Încă un pas spre promovare. CSM Bistriţa – CSU de Vest Timişoara 33-19

CSM Bistriţa a învins, fără drept de apel, pe CSU de Vest Timişoara, scor 33-19, după ce la pauză conducea la o diferenţă de 10 goluri (17-7). Partida a contat pentru etapa a 19-a a Diviziei  A la handbal feminin, Bistriţa menţinându-se lider în Seria B.

Bănăţencele au înscris primul gol abia în minutul 8 şi au reuşit cu greu să marcheze în prima partidă. Repriza a doua a fost una cu multe greşeli şi ratări din partea fetelor noastre, fapt sesizat şi de staff-ul tehnic.

Pentru echipa antrenată de Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan au marcat Cristina Andriţă – 5 goluri, Andrada Maior Paşca, Simina Vezentan şi Andreea Bărbos - câte 4 goluri; Magdalena Paraschiv, Bianca Zăgrean şi Oana Cârstea – câte 3 goluri; Laura Oltean, Reka Tamaş şi Oana Chirilă – câte 2 goluri.

 „Înainte de a le felicita pe fete, sunt uşor deranjat de numărul mare de atacuri pe care le-am pierdut fără să finalizăm, de numărul mare de pase greşite şi de numărul mare de ratări. O statistică sumară pe care am primit-o de la Radu Moldovan, în timpul jocului: noi am dat 33 de goluri dar am avut şi 12 greşeli neforţate, plus alte 11-12 faze ratate din poziţie clară. Una peste alta, a fost un joc pe care l-am controlat, mai uşor decât ne aşteptam, pentru că în tur la Timişoara am avut ceva probleme. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mai avem şi alte accidentări pe lângă lista lungă de pe bancă”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal Horaţiu Paşca.

Acesta a menţionat că a primit asigurări din partea staff-ului medical că jucătoarele care au lipsit astăzi vor fi recuperate până la partida cu CSM Cetate Devatrans, din 9 aprilie.

         „Mă aştept să fie o atmosferă încărcată, mă aştept să încerce toată lumea să ne bage beţe în roate, mai ales gazdele. E normal, îşi joacă şi ei şansa lor. Noi o să mergem să jucăm de la 0-0, uitând de cele 8 goluri pe care le avem avantaj în faţa lor şi sper din tot sufletul să nu stăm la mâna rezultatelor sau să tremurăm până la ultima etapă. Sper ca după meciul cu Deva să putem să sărbătorim împreună ceea ce ne dorim cu toţii, dar până atunci ne aşteaptă o săptămână dificilă în care trebuie să ne echilibrăm în primul rând fizic, dar şi la nivel psihic”, a declarat Paşca.

         În această partidă a revenit în teren şi Elisabeta Cadar, care a recunoscut că nu este uşor să fii în formă, după şase luni de recuperare. „A fost puţin greu, după cum aţi şi văzut. Deşi fetele m-au întâmpinat foarte bine, şi la antrenamente, la fel şi domnii antrenori. După o recuperare de şase luni e cam greu să intri. Joci un pic timorat, cu frică, dar vreau să trec peste această perioadă şi va fi bine”, a declarat Elisabtea Cadar, care a dat ca pronostic, pentru derby-ul cu Deva,  victoria Bistriţei la o diferenţă de 6 goluri.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5