Întâlnire cu delegaţii ONU

Tinerii Delegati ai României la Naţiunile Unite, Adrian Solcan şi Bianca Sârbu organizează astăzi, la ora 12.00, în sala mare de Consiliu a Primăriei Municipiului Bistriţa o intâlnire de prezentare a proiectului şi a misiunii lor in cadrul Naţiunilor Unite. Evenimentul va marca lansarea la nivel de comunitate locală a programului şi reprezintă un prim contact între tineri, autorităţi şi delegaţi.Ceoi doi vor reprezenta tinerii români în calitate de Delegaţi de Tineret la Naţiunile Unite în mandatul 2009 – 2010. Adrian este din Bistriţa si este student la Facultatea de Ştiinţe Politice Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş Bolyai. Deşi are numai 19 ani, Adrian are o bogată experienţă în lucrul cu tinerii, încheindu-şi de curând mandatul de Primar al Consiliul Local al Tinerilor din Bistriţa. Bianca este din Nasaud, are 24 de ani iar până în prezent a absolvit un Master of Arts în domeniul Studiilor Internaţionale si Comparative în cadrul Institutului Federal Tehnic din Zurich, Elveţia. În prezent urmează cursurile Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice “David Oglivy” din cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice si Administrative. UN Youth Delegate este un program prin care statele membre ONU includ în Misiunea lor Permanentă tineri care participă la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Această invitaţie ONU este statuată în rezoluţia A/RES/50/81 adoptată de Adunarea Generală în 1995. România a trimis pentru prima dată reprezentanţi de tineret în anul 2006 şi are avantajul de a se numara printre cele 10 state care trimit în mod consecvent delegaţi de tineret.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5