Încă șapte viitori antreprenori din județul Bistrița-Năsăud vor obține finanțare nerambursabilă în cadrul proiectului Start-Up Plus în Nord-Vest

Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud implementează, în parteneriat cu solicitantul Asociația “Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială”,  Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj,  Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu-Mare și Centrul pentru Politici Publice, proiectul „Start Up Plus în Nord-Vest”, contract POCU/82/3/7/103946. Proiectul este cofinanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară: Locuri de muncă pentru toți, Operațiunea: Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Obiectivul proiectului este creșterea ocupării în regiunea Nord-Vest prin susținerea înființării și dezvoltării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană. Valoarea totală a proiectului este de 18.635.695 lei, din care cofinanțarea UE este în valoare de 15.779.946,78 lei. Proiectul este implementat în perioada 14 martie 2018 – 13 martie 2021.  În urma implementarii proiectului vor rezulta: 63 IMM-uri finanțate  cu maxim  178.000 lei fiecare.  În cadrul proiectului, 117 persoane din județul Bistrița-Năsăud au beneficiat până în prezent de cursuri gratuite de competențe antreprenoriale.

Pentru obținerea unei finanțări nersambursabile pentru dezvoltarea unei afaceri noi, persoanele înscrise în proiect sau care au absolvit în trecut cursuri de competențe antreprenoriale autorizate au fost invitate să întocmească un plan de afaceri competitiv, conform metodologiei proiectului. Participanții au putut depune aceste planuri de afaceri în unul dintre cele două concursuri de idei de afaceri organizate în cadrul proiectului.

La primul concurs, organizat în perioada 20 septembrie – 6 noiembrie 2018 s-au înscris 79 de candidați, dintre care 21 au fost din județul Bistrița-Năsăud. Dintre aceștia, 5 au fost declarați câștigători și efectuează în prezent stagii de practică pentru a învăța mai multe despre domeniile în care vor investi.

Cel de al doilea concurs, organizat în perioada 7 decembrie 2018 – 21 ianuarie 2019 a adunat în regiunea  Nord-Vest 80 de candidați, dintre care 17 au fost depuse de persoane din județul Bistrița-Năsăud. Ieri, 27 februarie,  7 dintre aceștia au primit vești bune, fiind selectați pentru a primi finanțare pentru inițierea afacerii.

Astfel, din județul nostru, 12 viitori antreprenori vor beneficia de fonduri nerambursabile pentru dezvoltare afacerilor în următoarele domenii: producție cinematografică și servicii foto-video; arhitectură și inginerie; servicii de înfrumusețare; cadastru și topografie; servicii de publicitate; centre educaționale pentru copii; fitness, aerobic și relaxare; activități de medicină veterinară;  webdesign și social media; turism; producție accesorii vestimentare pentru dame și copii.

În perioada următoare, după finalizarea stagiilor de practică, câștigătorii vor beneficia de consultanță gratuită în pregătirea și implementarea planurilor de afaceri, după care vor semna contractele de subvenție.



 
 

USR-PLUS

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]