Inima deschisă întru primirea Luminii

Bistriţenii au ales să fie părtaşi la sfântul moment al Învierii Domnului la bisericile străbune, unde preoţii, au săvârşit Sfânta Slujbă a Învierii. Sărbătoarea bucuriei şi a iertării a fost marcată cu smerenie şi frumuseţea clipei, iar Lumina a venit tocmai de la Ierusalim.Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului a fost petrecută cu sufletul smerit şi inima deschisă întru primirea Luminii de către credincioşii din judeţ.

Darul divin al Sfintelor Paşti a fost oferit printr-un alt dar pe care l-au făcut semeni de-ai noştri, oameni cu dare de mână, care nu au uitat de cele sfinte. Prin strădania celor care au dat cununa anului, fiecare participant la slujba Învierii a primit Sfânta Pască în pahare, pentru ca ajuns acasă să guste împreună cu familia din Sângele şi Trupul Mântuitorului care a fost răstignit de păcatele noastre şi apoi a înviat prin biruinţa Crucii. În săptămâna care a precedat Sărbătoarea Învierii, Săptămâna Patimilor, în toate bisericile din Bistriţa-Năsăud s-au desfăşurat slujbele cunoscute drept denii. Poate că nicăieri nu este emoţia mai mare la primirea Luminii, la îndemnul preotului: “Veniţi de luaţi lumină!” decât acasă. Alături de cei dragi cu lumânarea veghindu-ne drumul spre casă, ne-am aşezat cu toţii la masa Paştelor, unde am gustat din bucatele binecuvântate de preot: ouă roşii, pască, cozonac, vin, carne de miel. Asta după ce cei mai vrednici dintre noi au ţinut Postul Mare sau Postul Negru de joi seara de la Răstignirea lui Iisus până după Învierea acestuia. În ziua de Paşti, îmbrăcaţi în costume naţionale, satenii au participat la Sfânta Liturghie, transmiţând salutul creştinesc “Hristos a înviat!” – “Adevărat a înviat!” care va lua locul celui obişnuit până la Înălţarea Domnului. Cu sufletele împăcate, cu laudă lui Dumnezeu, cu bucuria biruinţei vieţii asupra morţii, începem o nouă etapă a vieţii noastre cu gândul la Iisus Hristos, cel care în mărinimia lui se răstigneşte an de an pentru păcatele noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5