Întâlnire de lucru a oficialităţilor judeţene cu un expert al Comisiei Europene pe tema proiectului de la Colibiţa

La finele săptămânii a avut loc o întâlnire de lucru pentru dezbaterea aspectelor legate de stadiul pregătirii proiectului “Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, județul Bistrița-Năsăud”. Ctibor Kocman, expert DGREGIO, din partea Comisiei Europene, s-aîntâlnit cu factori de decizie atât de la nivel central, cât și local.

În acest context, au fost purtate discuții cu Ctibor Kocman, expert DGREGIO, din partea Comisiei Europene, Emil Radu Moldovan, - președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, subprefectul Ciprian Ceclan-Oprea, reprezentanți ai Ministerului Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale “Apele Române” și Administrației Bazinale de Apă Someș– Tisa, Bogdan Chițescu, director general adjunct al autorității de management.

Această vizită a reprezentanților AM POIM constituie un excelent prilej pentru trecerea în revistă a stadiului proiectelor finanțate în județul Bistrița-Năsăud din fonduri neramburasabile, în perioada actuală de programare, proiectul “Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița” fiind unul deosebit de important pentru siguranța cetățenilor de pe valea Bistriței, valea Bărgăului și protejarea mediului.

Proiectul “Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița, județul Bistrita-Nasaud”, aflat în prezent în faza de pregătire, are o valoare de aproximativ 49 milioane euro și reprezintă, prin investițiile propuse, o importanță deosebită pentru asigurarea protecției cetățenilor rezidenți pe valea Bistriței și a Bârgăului, a obiectivelor social-economice, cultural-istorice și căilor de comunicații.

Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare a României, fiind al doilea program ca mărime din Uniunea Europeană, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]