( Interviu) Alexandru Câţcăuan, cel mai longeviv director din cultura bistriţeană, despre reabilitarea vechii clădiri, aniversarea a 50 de ani ai instituţiei, vânzarea pe bucăţi a noii Case de Cultură a Sindicatelor

          Rep: - Sunteţi cel mai longeviv director din cultura bistriţeană.

         Alexandru Câţcăuan: -  Într-adevăr, anul trecut, în luna septembrie, am „bătut” 30 de ani. Când am venit în acest sistem eram cel mai tânăr. La nivelul întregii ţări sunt 51 de case de cultură a sindicatelor şi cred că puţini directori au mai rămas de pe vremea mea.

         Rep.: - De ce o casă de cultură a sindicatelor? Când a pornit acest proiect la Bistriţa?

         Alexandru Câţcăuan: - Imediat după război, au început să se dezvolte industria şi centrele urbane, astfel că a izvorât nevoia de a crea şi instituţii de cultură. Ponderea fiind muncitorească, o răspundere importantă a avut-o UGSR-ul prin a construi astfel de edificii în centrele de judeţ.

         Rep.: - În foarte multe localităţi există aceste clădiri dar, din păcate, nu mai există activitate în aceste case de cultură. În ceea ce priveşte Bistriţa, cred că stăm bine. În alte localităţi, casele de cultură sunt închiriate cu totul.

         Alexandru Câţcăuan: - Pentru că sindicatele nu mai sunt cele de pe vremea UGSR-ului, aceste case au rămas fără stăpân, fără un finanţator de bază, şi nu pot finanţa aceste instituţii. O instituţie de cultură este foarte greu de finanţat dacă dezvoltă şi activităţi culturale. Foarte mulţi dintre colegii mei din sistem s-au pensionat, au plecat din sistem şi au venit alţii, tineri, dar nevoia de a te autofinanţa te obligă să găseşti tot felul de modalităţi şi forme de a produce bani. În primul rând, trebuie să întreţii acea clădire, în al doilea rând, ai nevoie de o schemă de personal cu care să dezvolţi nişte proiecte, dar mai sunt şi cheltuielile. Este foarte greu chiar şi să încălzeşti un asemenea edificiu. Eu am noroc, clădirea de la Bistriţa este mai mică. Am fost ajutat de cel care a condus o vreme destinele Sindicatelor la Bistriţa, astfel că am reuşit să rămânem în căsuţa mică, dar din păcate, cea mare a fost vândută pe bucăţi.

         Rep.: - Multă lume se întreabă: cum de nu mai avem casa „mare”, adică clădirea unde se află acum Agenţia pentru Ocupartea Forţei de Muncă, dar şi alte spaţii şi magazine. Cum ar fi arătat astăzi Casa de Cultură a Sindicatelor dacă rămânea în domeniul culturii?

         Alexandru Câţcăuan: - În anul 1994 s-a terminat partea de club – discotecă, sală de sport, bar, partea care produce bani într-o instituţie de cultură, teatrul de vară în spate... Eu acolo vedeam un centru cultural al judeţului. Toate instituţiile culturale. Acolo încăpea şi Centrul Judeţean pentru Cultură, Direcţia pentru Cultură, şi Şcoala Populară de Artă, şi Biblioteca Judeţeană, încăpeau toate aceste instituţii, pentru că sunt 7000 mp de construţie. Puteai pregăti un spectacol de orice nivel. Era una dintre cele mai moderne case de cultură a sindicatelor din ţară. Erau printre ultimele două care s-au construit, la Paşcani şi Bistriţa, dar la Paşcani era o clădire mai mică. Am intrat puţin prin arhivele din anii 80 încoace şi am văzut decretul semnat de Ceauşescu, aprobarea investiţiei, hotărârea de Guvern, totul era organizat şi planificat. Chiar am văzut o notă prin care primul secretar din vremea aceea explica necesitatea acestui obiectiv la nivel de judeţ. Trebuia motivat, pentru că altfel era radiat din planul de investiţii, dar a intervenit primul secretar, a intervenit preşedintele Consiliului Judeţean al Sindicatelor şi, sigur, preşedintele UGSR-ului la vremea aceea, trebuia intrat la cabinetul I şi II, unde se decideau aceste lucruri. Este una dintre cele mai impunătoare clădiri din Bistriţa, dar din păcate nu arată aşa de bine. Dar la ce ne foloseşte în această formă, neterminată?

