Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

ÎN ÎNTÂMPINAREA CENTENARULUI MARII UNIRI: Din laboratorul de creaţie al "Doinei" eminesciene

Cunoscuta poezie a lui Mihai Eminescu, încărcată de legendă şi numită nu de puţine ori după primul vers („De la Nistru pân' la Tisa”), ca o expresie a unităţii româneşti, fie şi în durere, înălţată din forme tradiţionale spre sublim, este rodul unei munci de creaţie susţinute, a unor căutări poetice care au presupus mai multe variante până a se ajunge la cea finală, cunoscută de noi în volumele publicate. Redăm mai jos câteva fragmente din variantele de lucru, aşa cum se află ele în ediţia Perpessicius (Mihai Eminescu, „Opere”, vol.III, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1944, p. 1-23)

R. C.

 

Ştefan, Ştefan, Domn viteaz,

Cum de nu mai vii tu azi?

De la Nistru pân' la Tisa,

Tot Românul plânge-ţi-s-a

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân la mare

Stau Muscalii de-a calare.

Din Boian la Vatra Dornii

Vrstejesc ulmii şi cornii.

Din Braşeu îân în Arad

Şi-au făcut duşmanii vad,

Din Sătmariu pân în Săcele

Numai vaduri ca acele...

 

* * *

Codrule, Măria Ta,

Umbra dă-mi şi mila ta,

De mi-i dor şi de mi-i jale,

Să mă plâng Măriei Tale

Şi mă plâng de strâmbătate

Ca la inimă de frate.

.......................................

C-au făcut moşia mea

Trecătoare altuia.

Dat-au ţara vântului,

Iar faţa pământului,

Pe copita calului,

Pe talpa Muscalului.

...............................

Spune-ţi-aş cum rând cu rând

Ei pământul meu îl vând

Şi la Nemţi şi la Tătari

Şi la Greci şi la Bulgari

.....................................

Într+al ţării mele sfat

Se-ncuibară – un păcat

Şi mă vând, mă bucăţesc

Zilnic mă precupeţesc.

 

***  

Carpaţii atate

Seninele frunţi

Şi focuri s-aprindă

Pe culme de munţi

Să ardă tulpine

Întrege de brazi

Căci astăzi ne vine

Eroul viteaz

Ne vine Ştefan cel Mare.

 

***   

Ce-ţi spun ei ţie, mamă, când îţi ucid copiii?

Mereu tot zic că creşte mărirea României...

Un trădător nemernic, hidoasa pocitură

Cărui pentru minciună i-a dat natura gură

Acel făţarnic, neted şi lacom pui de grec

Cu stâlpi de cafenele în fraze se întrec

Ca să arate cumcă durerea lor e mare,

Că n-au voit ştirbirea străvechilor hotare

Când ei au fost aceea ce (...) pe sub mână –

Păgânului vândut-au din sfânta ta ţărână.

 

Şi tu-i asculţi în pace cum văduva ascultă,

Pe care ale ei rude o iau cu vorba multă,

Tu numai îţi ştii chinul ce inima-ţi sfărâmă.

Ai plânge, dar n-ai lacrimi, Moldovo – mamă, mamă!

Zădarnic codri mândri de vânt mereu îi clatini,

Pierdută-i pân' şi urma măreţilor Muşatini –

De vodă Alexandru acum poate te doare?

Nici la mormânt în lume nu duce vreo cărare

Şi Ştefan Voievodul în somn adânc deplin

Visează el că doarme sub un pământ strein?

Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot

Mereu din a ta haină ei rup numai ce pot.

Ajuns-ai cerşetoare de-ocară ţi de silă

Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.

 

....................................................

Nu e destul că oameni de-origine barbară

Moşia-n jumătate nemernic ţi-o furară,

Că între prut şi Nistru pe-olatele bătrâne

Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne

A căror mutră slută, şi-adânc dobitocească

N-o-ntrce decât doară inima lor cânească?

Nu e destul c-acolo în neagră-ntunecime

Copiii-şi blestem soarta neascultaţi de nime,

Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici

Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici

Să sting-orice lumină, să smulgă limbi din gât

Când unul româneşte o vorbă a.ndrăznit.

 

***  

De la Nistru pân la Tissa

Tot românul pţânsu-mi-sa

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate.

De la mare la Hotin

Vin ca pâlcurile, vin

Şi la margini se aţin

Şi nici crivăţu-i oboară

Şi nici ciuma nu-i omoară

Şi nici Nistrul nu-i îneacă,

Saracă, ţară, saracă!

Din Boian la Vatra Dornii

Nu-nfloresc ulmii şi cornii

Iar frunza molizilor

E prada omizilor

Şi umbra pădurilor

E dată securilor.

Vai de biet român, săracul,

Că-ndărăt tot dă ca racul,

Fără ticnă masa lui

Şi-i străin în casa lui.

Din Braşov pân la Arad

Şi-au făcut vrăjmaţii vad

Iar din Olt până la Criş

Nu mai este luminiş

De greul suspinelor,

De umbra străinilor,

De nu mai ştii ce te-ai face,

Sarace, român, sarace!

 

***  

Ştefane, Măria Ta,

Lasă Putna, nu mai sta,

Că te-aşteaptă litvele

Să le sboare titvele,

Să le spui molitvele

Pe câţi pari, pe câţi fuştei,

Căpăţâni de grecotei.

Grecoteii şi străinii,

Mânca-le-ar inima cânii,

Mânca-le-ar ţara pustia

Şi neamul nemernicia,

Cum te pradă, cum te sacă,

Saracă, ţară, saracă.

 

 

 

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]