„Împreună”

Superb titlu pentru o carte care conţine articole, interviuri, eseuri ale scriitorului Icu Crăciun din Maieru. Adverbul „împreună” este urmat deobicei de prepoziţia „cu”, ceea ce luminează esenţa relaţiei dintre autor şi cei din preajmă, care asudă, gândesc în domeniul culturii.
Această carte, foarte elegantă tipografic, scoasă recent de Editura „TipoMoldova” (Iaşi), „reuneşte – după cum previne scriitorul – o parte din publicistica literară” din perioada 2010-2014.
Volumul se încheie cu note biobibliografice şi referinţe critice., dar înaintea lor e inserat un dialog/interviu pe care l-am avut în august 2013. Textul se încheie cu o replică a lui Icu Crăciun: „Mulţumesc mult, dragă domnule mecanic- şef”.” Propoziţia ar putea contraria, aşa încât cred că e necesar să invoc o situaţie anecdotică. Dar, mai întâi, pentru a fi mai limpede împrejurarea, redau preambulul unei cronici (conţinută în culegerea de acum) publicată cu ocazia apariţiei cărţii mele „Scorbură în cuib”:
„Când merge pe Valea Anieşului (un afluent al Someşului Mare), scriitorul Cornel Cotuţiu ia „pâinea” ( a se citit „inspiraţia”) de la gura condeierilor din Ţara Năsăudului. Acolo, el este ocrotit şi răsfăţat nu numai de familiile la care deseori se instalează ca unul de-al casei, dar şi de spaţiul mirific oferit de peisajul munţilor Rodnei. Pe scurt, acolo are spor şi se simte bine ! Când face câte o pauză, coboară să-şi întâlnească amicii din Rodna, Maieru, Sângeorz-Băi ori de pe Valea Ilvelor, urmărit de rostuirea unor sintagme sau fraze, potrivite, de neclintit nici măcar cu barosul.”
Ei bine, drumul meu spre acel spaţiu mirific, era cam acelaşi: coboram în Gara Ilva Mică şi de acolo luam imediat un tren particular, până la Maieru. Prietenii erau avertizaţi că voi fi acolo, la ora cutare, căci voiam să-i văd, să povestim fapte de cultură, să glumim împreună, să mai ştim unul de altul despre ce scriem, ce citim. Şi eram răsfăţat, căci mă aşteptau în halta Maieru.
Într-una din astfel de ocazii, s-au apropiat de ei un băieţel, care şede într-o casă apropiată de calea ferată, era în clasa a IV-a şi de o îndrăzneală candidă. I-a întrebat pe cine aşteaptă. Icu Crăciun, hâtru, i-a răspuns că trebuie să coboare din tren mecanicul-şef al trenului. Dar dumneavoastră, s-a mirat pruncul, nu sunteţi profesori ? Şi tot Icu Crăciun: Noi suntem fochişti. Fochiştii de pe peron erau, alături de Icu Crăciun, Iacob Naroş,Sandu Al. Raţiu, Ilie Hoza. De atunci s-a constituit la Maieru Asociaţia Nonguvernamentală a Fochiştilor, eu fiind ales... mecanic-şef pe viaţă, chit că de câtăva vreme acel tren de două vagoane a fost suspendat.