         Rep.: - Este bine că, totuşi, mai avem o Casă de Cultură a Sindicatelor. Chiar dacă este doar o „căsuţă”, monument istoric. Aveţi chiar şi un măr acolo, de culoarea aurului, în curte. Ştiu că vă luptaţi cu proiectele europene, cu morile de vânt, pentru că vreţi să reabilitaţi această clădire.

         Alexandru Câţcăuan: - Pentru acel măr trebuie să-i mulţumesc domnului primar, pentru că el „a plantat” acel măr acolo acum câţiva ani. Bistriţa este cunoscută şi prin aceste mere. Festivalul „Mărul de Aur” este în grădina noastră. Legat de imobil, am întocmit un proiect, l-am depus la Agenţia de Nord-Vest, lucrez deja de peste trei ani. Din varii motive – de carte funcţiară, de proprietate – care se datorează tot aceluiaşi om care şi-a bătut joc de acest patrimoniu la nivel de judeţ, care a vândut şi acel mini-hotel din spate, iar în urma acelei vânzări a fost încurcat perimetrul terenului aferent, iar acum suntem blocaţi la faza de dezmembrare a terenului. Am ajuns deja la Ministerul Finanţelor, de la care am primit răspuns, şi împreună cu Primăria încercăm să clarificăm statutul juridic al terenului. Acum câteva zile am primit un răspuns şi din partea Primăriei, care a fost trimis la Ministerul Finanţelor, urmează să merg din nou la Bucureşti să limpezim aceste lucruri legate de statutul judiciar şi de proprietatea terenului. Clădirea este proprietatea noastră, iar terenul este proprietatea statului român, iar la această oră, statul român încă nu şi-a inventariat proprietăţile şi averea. Din păcate acest teren nu apare în niciun inventar şi acum aşteptăm să vedem care va fi răspunsul ministerului. Este ultimul pas mic pe care trebuie să-l facem să dezmembrăm terenul şi perimetrul Casei de Cultură să fie delimitat. Uniunea Europeană nu alocă fonduri decât în situaţia în care proprietatea este clară. Proiectul există şi dacă în această primăvară se deschide o nouă sesiune pentru fonduri europene, noi trebuie să fim gata, „la cheie”, să nu mai avem nicio greşeală, să nu mai avem nimic ce nu corespunde Ghidului. Dacă am depus proiectul, în câteva luni intrăm în finanţare, în faza de contract. Dacă nu aveam aceste probleme, în luna aprilie-mai trebuia să fim în şantier.

         Rep.: - Cum va arăta după proiect Casa de Cultură?

         Alexandru Câţcăuan: - Sigur, fiind monument istoric, clădirea are un regim special. În primul rând, am avut nevoie de avizul comisiei de specialitate, de la Cluj, de unde am obţinut acest aviz, prin Direcţia de Cultură a judeţului Bistriţa-Năsăud. Aceste clădiri trebuie refăcute în forma în care au fost construite, ceea ce este foarte costisitor. Dar după finalizare, va arăta foarte bine. Sper să mi se împlinească acest vis, să îl punem în valoare şi să-i dăm o destinaţie numai pentru cultură. Dacă casele de cultură a sindicatelor vor rămâne aşa unite, la această oră suntem organizaţi într-o asociaţie naţională, unde ne vedem de două ori pe an, cred că avem o şansă. Neavând un finanţator sigur, neavând o legătură cu bugetul local, cu buget de stat sau cu bugetul culturii, este foarte greu să faci activitate culturală. Eu ţin încă trei festivaluri mari, dar numai eu ştiu cum îmi produc banii. Fac proiecte la Primărie, la Consiliul Judeţean, la Ministerul Culturii. Trebuie să te zbaţi, trebuie să alergi foarte mult şi îţi sacrifici foarte mult timp.

