Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului

,,Nu s-a născut vreodată din femeie un bărbat mai mare decât Ioan…”

Poate vei fi observat, iubite creştine(-ă), că nici Stăpânul HRISTOS, nici Maica Domnului, nici profeţii, nici dumnezeieştii apostoli, nici marii sfinţi şi cuvioşi din neguroase vremuri şi până azi n-au fost din cei pe care lumea îi fericeşte, ci vieţile lor au fost pline de încercări, necazuri, strâmtorări din partea lumii vrăjmaşe adevărului şi mai adesea de jertfă. De toate acestea nu este scutit niciun creştin adevărat, căci vieţile noastre, ale celor ce nădăjduim a ajunge în Împărăţia cea fără de moarte ar putea fi definite în cel mai bun caz ca o „tristeţe fericită”, după exprimarea unui teolog grec de azi .

In acest traiect creştin existenţial se înscrie şi Sfântul Ioan, a cărui statură uriaşă încheie perioada Vechiului Testament şi anunţă zorii unui alt veac.

Cu aceste cuvinte minunate din titlu prezintă Domnul IISUS HRISTOS uluitoarea personalitate a vajnicului bărbat Ioan Botezătorul, fiul marelui preot Zaharia. Mântuitorul însuşi dă mărturie adeverind profeţia făcută de Isaia, cu mai bine de opt sute de ani înainte : „ Acesta este cel despre care s-a scris: „Iată, trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu, care va găti calea Ta, înaintea Ta.” Domnul confirmă caracterul îngeresc al lui Ioan, drept pentru care creştinii dreptmăritori şi iconarii din vremuri îl redau ca pe un înger cu aripi în trupul, altfel omenesc.

Cu el se încheie şirul patriarhilor şi profeţilor ce au vestit venirea Izbăvitorului lumii. Ioan aduce uimitoarea veste: Mesia este aici, a sosit! „Eu botez cu apă, dar este între voi Unul pe care voi nu-l ştiţi şi căruia nu-I sunt vrednic a-I dezlega cureaua încălţămintei”- spune Ioan trimişilor de la Templu, ca mai apoi, în două rânduri, să-L arate mulţimilor pe IISUS (care trecea):„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.”

Ultimul mare profet din Vechiul Testament a uimit pe cei din vremea lui şi încă până azi prin câteva trăsături excepţionale: aspectul fizic exterior, expresie a unei vieţi de absolută asceză, curajul unui om dedicat exclusiv lui Dumnezeu şi capacitatea de a iubi şi glorifica pe altul, ca un adevărat ”prieten al Mirelui” HRISTOS. Mulţimile îl socoteau sfânt, ba chiar posibil a fi Mesia, din pricina rigorii sale morale. El mustră pe mai marii zilei, pe farisei, saduchei, cu glasul său de aramă: „Pui de vipere, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia care vine?”(Mt.3.7-8). ”Faceţi roade vrednice de pocăinţă…”

Regelui Irod Agripa (fiul ucigaşului de prunci, Irod cel Mare) îi spune aprig şi în repetate rânduri personal şi apoi în public, necruţător fiind cu păcatul: „Nu-ţi este îngăduit să ţii de soţie pe femeia fratelui tău…” Pentru acestea, Irodiada, „femeie frumoasă şi inteligentă, însă crudă, ambiţioasă şi neruşinată”, cum o numeşte N. Steinhardt, i-a purtat o ură de moarte. Ca să scape de lătrăturile ei, Irod l-a arestat pe Ioan şi l-a întemniţat în beciurile palatului său, deşi !„îl ştia om drept şi sfânt şi-l ocrotea. Şi auzindu-l, era mult nedumerit, dar îl asculta bucuros.”(9.Mc.6.20). Irodiada pândea însă momentul când ar putea să-l piardă pe Sfântul bărbat şi acesta prilej nefericit se ivi atunci când fiica ei, Salomeea dansă la ziua lui Irod Agripa şi acesta se jură să-i dea până la jumătate din regatul său. Sfătuindu-se cu şerpoaica-mamă, aceasta ceru să-i fie adus capul Sfântului Ioan. La aşa cerere ca”dar”, Irod “s-a întristat adânc”, dar fiindcă s-a jurat, i-a împlinit sângeroasa cerere şi capul Sfântului Botezător fu adus pe o tavă, iar fiica l-a dus mamei sale.

Irod a fost un bărbat slab, în a face binele, în a se opune răului. El trebuia să se opună acestei cereri neruşinnate şi criminale. Viaţa unui om Sfânt precum Ioan valora mai mult decât întregul regat irodian şi decât toate regatele unei lumi de pulbere. Cele întâmplate atunci ne fac pe noi,creştinii să privim fără plăcere toate dansurile lumii, amintindu-ne că din pricina unui dans lasciv a căzut capul marelui bărbat Ioan, Botezătorul Domnului.

În el se împlinesc deplin profeţiile veterotestamentare, fiind cel ce strigă în pustiul acestei Lumi:”…îndreptaţi căile Domnului.” / ”Eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” În mod tulburător, după ce îl vesteşte pe Mesia, !mielul lui Dumnezeu” şi îl arată lumii, profeţeşte sieşi: ”Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.” Creştinii vor recunoaşte prin secole că Înaintemergătorul Domnului s-a dovedit a fi cu adevărat un predecesor şi destinal, ca victimă a unei lumi oarbe şi păcătoase.

Postim şi ne rugăm în această mare zi de aducere aminte şi în acelaşi timp admirăm uimiţi această extraordinară personalitate. Slavă ţie, Doamne, Dumnezeul nostru, care ai ridicat asemenea podoabe ale Creaţiei Tale precum Sfântul Ioan. Miluieşte-ne ca şi vieţile noastre, ale smeriţilor tăi robi, să fie bineplăcute Ţie, căci Ţie ţi se cuvine toată slava, cinstea şi binecuvântarea, dimpreună cu al Tău Părinte şi cu Sfântul Duh, acum şi în Ziua cea fără de înserare a veşniciei.