( Interviu) Alexandru Gavrilaş, manager Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud: La sfârşitul acestei pandemii, în linia întâi, de data aceasta, vor trece instituţiile de cultură şi şcoala. Este nevoie şi de sănătate culturală pe lângă cea fizică

         Rep.: - Fiecare zi ar trebui să aibă o picătură de cultură. Pornind de la „Iarna pe uliţă”. Cum arată acest anotimp la muzeele din subordinea Complexului Muzeal?

         Alexandru Gavrilaş: - Muzeele au arătat totdeauna bine, în toate anotimpurile, cu atât mai mult iarna pe care ne-am dorit-o şi n-am avut-o până acum.  Şi la Bistriţa, şi la Năsăud, la fel ca în toate celelalte 13 locaţii, iarna a bine, poate mai puţin preţul la căldură.

         Rep.: -Aşteptăm şi inaugurarea Castelului de la Posmuş pentru că şi acea zonă este deosebită, cu peisaje frumoase.

         Alexandru Gavrilaş: - Am preluat de la Consiliul Judeţean această delegare, deocamdată a parcului, în jur de 10 hectare teren, unde am reuşit să facem lucrări de curăţare, asanare şi am pregătit terenul pentru primăvara care va veni. Este o mare provocare să primim în administrare castelul. Castelul are o poveste frumoasă de care nu doar Muzeul are nevoie ci tot judeţul, pentru dezvoltarea turismului. Pentru a atrage acest potenţial de finanţare are nevoie de această poveste frumoasă şi, cu siguranţă, în anii următori, pentru că nu se va întâmpla mâine. Pomuşul îşi va căpăta rolul pe care trebuie să-l aibă.

         Rep.: - Pe viitor, intră în discuţie şi Castelul de la Comlod?

         Alexandru Gavrilaş: - Nu ştiu, încă nu am avut o discuţie pe această temă. Muzeul a fost implicat în tot ceea ce înseamnă reabilitare şi punere sub protecţie şi a Castelului de la Comlod şi nu numai. Deocamdată, avem nişte obiective pe care ni le-am propus. La Livezile, la Casa săsească, avem un proiect, DALI (Documentaţii de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţii), şi aşteptăm o sursă de finanţare pentru a face un muzeu al preindustrializării din Transilvania. De asemenea, am trecut de faza de DALI la un proiect la Biserica de la Jelna pe care o avem în administrare şi deocamdată suntem doar în faza de protecţia a monumentului. Încercăm să punem în valoare, din punct de vedere cultural şi istoric, acea zonă şi pentru asta am avut nevoie de un alt proiect, pe care l-am contractat cu o echipă de specialişti de la Cluj. Pentru Posmuş mai avem un proiect tehnic, pentru că partea de proiectare se află în responsabilitatea Consiliului Judeţean, dar trebuie să avem în vedere întregul ansamblu şi ne gândim la amenajarea curţii, a grădinii, a pădurii, livezii. Am avut discuţii preliminare pe care încercăm să „le batem în cuie”, în parteneriat cu Primăria, să luăm în administrare cele două lacuri – unul mai mare, iar celălalt colmatat – unde încercăm să facem o zonă care să fie ofertantă din punct de vedere turistic – divertisment, entertaiment şi ceva pe zona de food, pentru că, dacă vrei să petreci o zi în zona respectivă trebuie să avem în vedere şi această perspectivă. Consiliul Judeţean are intenţia de a mai cumpăra o bucată de teren pentru a oferi o intrare mai spectaculoasă Castelului, pentru că în partea dreaptă mai este un grajd care nu arată extraordinar acum, dar pe viitor ne gândim să păstrăm o parte din el, să-l extindem, să aducem câţiva căluţi mici, eventual să ai posibilitatea să te plimbi cu o şaretă, să ai posibilitatea să ajungi pe Limesul roman, pentru că este foarte aproape şi, de ce nu, România, muzeul bistriţean, împreună cu celelalte muzee din ţară, în parteneriat, în următorii doi ani vor ajunge să integreze Limesul roman în patrimoniul UNESCO. O parte din acest Limes, de 70 km, aparţine Bistriţei şi ne vom ocupa şi de acest lucru.

         Rep.: - Ar fi primul obiectiv cultural de turism, ca să spunem aşa, în care oamenii ar avea posibilitatea să se şi cazeze în zonă, adică tot „pachetul”?