         Rep.: - Este foarte importantă colaborarea cu autorităţile locale.

         Alexandru Câţcăuan: - Trebuie să te faci înţeles. Nu mi-a fost uşor nici mie. Dar de când lucrurile s-au aşezat totul funcţionează bine. Relaţia cu domnul primar, cu preşedintele Consiliului Judeţean, cu Ministerul Culturii este bună şi sunt apreciate manifestările pe care le organizez. Anul trecut ne-am bucurat la ambele festivaluri – Coşbuc şi Rebreanu -  de finanţare din partea Ministerului Culturii, dar şi din partea Consiliului Judeţean. La „Mărul de Aur”, principalul finanţator este Primăria municipiului Bistriţa, împreună cu Palatul Culturii. Încercăm să facem lucruri de bună calitate, cu bani puţini.

                  Rep.: - Privind la 2017, cum a fost acest an pentru Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa?

         Alexandru Câţcăuan: - Eu zic că a fost un an pozitiv, şi nu mă refer neapărat la faptul că financiar am încheiat anul pe plus. Dar e bine că am avut un bilanţ pozitiv, chiar şi pentru proiectul de reabilitare, pentru că trebuie să fii credibil în faţa autorităţilor financiare europene în momentul în care accesezi fonduri pentru reabilitarea patrimoniului cultural. Cele trei manifestări au mers liniar, cu finanţări asigurate, cea mai mare parte „Mărul de Aur”, dar şi Coşbuc sau Liviu Rebreanu. S-au încheiat frumos. Păstrăm Ansamblul folcloric „Codrişorul”, care îşi continuă pregătirea. Au fost plecaţi chiar şi în străinătate. Cenaclul „George Coşbuc” se întâlneşte lunar, ultima joi din lună. Respectăm programul stabilit, dar încercăm să facem şi ceva în plus faţă de programul iniţial. Sunt singurul dintre directorii caselor de cultură a sindicatelor care tipăreşte programul, sigur, un program minimal de care să mă ţin.

         Rep.: - În fiecare an, în luna ianuarie, avem un program tipărit după care ne orientăm...

         Alexandru Câţcăuan: - Mie îmi plac lucrurile organizate. Vreau să fiu un pic de „neamţ”, să fiu mai organizat, să nu mergem după cum bate vântul. În acelaşi timp, trebuie să mă gândesc şi la activităţi care să aducă bani. Neavând spaţii, neavând condiţii de închiriere e foarte greu. Colegii mei din ţară, care au clădiri mari, îşi pot permite să închirieze 3-4000 mp, să scoată bani. Eu nu am spaţiu şi a trebuit să găsesc activitaţi care, pe spaţiu puţin, să-mi aducă bani mulţi.

         Rep.: - Avem la Bistriţa o şcoală postliceală, avem o universitate...

Alexandru Câţcăuan: - Sigur, mă întreba un preşedinte de confederaţie naţională care a fost aici, la Festivalul „Mărul de Aur”, unde a acordat şi premii, de ce am atâtea firme afară. I-am spus că dacă acele firme n-ar fi acolo deja era un lacăt cât pumnul pe uşa de la intrare. Aceste activităţi nu sunt aducătoare de bani mulţi, învăţământul şi cultura nu aduc foarte mulţi bani, dar întreţii spaţiul, clădirea funcţionează, e încălzită... Nu arată cum trebuie, dar sper să-mi ajute Dumnezeu să reuşesc în acest proiect şi să las urmaşilor mei, cum se spune, un edificiu care măcar 50 de ani să stea în picioare şi să arate aşa cum trebuie. Acum nu-mi place cum arată, deşi în limita posibilităţilor am păstrat-o şi am întreţinut-o, dar este nevoie de o intervenţie majoră.

