa Social, înfiinţată în Bistriţa, şi-a propus să schimbe mentalităţile tinerilor şi să arate că aceştia doresc să se implice în probleme de mediu.

Tinerii care au participat la acţiunile asociaţiei au fost pregătiţi ca, la rândul lor, să desfăşoare pe cont propriu activităţi similare.

Una dintre cele mai cunoscute campanii Tăşuleasa Social a fost Verde 003, proiect la care au participat peste 2.200 de adolescenţi şi o serie de personalităţi precum Ada Milea, Marcel Iureş, Radu Naum, Amalia Enache, Cătălin Ştefănescu sau Ivan Patzaichin.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5