         Alexandru Gavrilaş: - În perspectivă aşa va fi. Sigur că  proiectul prevede ca în următorii ani să nu putem obţine venituri din vizitarea muzeului, dar nu va fi doar muzeu acolo, vom face spectacole. Avem în plan câteva lucruri pe care le vom face la timpul lor.

         Rep.: - În momentul de faţă, avem o hartă turistico-culturală în judeţ care include toate muzeele, cu popasuri incluse, sau este mai complicat?

         Alexandru Gavrilaş: - S-au construit câteva rute culturale care fac parte din noul proiect pe termen mediu pe care şi l-a propus Consiliul Judeţean. Şi noi suntem parte a acestui proiect. Sigur că muzeul este o instituţie de cultură care protejează, conservă şi colectează patrimoniu. Această latură mai nouă pe care societatea civilă ne-a obligat cumva s-o înscriem în funcţiune, aceea de divertisment, începe şi la noi, încet-încet, să-şi spună cuvântul. Acest divertisment vine şi cu creşterea numărului de vizitatori, vine şi cu ceva bani extrabugetari ceea ce îşi doresc toate muzeele, adică să facă cât mai mulţi bani, pentru că în acest fel se pot dezvolta lucrurile. Dacă ai bani poţi face achiziţii muzeale, poţi face activităţi culturale importante, poţi lansa reviste importante. Până la urmă, valorificarea patrimoniului, în urma cercetării colegilor mei,  se face prin publicare, astfel că toate aceste lucruri sunt costisitoare. Este important să ne dorim acest lucru. Deocamdată nu este nicio locaţie a muzeului care să ne poată oferi şi mâncare, dar am luat legătura cu oamenii din zonă. Dacă am vorbi despre anul 2019, când lucrurile erau pe un trend ascendent, totul au fost foarte în regulă pentru că aveam deja contracte cu agenţii de turism, aveam o relaţionare cu alţi factori economici din zonele respective care făceau ca lucrurile să funcţioneze, indiferent că turiştii veneau pentru Colibiţa, Piatra Fântânele sau alte părţi, ajungeau în 2-3 puncte turistice pe care le putea oferi muzeul, respectiv Muzeul de la Coşbuc, Rebreanu, poate Bistriţa sau Năsăud. Pandemia a întors puţin lucrurile, a răsucit această piramidă şi lucrurile nu stau tocmai în această formă, dar eu sper să-şi revină repede pentru că bunurile practic există, relaţionările există şi aşteptăm să revină turismul, pentru că tot ce ne putem dori. Până la urmă, suntem în slujba cetăţenilor şi trebuie să dezvoltăm şi această nouă latură de pedagogie muzeală şi să punem în valoare patrimoniul pe care-l avem.

         Rep.: - Apropo de lucrurile valoroase pe care le are Complexul Muzeal în toate locaţiile. Care este cel mai valoros obiect? Acel vas de aur găsit pe Dealul Dumitrei?

         Alexandru Gavrilaş: - Poate e cel mai scump, dar nu neapărat cel mai valoros. Valoarea bunurilor patrimoniale, atât mobile, cât şi imobile, le-o conferă unicitatea şi nu neapărat materialul din care sunt făcute. Sigur că avem clasate în ceea ce se cheamă tezaur, dar şi bunuri clasate în categoria fond. Acest fenomen de clasare la nivelul muzeului e într-o perpetuă mişcare. Avem încă sute de dosare care aşteaptă, din partea Ministerului şi a Comisiei, clasările şi autorizaţiile respective. Din punct de vedere al senzaţiei, avem vasul de aur. Dar, anul trecut, deşi a fost un an pandemic, a fost un an important pentru descoperirile arheologice. Oamenii s-au întors puţin la aceste pelerinaje prin natură, chiar dacă unii o fac cu ajutorul detectoarelor, având o anumită pasiune, dar faptul că se cunoaşte legislaţia şi că se poate acorda această justă recompensă pentru cei care descoperă aceste lucruri, au făcut ca în patrimoniul muzeului să ajungă piese extrem de interesante care vor fi publicate în perioada următoare. Avem două vase de bronz, un tezaur monetar care au fost descoperite în tot feluri de arături care sunt, actualmente, într-un proces. Ajung la Direcţia pentru Cultură, li se face dosar după care ajung la noi şi noi cerem bani pentru a le plăti justa recompensă, le facem o evaluare, iar pe urmă începe procesul de restaurare şi conservare preventivă a pieselor respective. Fără acest lucru nu putem face nimic, nu putem avea nicio evaluare finală pentru că e un pumn de pământ şi câteva piese. De multe ori nu ştim nici măcar ce număr conţin şi, fără un specialist care să le poată desprinde atent, lucrurile pot fi nefaste pentru tezaurul respectiv. După această muncă ne dăm seama de valoare, de număr, de importanţă, de perioadă şi toate aceste lucruri fac ca descoperirile respective să devină importante sau extrem de importante, unice sau nu neapărat.