Rep.: - Ce credeţi că va fi după dumneavoastră?

Alexandru Câţcăuan: - La un moment dat, chiar şi soţia mea spunea că m-am însurat cu Casa de Cultură. Deşi, de când sunt bunic e mai greu să întârzii, pentru că nepoţica mea mă ia la rost. Dar după ce ea adoarme mai fug şi îmi mai fac treburile. Uneori lucrez până la ora 1-2 noaptea. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor. Eu am mare încredere în tineret, în cei care vor veni după mine, dar să produci bani şi să-i consumi într-o manifestare culturală, să menţii şi personalul salariat, e foarte greu. Sigur, ar fi mult mai uşor cu o schemă mai mare de personal, să ai referent pe probleme de cultură, pe probleme de literatură pe care să-i pui la treabă. Dar nepermiţându-mi acest lucru, îmi este foarte greu. Toate aceste treburi trebuie făcute. Este greu să faci chiar şi proiectele, pe care trebuie să le susţii, să deschizi finanţarea, să te apuci de lucru, nu doar în ţară, ci şi în străinătate, pentru cele trei manifestări au trecut graniţele ţării, se desfăşoară în Basarabia, în Voivodina, în Bucovina de Nord, în toate ţinuturile româneşti din afara graniţelor. La aceste festivaluri, care sunt cunoscute, participă scriitori şi artişti din aceste zone, vin  şi la Bistriţa. În aceste ţinuturi, Bistriţa este cunoscută prin cele trei festivaluri, care se desfăşoară anual. Juriile acestor festivaluri sunt de profesionişti, se acordă premii. Este bătaie pe concursul de la Bistriţa. Cine ia aici o menţiune este foarte mândru.

Rep.: - Prin aceste acţiuni, i-aţi ţinut aproape pe românii din afara graniţelor.

Alexandru Câţcăuan: - Eu le asigur aici condiţiile, le decontez drumul, ei trebuie doar să vină. Dacă nu creezi nişte condiţii, dacă nu le facilitezi participarea e foarte greu. Oamenii se descurcă foarte greu financiar, chiar şi cei din Voivodina, care sunt mai bogaţi decât cei din Valea Timocului, dar şi ei, chiar dacă sunt sprijiniţi de statul sârb şi li se alocă o anumită sumă de la buget, banii nu sunt niciodată suficienţi şi trebuie să-i ajuţi. Şi atunci, le decontăm transportul, le asigurăm cazarea, le acordăm şi premii. La fel facem şi cu cei din Basarabia şi cu cei din Bucovina de Nord, cu care am reînnodat anul trecut legăturile cu Societatea „Mihai Eminescu” de la Cernăuţi. Preşedintele de acolo, un profesor universitar, este un om extraordinar, un român adevărat, care ţine steagul sus după plecarea poetului Arcadie Opaiţ. Odată cu plecarea lui am pierdut legătura, dar acum această legătură a fost reînnodată şi acesta a fost prezent la Bistriţa cu câţiva directori de direcţii culturale din raioanele de acolo. În toamnă au fost prezenţi şi la Festivalul Coşbuc şi la Festivalul Rebreanu. Acum încercăm să înnodăm legătura şi pe latura umoristică, cu graficienii de acolo, cu grupurile româneşti de acolo şi să-i aducem la Bistriţa. Sperăm să reuşim şi măcar aşa vom putea face România Mare, prin cultură.

 Rep.: - Câteva cuvinte despre Cenaclul „George Coşbuc”.

