Intermitenţe

„Colocvial” este cartea care reprezintă paşii marcanţi din parcursul literar al d-nei Veronica Oşorheian. Caracteristica acestor paşi este dată de locul unde viaţa „Cetăţii” a luat forma datinilor şi a cutumelor străvechi.
Scriitoare prodigioasă, de mare anvergură literară în varii domenii: ştiinţifice, documentare, sociale şi literar-artistice, reprezintă marca ce o caracterizează.
Scrisul D-sale nu este încorsetat şi nici procustizat de canoanele literaturii artistice. Este liber de orice teorie literară. El este expresia dispoziţiei şi talentului autoarei.
Doresc să fac o incursiune în operă şi să marchez aspecte ce vizează funcţia estetică a literaturii.
Mijloacele de expresie sunt potrivite genurilor şi speciilor literare, care uneori fuzionează spre binele creaţiei literare. Elocventă, din acest punct de vedere, este balada „Fata Pădurii”. Epicul se deschide cu o formulă narativă: „Moş Şuvei spunea odată”, menită să atragă atenţia şi să stârnească curiozitatea. Oralitatea stilului face lectura plăcută şi accesibilă tuturor. Limbajul frust: „ţâţe grele”, „călcâie crăpate” o ajută să contruiască un personaj din categoria estetică a grotescului. În folclorul românesc, „Fata Pădurii” este un personaj de temut, fantastic şi ancestral, aici i se dă o notă de personaj mai apropiat de real, ceea ce îl ajută pe Moş Şuvei să o învingă.
Ingenuitatea genului liric este impregnată de sentimente fundamentale, puternic conturate, scăldate în imagini artistice creatoare de sublim şi de emoţii artistice. Exemplific cu câteva titluri: „Dor de-o toamnă ruginie”, „Pastel”, „Cântec pentru tata”, „Legământ”, „Dangăt sfânt”.
În multe din poezii transpar din haina artistică reguli din codul etic: „Povestea bradului”, „Numele noastre”, „Scrisoare trimisă pe front” fac parte dintre acestea.
Doina, marca spirituală a poporului român este cântată în „Obârşia doinei”.
În „Ocazionale” şi „Virtus Romana Rediviva” sunt veneraţi fiii localităţii Leşu, judeţul Bistriţa-Năsăud şi fiii Năsăudului, ţinut grăniceresc din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Tropii sau figurile de stil îmbracă în straie de sărbătoare evenimentele. Metafora plasticizantă „floarea” din versurile: „... se adună floarea/ De Năsăud, de Ilve, de Monor/ De Corvineşti, Bârgaie, Rebrişoara,/ De Zagra, Salva, Nepos şi Mocod.” reprezintă valoarea umană a acelor locuri.
Nici proza nu este mai puţin importantă. Are aceleaşi valenţe ca poezia. Teme din diferite registre o fac variată şi elevată. „Mama” vine din străfunduri, iar „Simfonie albă” este la polul opus. Epitetul sinestezic „Simfonie albă” dă un nume atât de sugestiv laptelui care ne-a crescut copiii.
Această operă literară transmite cititorului vibraţia viorii care cântă în sufletul autoarei. Acel mit orfeic al harfei aruncate în valuri de ape se aseamănă cu această operă aruncată în valurile mulţimii. Vă rog să-i culegeţi darurile citind-o, iar pe leşeni îi îndemn să fie mândri de consăteana lor.
Cu modestie, închei această scurtă prezentare a unei opere citite cu intermitenţe.