         Rep.:- După inventariere, cum sunt clasate aceste obiecte? Putem trece de la statutul de Muzeu Judeţean la cel de Muzeu Naţional?

         Alexandru Gavrilaş: - Este ceea ce ne dorim, este ţelul nostru pentru următoarea perioadă. Tot ceea ce ne împiedică la această oră este această clasare. Pentru clasare, este nevoie ca şi colegii mei să facă dosare, să avem piese şi să le transmitem spre expertiză comisiei care să ne trimită înapoi documentaţia respectivă. Suntem în acest proces, mai aşteptăm câteva dosare ca să avem numărul corespunzător pentru această documentaţie. Asta vom face în perioada următoare, este intenţia tuturor colegilor mei, să devenim un muzeu de importanţă naţională. Este adevărat că am devenit din ce în ce mai frumoşi şi mai mari şi, cu siguranţă, patrimoniul îşi va găsi locul acolo unde merită. În ultima perioadă, datorită multor solicitări din ţară, pentru că marea majoritate a colegilor mei manageri la alte muzee din ţară au făcut clasări în această perioadă,  Ministerul este cumva suprasolicitat pe această latură şi cumva s-au întârziat mult aceste expertize şi aceste autorizaţii pe care le obţin fiecare obiect în parte dar, cu siguranţă, aceste lucruri se vor întâmpla în perioada următoare.

         Rep.: - La nivel naţional stăm bine în ultimii ani, suntem din ce în ce mai vizibili şi cu patrimoniul – pentru că avem obiecte de patrimoniu foarte importante. Eu deja consider că suntem un muzeu naţional.

         Alexandru Gavrilaş: - Muzeul de la Bistriţa este excepţional, casele memoriale, la fel. Oricine ar veni să vadă o casă tradiţională nu poate spune că este vreuna mai frumoasă decât cea de la Spermezeu. Colecţia care aparţine acestei casei şi Episcopului Macarie Drăgoi care ne-a făcut această onoare, este una de excepţie, cu steaguri de nuntă, toate acele lucruri care sunt acolo sunt unice. Zona se dezvoltă încet şi nu are încă acest paşi de dinamică pe care ne-am dori-o. Nu avem un număr mare de vizitatori. Dacă acea casă ar fi fost la drumul naţional ar fi avut o cu totul altă perspectivă. Dar îşi va face loc, încet-încet, cu tenacitate în tot ce înseamnă această perspectivă a turismului cultural.

         Rep.: - În top vizitatori ar fi Casa Rebreanu, Coşbuc şi Muzeul din Bistriţa...

         Alexandru Gavrilaş: - Da, pe urmă ar veni Muzeul de la Sângeorz, Năsăudul. Depinde ce îţi doreşti, pentru că, şi Năsăudul, şi Sângeorzul sunt unice. Şi la Năsăud încercăm să facem din ce în ce mai mult această identitate regională şi locală a Muzeului Grăniceresc şi, cu siguranţă, va deveni interesant. De câte ori apare în presă că năsăudenii l-au bătut pe Napoleon, există încă 50 de oameni care contestă acest lucru, dar noi ar trebui să fim mândri, indiferent de această poveste, pentru că noi avem nevoie de poveşti. Ele există, au un sâmbure de adevăr şi mândria locală trebuie să existe şi în această parte a ţării.

         Rep.: - Trebuie să promovăm poveştile locului. Din acest motiv este în floare turismul cultural şi în Grecia şi în alte locuri pentru că îşi promovează poveştile lor Avem poveşti frumoase. Inclusiv la Jelna se poate construi, în jurul acelei picturi, o poveste frumoasă.

