alp

Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Arcul de Triumf din Maieru

Dan Popescu

La Biserica ortodoxă cu hramul Sfântului Arhidiacon Ştefan, din Maieru, preoţii Dan Cismaş şi Ioan Lăpuşte au oficiat slujba Înălţării Domnului Iisus Hristos la cer, în prezenţa a circa 250 de credincioşi.
Înălţarea Domnului nu înseamnă că Hristos iese din comuniunea cu cei care cred în El, ci, dimpotrivă, duce această comuniune în cadrul deplin al unei interiorităţi reciproce cu oamenii, tocmai datorită pnevmatizării culminante la care, prin Înălţare, ajunge trupul Său. Mântuitorul ridică umanitatea Sa în deplinătatea fiinţei prin care acţionează asupra oamenilor prin cele patru momente succesive, coborârea la iad, Învierea cu trupul, Înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta Tatălui. Înălţarea şi şederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui înseamnă pnevmatizarea şi îndumnezeirea deplină a trupului Său omenesc în acest infinit dumnezeiesc.
Prin legea 379 din 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
După terminarea slujbei din Biserică, în faţa Bisericii, la Monumentul Eroilor măiereni căzuţi pentru Ţară în cele două războaie mondiale, recent înălţat, s-a desfăşurat slujba de pomenire a eroilor măiereni, în semn de recunoştinţă faţă de jertfa lor pentru neam, credinţă şi Ţară. Au participat şi părintele Sebastian Zăhan din Câmpia Turzii cu un grup de turdeni care erau pe picior de plecare, alături de părintele Dan Cismaş şi grupul său de măiereni, într-un pelerinaj de o săptămână în Ucraina, de asemenea primarul Maierului, teologul ortodox Vasile Borş, salariaţii din Primărie, măiereni şi alţii veniţi din împrejurimi.
A urmat un scurt program artistic susţinut de un suav grup de preşcolari şi şcolari, splendid îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, care ne-au încântat cu cântecele şi rugăciunile lor, sub coordonarea doamnelor educatoare şi învăţătoare, Mihaela Roman, Daniela Lorinţiu, Lucreţia Pârlea, Ancuţa Crăciun, Maria Rebrişoreanu. Cunoscuta fanfară din Rodna a intonat Imnul Naţional al României, Imnul Eroilor şi alte cântece. Primarul Vasile Borş şi părintele Zăhan au cântat şi au recitat poezii despre neam şi Ţară. S-au depus două coroane de flori, precum şi buchete de flori ale copiilor. La final, audienţa, copii, adulţi, preoţi, au spus rugăciunile „Tatăl Nostru” şi „Născătoare de Dumnezeu.”
„Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor,
Cum muriră fraţii voştri, pentru neam şi ţara lor.”

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]