Alexandru Câţcăuan: - Cred că această grupare literară este cea mai veche, poate, chiar din Transilvania. A fost înfiinţat mult mai devreme, dar în anul 1971 s-au regrupat la Sindicate şi de atunci funcţionează fără întrerupere. Ne întâlnim în fiecare ultimă joi a lunii. La aceste întâlniri vin şi tineri, şi scriitori consacraţi. Dacă ai trecut examenul de aici, poţi publica o carte. Îmi amintesc de poetul Luca Onul, care a fost sufletul acestui cenaclu, pe care acum 30 de ani l-am găsit aici. Un poet, un scriitor, bibliotecarul Casei de Cultură,  care i-a învăţat pe foarte mulţi să scrie poezii. Îl vedeam cum le corectează textele şi cum îi dojenea când greşeau, mai ales gramatical, îi punea la punct. Foarte mulţi au primit indicaţii de la el.

Rep.: - Ştiu că în memoria lui aţi scos chiar o antologie.

Alexandru Câţcăuan: - Am adunat tot ce a creat el într-un singur volum şi urmează să-l reedităm, pentru că este cerut pe piaţă. Poate chiar anul viitor, când aniversăm 50 de ani de Casă de Cultură a Sindicatelor.

Rep.: - Cum privim spre 2018? Cum aţi creionat programul?

Alexandru Câţcăuan: - Sigur nu vom renunţa la cele trei manifestări consacrate. Nu cred că aş putea nici dacă aş vrea. Dar este foarte greu. Satisfacţia vine când totul se încheie cu bine, trece anul, şi iarăşi facem regulamentul, programul.

Rep.: - V-aţi gândit la ceva mai deosebit pentru „Mărul de Aur”? Când va avea loc?

Alexandru Câţcăuan: - În acest an, am vrut să-l facem în perioada 30-31 martie – 1 aprilie, dar nu s-a putut, fiind Duminica Floriilor. Astfel că l-am mutat după Paşti, din 13 aprilie până pe 15, pentru că 13 poartă noroc. Acest lucru a venit de la baronul Alexandru Misiuga, care din păcate nu mai este printre noi, un om de mare ţinută artistică, un om care a avut idei şi iniţiativă. De regulă, festivalul era pe 1 aprilie, dar în acest an vor avea loc sărbători religioase şi nu forţăm nota, pentru că cele două nu se potrivesc. Am considerat că e mai bine aşa. Vrem să îmbinăm acest festival de umor cu un festival de artă culinară. Încercăm şi noi, să vedem, pentru că în ţară s-au mai organizat astfel de festivaluri. Ar fi o premieră pentru judeţul nostru. Am fost contactat de o asociaţie din Craiova, ne-au trimis proiectul, l-am propus municipalităţii, domnului primar, domnului director al Palatului Culturii, să vedem dacă găsim locaţii, dacă găsim condiţii. Decât să nu iasă bine, mai bine nu-l facem.

Rep.: - Va fi un festival la care vor veni bucătari celebri şi vor găti la faţa locului pentru participanţi?

Alexandru Câţcăuan: - Exact, deocamdată doar îmi imaginez cum va fi. Am citit proiectul.  Nu am fost până acum la un astfel de festival, încercăm şi noi să vedem dacă prinde la Bistriţa şi dacă Primăria şi Palatul Culturii vor considera că poate să aducă un plus festivalului de umor, să scoatem puţin formaţiile, umoriştii şi caricaturiştii în stradă, să facă portrete, cred că va fi frumos. Încercăm să extindem, să valorificăm aceşti oameni pe care-i aducem la Bistriţa, interpreţii, grupurile satirice, epigramiştii, care în spectacolele stradale pot avea evoluţii de excepţie.

Rep.: - De-a lungul timpului, cred că toţi actorii mari de comedie au fost la „Mărul de Aur”.

Alexandru Câţcăuan: - Da, mă uitam peste monografia pe care am scos-o la 40 de ani de existenţă a Casei de Cultură a Sindicatelor şi am văzut multe nume consacrate. Am început să adun datele pentru următoarea monografie. Anul viitor vom marca 50 de ani, şi în aceşti 10 ani s-au mai adunat multe nume. Dar, aceste cărţi, aceste istorii locale rămân pentru cei care vor urma după noi.

Rep: - Aşadar, „Mărul de Aur” în aprilie, urmează Coşbuc...