         Alexandru Gavrilaş: - Eu am terminat Arte Plastice, sculptură, dar nu mă pricep foarte bine la arta murală. În momentul în care intri într-o biserică unde a căzut tavanul, pe pereţi de abia mai vezi părţi sau fragmente mici de pereţi, de var, poţi bănui că sub aceste fragmente se mai ascunde o parte a acelei poveşti. Există specialişti care, cunoscând foarte bine şi studiind foarte bine o fotografie, o lucrare, reuşesc să-şi dea seama că ea într-adevăr face parte din acel ansamblu. M-am bucurat când mi s-a comunicat prima dată ce minune avem la Bistriţa. Îmi este drag acest proiect, îl am de vreo 7 ani, este un proiect de suflet. Încă eram profesor la Liceul de Artă, de acum vreo 12 ani, când am avut primele iniţiative de a face ceva la Jelna împreună cu Vasile Duda, dar şi cu alţii, cu Cristi şi cu Asociaţia, dar nu am reuşit să înţeleg. Am mers acolo şi nu vedeam dar, până la urmă, cu un ic de imaginaţie, cu un pic de îndrumare reuşeşti să vezi lucrurile. Ceea ce e important. Acum că e a doua, e a treia, acum trei ani era a doua copie a lucrării numite Navicella, semnat de Giotto di Bondone, dar acum se pare că e a treia din lume, dar nu contează, dar că există lângă Bistriţa, în Jelna, această copie e extraordinar. Repet, noi toţi avem nevoie de această poveste. Biserica, la rândul ei, trebuie să aibă o altă poveste, încă nu am reuşit să facem cercetare acolo, cercetare arheologică, pentru că, s-ar părea că ar sta pe sit dacic. Am încercat să ajungem la ziua de „călcat zero”, cum spun specialiştii, să desprindem molozul de lângă ziduri, dar prima dată a trebuit să facem consolidarea zidurilor şi toată lucrările s-au făcut etapizat. Molozul avea un fel de rol de protecţie şi nu am reuşit să-l îndepărtăm până când nu am terminat consolidarea. Am făcut consolidarea şi în perioada următoare vom face şi această cercetare arheologică şi, dacă se mai descoperă şi acest adevăr că zona ar mai avea încă un plus de potenţial, la fel ca în Posmuş, care este foarte aproape de Limesul roman, unde s-ar părea că există vestigii antice, iar acest lucru ar merita cercetat. Dar pentru asta este nevoie de timp, de noroc şi poate şi de ceva bani, pentru că, până la urmă, sunt nişte voluntari care trebuie să sape cu o anumită îndrumare.

         Rep.: - Povestea Cetăţii Ciceului. Am citit zilele trecute cum Nicolae Iorga, în cartea sa Călător prin Ardeal, descria foarte frumos această cetate. Ce putem face acolo? Acum se află o mânăstire lângă cetate.

