Incursiuni în lumea satului

Simţire, trăire, emoţii, simboluri adânci, rugăciune, puritate – termeni folosiţi pentru a crea atmosfera intrării în lumea satului.

Pretutindeni, în arpegii de culoare, gândurile te întâmpină cu aripi de vise şi credinţă, cu sufletul descătuşat şi cu timpul plin de fiorii luminii, cu aripi deschise larg spre lumea satului să batem la poarta lui, purtându-ne amprenta înaltei spiritualităţi săteşti-româneşti.

Avem o misiune istorică în înălţarea spiritualităţii neamului românesc.

Credinţa în Dumnezeu – este precum aerul necesar vieţii

Poezia şi proza – este precum pâinea pe masă

Compoziţia muzicii – este precum mierea

Interpretatul – este precum apa şi vinul (D.D. 1995)

Cântaţi şi voi, oameni, odată cu mine eterna viaţă!

Sufletele îşi deschid ferestrele spre soare lăsând azurul

„Cerul ca oglinda” să pătrundă

Cu înfiorarea zbaterii dintâi spre noi. (D.D. 1997)

Sunt repere ale neamului nostru românesc, calităţi nobile pline de simţire. Editarea volumului tematic colectiv „Ipostaze existenţiale în lumea satului tradiţional”, coordonat de prof. Doina Macarie, reflectă o profundă înfrăţire dintre scriitorii sau pictorii din ţara noastră, care au scos la lumină puritatea omului din satul românesc.

Fiecare îşi au personalitatea lor distinctă reprezentând într-un fel sau altul o sinteză a vieţii într-o mare diversitate de stiluri, dar împreună scot la iveală calităţile curate ale sătenilor noştri – calităţile românului, graiul natural firesc, dorul de neam, dorul de istoria noastră.

În diversitatea temelor tratate de diverşi scriitori se distinge o idee principală: Biserica Ortodoxă, sărbătorile creştine şi obiceiurile atât de la sat, cât şi de la oraş.

Voi vorbi despre cea mai mare sărbătoare a creştinilor, Învierea Domnului, pe care o sărbătorim la Sfintele Paşti.

„La limita dintre lumină şi întuneric în preajma Bisericii Mănăstirii se aude freamătul mulţimii, a sufletelor grăbite care ridică slavă lui Dumnezeu şi prin lumânările aprinse aduse în chip de rugăciune lui Iisus Hristos. Mănăstirea ne întâmpină măreaţă şi pe minut ce trece ia parcă dimensiuni înalte tot mai înalte, străbătând drumul spre lumina cerului albastru. Toaca bate. Sunetul, măsura şi ritmul specific de patru şi doi timpi cuprinde toată atmosfera. Mirosul de smirnă şi tămâie se simte aievea. Străbatem înconjurul de trei ori al mănăstirii cu imnuri bisericeşti cântate slavă lui Iisus şi evenimentelor fapte, în explozia de lumânări aprinse a dreptcredincioşilor. Credinţa este bogăţia sufletului nostru, ea ne susţine şi ne înalţă. Omul credincios îl simte pe Dumnezeu, îl iubeşte şi are încredere în El”. (D.D. 1995)

„Cruce de taină, credinţă, speranţă, iubire, nădejde, izbândă, glorie, frăţie, Golgotă şi Cruce, Mormânt…, leagăn de soare, lumină a lumii, împliniri…, Înviere, condu înspre slavă nemuritoare întreg neamul meu”…

Ieşind din Biserică, ne îndreptăm spre cimitirul satului, unde va avea loc sfinţirea bucatelor şi a ouălor roşii, pe care cei vii le-au pregătit pentru a fi date de pomană în amintirea celor plecaţi dintre noi. Acesta este obiceiul la români, de ziua morţilor, ca preotul să sfinţească paştile, colacii, grâul, vinul şi, în special,m ouăle roşii. Apoi să le ofere celor din jur, întru slava şi pomenirea morţilor” (D.D. 1998, 2010)

Bisericile, mănăstirile au fost încă din vechime focare de cultură. Pe lângă acestea este şi satul nostru românesc, pe care trebuie acum să îl readucem la valoarea lui, care să aibă sunetul unei multitudini de fiinţe şi a unei conştiinţe pentru reîntoarcerea şi reîntregirea în matca înţelepciunii noastre strămoşeşti.

Doina Drăgan, redactor şef revista Heliopolis Timişoara,

Preşedinte Filiala Timişoara-Banat a Ligii Scriitorilor Români

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5