IMPRESII ȘI … AMINTIRI

Prof. Augustin Rus

Citind cu răbdare „SCURTMETRAJE. VISTORII”, ultima carte scrisă de profesorul Icu Crăciun din Maieru, mi-am notat conștiincios în agendă fragmente din caracterizarea personajelor și descrieri ale unor situații care m-au impresionat cel mai mult. Și am făcut lucrul acesta la îndemnul unui personaj principal din romanul ”Revanșa” dar și pentru faptul că găsesc uimitoare similitudini cu situații pe care în decursul vieții le-am întâlnit și eu, numai că nu le-am dat importanță și nu m-am gândit să le „însemnez”.
Cu talent înnăscut, cu o frază cultivată prin studii superioare, profesorul Icu Crăciun ne descrie personaje care „acasă sunt tigri,dar merg în patru labe pentru a nu face zgomot”, care „au ochi sticloși, de pește mort”, care sunt capabile să „se bucure de necazul altora”, care consideră că „plecarea în străinătate este o soluție pentru a-și termina casa”, care văd în Germania o „țară a preciziei și a lucidității dar unde există și mizerie, sărăcie și lene”, că „geniile sunt niște tipi dezinteresați și au rafinamentul înnăscut”, care cred că „cel mai simplu lucru din viața ființei umane este moartea” sau „trecerea în lumea umbrelor”, dar, înainte de asta, „bătrânețea atinsă de o boală mintală este hidoasă”, că „am murit când Dumnezeu nu se născuse și am renăscut, când Dumnezeu era mort”, că numai în „întunericul pur inima bate cu teamă și disperare”.
Personajele descrise își duc viața atunci când „luna își începea rondul de noapte printre crâmpeie de nori sfârtecați”, poartă la întâlniri amoroase„ un bolovan în buzunar și pretind iubitei să ia și ea această greutate și să o ducă împreună”, care „rătăcesc prin lume cu un geamantan plin cu apă în care au îngrămădit valuri”, care caută „apă limpede, neîncepută în care să stingă tăciuni o prezicătoare”, care cred că „omul este imperfect și nu este scutit de necazuri până își dă duhul”, că „plăcerea este trecătoare, pasiunea este veșnică”, că soția este „însoțitoarea pe viață a destinului tău”, că poți cădea ușor „într-un hău întunecat ce contrastează cu cerul albastru, orbitor”, că „gândurile ți se pot încâlci rău chiar când observi ușoare urme de vigoare feminină”, că privirea nu mai este ca „un sfredel cu cap de vidia”.
Aparent sunt lucruri mărunte, care pot fi comparate cu situații similare prezentate de alți scriitori. Îmi amintesc spusele unui coleg de facultate care era originar din satul Salcia, jud. Teleorman, unde s-a născut Zaharia Stancu, ce a fost un timp Președintele U. S. din România. Colegul acesta ne povestea că mama dânsului a încercat să se urce în podul casei pe o scară situată în cămară, scara s-a rupt și femeia a căzut pe niște borcane cu murături care s-au spart multe cioburi i-au intrat femeii în fund, pricinuindu-i suferință care i-a inspirat scriitorului romanul „Ce mult te-am iubit”. Și tot el povestea că o delegație de scriitori din S.U.A a ajuns în satul Salcia ce era situat pe malul râului Călmățui. Unul dintre membrii delegației, care poate citise ceva din opera lui Zaharia Stancu, i-a amintit acestuia că el scrie despre Călmățui,care nu este decât un pârâiaș ce uneori aproape seacă vara, așa cum scriu ei despre Mississippi, observație la care maestrul ar fi răspuns că pentru el Călmățuiul reprezintă universul copilăriei, univers care nu poate fi uitat.
Mi se pare că pentru profesorul și scriitorul Icu Crăciun, realitățile județului nostru și uneori și a celor învecinate, au aceeași valoare ca pârâiașul Călmățui pentru Zaharia Stancu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]