         Alexandru Gavrilaş: - Poate nu trebuia construit acolo. Din câte ştiu, când s-a făcut mănăstirea s-a făcut ceva supraveghere arheologică sau cercetare, descărcare arheologică în zonă. Este important să punem în valoare orice vestigiu cultural pe care-l avem. Cetatea are o poveste, e extrem de interesantă, e interesantă pentru Bistriţa prin prisma legendei lui Petru Rareş. Cu siguranţă, ar trebui să facem mult mai mult. Trebuie să construim aceste rute culturale, iar acolo, lângă acele ruine, se mai poate întâmpla ceva. Faptul că e un restaurant, e o biserică, e o mănăstire în apropiere, e un plus pentru zonă. Cu siguranţă, n-ar trebui să intre în conflict un monument cu altul dar, pentru zona respectivă, pentru a potenţa zona, e extrem de important să fie cât de multe lucruri de vizitat pentru că, dacă mă pun în pielea unui turist şi aş vrea să merg într-o zonă, să fac patru ore pe un drum de ţară – acum s-a asfaltat, Primăria s-a străduit să facă lucrurile, ştiu că au şi un proiect pentru a face un turn roman acolo, împreună cu Ţinutul Haiducilor au nişte proiecte interesante – să pot merge să fac cercetare, să vizitez mănăstirea, să şi mănânc ceva tradiţional în acele Puncte gastronomice care încearcă să se dezvolte prin produs în Bistriţa-Năsăud, lucrurile devin extrem de interesante pentru că e o metodă de a-ţi petrece o zi într-un mod inedit. Cu aceste puncte mici ar trebui să umplem harta judeţului, asupra acestora ar trebui să ne concentrăm în perioada următoare, din punctul meu de vedere. Noi nu avem un Peleş, o minune foarte mare, care să atragă de la sine, să fie un magnet pentru toată lumea. Noi ar trebui să le construim încet-încet prin aceste puncte şi aceste legături care se pot face într-o zi. Aceasta a fost şi intenţia când părintele Crin a venit cu această propunere de a deschide şi pentru turism Peştera Tăuşoarei. Asta a fost logica. Să încercăm să dezvoltăm acea zonă. Până la urmă, toată lumea îşi doreşte. Peste tot în lume, dacă te uiţi şi citeşti, sigur, există turism de nişă, nu neapărat toată lumea vrea să vadă peşteri, dar sunt oameni care căută ineditul, caută modalităţi diferite de a-şi petrece un anumit timp. Nu cred că poate fi ceva mai spectaculos decât să faci un concert în peşteră. Nu trebuie neapărat să inventăm lucruri, dar am putea găsi ceva care să creeze particularitate şi, cu un pic de imaginaţie, aceste lucruri sunt posibile. Nu se întâmplă lucrurile puşcând din degete, nu are nimeni o baghetă magică. Am făcut un proiect la Ministerul Mediului acum trei ani, aveam şi banii de la Consiliul Judeţean pentru DALI, am avut şi cine să ne facă proiectul – Institutul „Emil Racoviţă”, pentru că numai ei au specialiştii -, am luat legătura, am discutat, dar în următorul an s-a schimbat Guvernul şi ne-a luat din custodie. A dispărut şi proiectul au dispărut şi banii.

         Rep.: - Cum a fost anul 2021 pentru Complexul Muzeal, a fost mai bun, mai rău faţă de alţi ani?

         Alexandru Gavrilaş: - Depinde la ce an ne raportăm. 2021, faţă de 2020, a arătat mult mai bine, dar faţă de 2019, nu am fost nici la jumătate. Din păcate, atâta timp cât suntem supuşi rigorilor unui anumit tip de legislaţie, cu această incertitudine care planează asupra noastră – se întâmplă, nu se întâmplă, se poate, nu se poate, ajunge valul, nu ajunge – a făcut ca o mare parte din lucrurile pe care ni le-am propus să nu se întâmple. Este complicat. De exemplu, o instituţie doreşte să facă o expoziţie. Noi în acest an discutăm cu artiştii din ţară sau din altă parte, colecţionari,  cu cine avem noi relaţii, pentru a aduce lucrurile sau a face expoziţiile, le propunem pentru anul următor, în buget, propunem şi o sumă şi ne gândim cum să le facem. În anul următor vine pandemia. În februarie nu se poate, martie nu, în aprilie s-a îmbolnăvit artistul şi nu poate veni. Am avut multe proiecte culturale care au fost date peste cap. Artistul nu a dorit să expună fără public. Vernisajele online nu sunt neapărat o încântare pentru omul care e creator de artă, doreşte să interacţioneze cu publicul, are nevoie de reacţiile oamenilor şi atunci nu vine pentru că nu îi putem oferi certitudinea unui număr de vizitatori pe care mi-l doresc. La nivel cultural, lucrurile încă se fac cumva cu mult voluntariat. Dacă ar fi să respectăm ad literam nişte normative, ar trebui să facem evaluarea bunurilor, să facem autorizări, transportul se face cu firme autorizate, începe o întreagă poveste cu o grămadă de bani. Aşa că, aducem personal şi facem lucrurile aşa cum putem, ne descurcăm, aşa cum e la români, până la urmă nu ştiu dacă e o calitate sau o meteahnă. Pe parcursul anului 2021, o grămadă de lucruri au fost date peste cap. Din fericire, am avut şi multe lucruri pozitive care s-au realizat. De exemplu, a fost cel mai bun an financiar pe resurse atrase. De exemplu, la lansarea unei cărţi, discutând cu o fostă colegă, care prin anii 70 a lucrat la Muzeu, tocmai când muzeul se muta într-o clădire a Primăriei şi a avut o perioadă de şase luni când nu a luat bani, iar ea şi soţul au fost obligaţi să-şi vândă verighetele ca să-şi facă sărbătorile. Sunt lucruri care te dor şi cumva te gândeşti că istoria e uşor repetitivă, chiar dacă nu la acelaşi nivel. Anul 2021 a fost clar un an mai bun decât 2020. În 2020, am fost închişi o bucată de vreme, colegii mei şi-au suspendat activitatea şi am încercat cumva să supravieţuim. Până la urmă, trebuie să facem protecţie de patrimoniu şi atunci avem nişte obiective asumate, dar înţelegem şi necesităţile pe care le are societatea civilă şi că investiţia în sănătate era o prioritate şi noi am înţeles acest lucru. Tot ce ne dorim este să trecem mai repede peste această etapă, pentru că este nevoie şi de sănătate culturală pe lângă cea fizică care, poate, la un moment dat nici nu mai contează atât de mult dacă sănătatea mintală nu o avem în regulă. Aceste lucruri nu se pot face decât cu un învăţământ de calitate şi cu o cultură de calitate. După părerea mea, la sfârşitul acestei pandemii, în linia întâi, de data aceasta, vor trece instituţiile de cultură, nu neapărat muzeul, dar şi muzeul, biblioteca, şcoala, tot ceea ce înseamnă formare culturală pentru că avem nevoie de aceste lucruri.