Alexandru Câţcăuan: - Da, Coşbuc, în octombrie, în perioada 12-14, cu acelaşi sprijin al Ministerul Culturii, Consiliului Judeţean şi Primărie. Vom construi proiecte şi le vom depune. Dacă ies câştigătoare, le poţi desfăşura.

Rep.: - Vi s-a întâmplat în vreun an să nu iasă câştigătoare? Din câte ştiu, în fiecare an aţi fost susţinut.

Alexandru Câţcăuan: - S-a mai întâmplat, dar am fugit la Minister, am bătut la poartă.... Aşa este. Festivalul „Rebreanu” va fi tot în noiembrie. Noi am vrut să cădem tot pe ziua de naştere, care este în 27 noiembrie, dar din păcate anul acesta nu vom reuşi (27 cade într-o zi de marţi), astfel că am stabilit perioada de 23-25 noiembrie, la sfârşit de săptămână, când pot veni şi cei din afara graniţelor. Anul trecut, de exemplu, a venit şi un profesor universitar de la Madrid, care a câştigat un premiu la proză. Deşi sumele la premii sunt foarte mici, nu acoperă nici măcar preţul biletului, omul a venit până la Bistriţa.

Rep.: - De-a lungul celor peste 30 de ani de când coordonaţi Casa de Cultură a Sindicatelor, care a fost cel mai greu moment?

Alexandru Câţcăuan: - Au fost mai multe. Imediat după Revoluţia am crezut că va curge miere şi lapte. La vremea respectivă eram vreo 12 salariaţi la Casa de Cultură. O perioadă am tot sărbătorit, dar pe urmă am fost nevoiţi să ne apucăm de lucru pentru că banii s-a terminat. Dar pe vremuri, dacă intrai într-o sincopă, te ajuta UGSR-ul, Consiliul Judeţean. Aveam inclusiv orchestra profesionistă, care se autofinanţa. Acum, au fost perioade când nu am avut bani de salarii sau au venit să taie curentul, gazul, pentru că nu le-ai plătit. De o perioadă mergem liniar pentru că am redus cheltuielile la minim. După terminarea lucrărilor de reabilitare, care cred că vor dura cam doi ani, dacă se încadrează constructorul în termene, când vom pune în funcţiune edificiul, obligatoriu, prin ghid, trebuie să creezi cinci noi locuri de muncă. Iar aceste posturi trebuie menţinute cinci ani şi trebuie finanţate.

Rep.: - În momentul de faţă, câţi oameni are instituţia?

Alexandru Câţcăuan: - Am restrâns la minim, cât să funcţionăm, suntem trei oameni. Lucrăm mai mult pe colaborare, pentru că nu este uşor să produci banii pentru a supravieţui. Noi ne autofinanţăm 100%. Nu avem finanţare de la nicio altă sursă. Dacă reuşeşti să găseşti finanţare pentru proiecte, acei bani nu sunt pentru salarii sau cheltuieli, acei bani trebuie să-i foloseşti exact pentru acel proiect.

Rep.: - Aţi trăit multe în cei 30 de ani de activitate. Cum vedeţi cultura bistriţeană?

Alexandru Câţcăuan: - Chiar suntem invidiaţi. Vorbesc cu foarte multe lume, cu care mă întâlnesc la diverse manifestări, şi ne invidiază. Nu trece o săptămână să nu se întâmple ceva important în oraş. Bistriţa este un focar. Chiar şi oraşul arată foarte bine, arată ca un muzeu. Dacă te plimbi prin Bistriţa, ai impresia că eşti într-o cetate. Este curăţenie, şi toate lucrurile sunt făcute cum trebuie şi îl felicit pe domnul primar, pentru că de pe vremea lui Weingartner Bistriţa nu a mai arătat aşa de frumos. Există 4-5 manageri...

Rep.: - Privim cu încredere spre viitor. Aşteptăm evenimentele culturale şi ne dorim ca aniversarea de 50 de ani să ne prindă în şantier. Vă mulţumesc!