„ÎMPOTRIVA CAPITALISMULUI ŞI ALTE IUBIRI”

Mircea Cupşa a pus capitalismul la zid cu mult înainte de Jiabao şi Putin. A făcut-o într-un mod delicat. În felul său. Simplu. Fără ipocrizie. În cartea sa: „Împotriva capitalismului şi alte iubiri”, editura „Răsunetul”, Bistriţa, 2002.

Mircea Cupşa şi-a scris cărţile în tăcere. Nu a făcut din apariţia lor un titlu de glorie. Nu a trâmbiţat. Nu s-a bătut cu pumnul în piept. Nu a hulit. Nu e o babă hăbăucă care se declară „expert în poezia modernă”! Nu visează la premiul Nobel şi la statui.

Cine şi-ar fi imaginat că fostul senator Mircea Cupşa scrie poezii? Că acest distins domn elegant, sportiv, modest, are har. Că dincolo de aerul acela solemn al unui om învăţat, amabil, Mircea Cupşa este un însingurat. Că-l bântuie muza. Că are nelinişti. Sociale. Puternice. Că preferă să spună adevărul. Necosmetizat. Direct. Cu furie. Poate cu prea multă încrâncenare. Despre putere şi anarhie. Şomaj şi foame. Despre „ciocoii borâţi şi impertinenţi”. Că structurile sale lirice amintesc uneori de Goga. De poezia lui declarativă, plină de furie. Iată în acest sens o strofă emblematică din poezia „Voi ne-aţi adus!:

„Voi ne-aţi adus şomajul şi lipsa de demnitate

Şi râgâiala canaliei îmbogăţită prin furt ordinar!

Voi ne-aţi adus ciocoii borâţi şi impertinenţi şi hăbăuci,

Cu sângele lor albastru, coclit şi gol de virtuţi şi de har!”

E puţin probabil ca pe Mircea Cupşa să-l intereseze romantismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul. Fracturism. Deprimism. Şi alte chestii de astea. Departe de domnia sa gândul că „poezia e jurnalul unui animal marin care ar vrea să zboare în aer” ( Carl Sandburg).

Mircea Cupşa a fost investit în funcţia de senator. A făcut naveta din Beclean–Bucureşti cu speranţa că după revoluţie ne va fi mai bine. Dar s-a înşelat. Acolo printre „ derbedeii puterii” şi „politicienii găunoşi” a trăit o mare deziluzie. S-a întors acasă şi a lăsat să curgă toată sila-i şi scârba-i într-o lavă incinsă.

Mircea Cupşa a scris poezii şi înainte de 1989. Vizionare. E interesant un poem numit „Execuţie” ( pag.10 ), din care voi cita un fragment. Terifiant. E datat 23-25.XII. 1988. În ‘89 a venit revoluţia. Sinistrul dictator Nicolae Ceauşescu şi soţia sa, Elena, au fost împuşcaţi:

„ Ne-au prins de păr,

Ne-au dat capul spre ceafă,

Ne-au pus căluşul-n dinţi

Şi-apoi derbedeii puterii ne-au retezat

beregata cu şisul.”

Nicolae Avram