Încă un pas înspre implementarea sistemului integrat de management al deşeurilor

Consiliul Judeţean a mai făcut un pas înspre implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Bistriţa-Năsăud”. La sfârşitul lunii septembrie a fost semnat contractul pentru asistenţa tehnică. Următoarea etapă este supervizarea diferitelor contracte de lucrări şi de furnizare de bunuri în concordanţă cu planul de implementare. Potrivit directorului Direcţiei Programe, Integrare Europeană, Lucrări Publice din cadrul Consiliului Judeţean, Simona Bodnariu, în 19 noiembrie se vor deschide ofertele pentru construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Tărpiu.

Managerul de proiect, Gavril Iliuţ, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că prin semnarea contractului de asistenţă tehnică, s-a mai făcut un pas pentru implementarea viitorului sistem de management integrat al deşeurilor la nivelul judeţului nostru.

„Graba noastră de a implementa acest proiect este urgentată de normele europene care ne impun închiderea depozitelor de deşeuri neconforme. Partea tehnică funcţionează, urmează supervizarea. Suntem pe calea cea bună. Ritmul procedurilor derulate până acum decurge bine, ceea ce ne face încrezători că vom reuşi implementarea acestui proiect la termenele stabilite”, a spus Gavril Iliuţ.

Proiectul ,,Sistemul integrat de management al deşeurilor” se derulează prin P.O.S. Mediu în cadrul Axei prioritare 2 "Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate” şi este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Conform master - planului elaborat de consultant, valoarea eligibilă a proiectului este 141.709.850 lei, 98% reprezentând finanţare nerambursabilă prin Fondul European de dezvoltare Regională şi bugetul de stat, restul de 2% reprezentând contribuţia financiarului prin bugetele autorităţilor locale.

Proiectul urmează să se deruleze în perioada 2009-2011, iar investiţia presupune construirea unui Centru de Management Integrat al Deşeurilor în comuna Dumitra, a unei staţii de transfer la Bistriţa, şi a patru puncte de transfer în localităţile Beclean, Năsăud, Sîngeorz-Băi şi Galaţii Bistriţei. De asemenea, în municipiul Bistriţa se vor construi două centre de colectare a deşeurilor voluminoase şi DEEE, şi câte un centru de colectare în fiecare oraş al judeţului. În cadrul proiectului se vor achiziţiona containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi vehicule pentru transportul acestora.

„Staţiile de transfer care se vor face, constau într-o rampă şi o zonă pentru depozitarea temporară a deşeurilor dotată cu containere de 32 metri cubi. Containerele de la staţiile de transfer se vor transporta cu vehicule de transfer la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din Dumitra. Depozitul de la Dumitra va fi amplasat pe o suprafaţă de aproape 17 hectare, iar capacitatea de stocare va fi de 1,2 milioane metri cub, cu o durată de viaţă de 20 de ani. Pentru început vom înfiinţa doar cu o celulă, suficientă pentru şase ani de operare, urmând ca pe parcurs, să dezvoltăm alte trei celule”, a explicat managerul de proiect Gavril Iliuţ.

Proiectul prevede închiderea şi ecologizarea celor patru depozite urbane şi a celor 200 de depozite de deşeuri neconforme din mediul rural.

„Odată implementat acest sistem, trebuie să se menţină prin taxe, cum ar fi taxa municipală, taxă deşeuri, taxa depozitare, concesionare bunuri. Ba, mai mult trebuie să constituim acele taxe de rezervă pentru ca sistemul să funcţioneze pe viitor”, a mai spus Iliuţ.

Echipa de proiect a prezentat estimativ care ar fi valoarea tarifelor pentru consumatorii casnici, odată cu implementarea acestui proiect. În 2010, tarifele sunt estimate în mediul urban la 225 lei/gospodărie/an, iar în mediul rural- 68 lei/gospodărie/an. În 2011, tarifele ar ajunge la 245 lei/gospodărie/an în mediul urban şi 74 lei/gospodărie/an în mediul rural.

La prezentarea stadiul actual al implementării proiectului au fost prezenţi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, Luca Iancu şi Mihai Bumbu, administratorul public al judeţului, Vasile Negruşeri, precum şi reprezentanţi ai Primăriei Bistriţa şi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului A fost prezent în sală de şedinţe a Palatului Administrativ şi Gheorghe Bălăjan, primarul comunei Dumitra, cel care a pus la dispoziţia autorităţilor, cele 17 hectare de teren pe care se va construi Depozitul Ecologic de Deşeuri.

Vicepreşedintele CJ Luca Iancu a mulţumit autorităţilor locale care s-au implicat în implementarea sistemului integrat de management al deşeurilor şi a subliniat încă o dată importanţa majoră a acestui proiect, promovat de Consiliul Judeţean, „primul proiect din România care se derulează în acest domeniu”.

Echipa de proiect este formată din: Gavril Iliuţ- manager proiect; Dorel Iacob Rusu- expert Protecţia Mediului : Luminiţa Borşa- expert juridic şi Mihaela Vlaşin- expert relaţii publice. Pe viitor, formula actuală a echipei va fi întregită cu experţi economici.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5