         Rep.: - După sănătatea fizică, avem nevoie să repunem în rând şi aceste lucruri pentru că, cumva, au fost puse în rândul doi. Oamenii de cultură au înţeles că prioritară a fost sănătatea. Mihai Eminescu spunea că trebuie să avem grijă să ne cultivăm şi mintea pe lângă trup. Curtea Muzeului din Bistriţa a fost locul care ne-a asigurat o anumită protecţie şi unde am putut face şi evenimente.

         Alexandru Gavrilaş: - În 2019, cu ajutorul Consiliului Judeţean, am amenajat locul pentru a putea face şi aceste spectacole, aceste miniconcerte, avem şi sistem de sonorizare, avem şi scenă, avem în curte şi mobilierul adecvat, într-un cuvânt, toată infrastructura. Aveam nevoie doar de invitaţi. Sigur, a venit pandemia şi lucrurile au luat-o un pic anapoda. Totul e în aer liber, cu un anumit risc şi cu anumite semne de întrebare. Nu putem şti cum va fi vremea, dacă ninge sau plouă. Există întotdeauna nişte incertitudini asumate când vrei să faci un spectacol în aer liber. Sperăm să revenim repede la tipul de activitate pe care ni-l dorim, pentru că era o formă prin care oamenii ajungeau foarte repede şi cu drag la noi. Împreună cu colegii mei. Am încercat să găsim tot timpul formula prin care să atragem tot felul de public, pentru că erau oameni care nu vin neapărat la muzeu. Sunt oameni care vin la nunţi şi fac poze acolo şi sunt miraţi pentru că ei nu au venit niciodată sau poate de mai mulţi ani la Muzeu. Nimeni nu-i împiedică cu nimic să vină, dimpotrivă, noi am făcut toate demersurile posibile – şi prin publicitate, şi prin canalele mass-media – să atragem atenţia asupra instituţiei şi a modului în care ne desfăşurăm activitatea, a ceea ce facem şi ne dorim să facem. Dacă divertismentul este o cale de a ajunge mai aproape de public, fără să ne abatem de la regulile importante şi de la ceea ce este misiunea muzeului, sigur că vom face şi acest lucru pentru că e important.  Teoretic, suntem nişte prestatori de servicii, indiferent că ne place sau nu. dacă privim lucrurile modern, asta facem, prestăm servicii culturale. Studiind piaţa, trebuie să te adaptezi şi asta vor face toate instituţiile culturale. Sigur, ne-am adaptat repede şi când am fost obligaţi să facem promovarea online. Din fericire pentru noi, Muzeul avea deja tururile virtuale, unii le-au inventat în 2020, dar noi le aveam deja, am încercat doar să le updat-ăm expoziţiile, să ne urmărim feedback-ul , să vedem orele de audienţă, să facem studii mai degrabă psihologice, la ce oră să punem anunţul, când avem cel mai mare număr de urmăritori, când se vede, unde găseşti contorul respectiv să vezi că, totuşi, activitatea ta are impact, pentru că nicio instituţie care face acţiuni nu-şi doreşte să nu aibă urmăritori, vizitatori. Toţi ne dorim acest feedback şi din partea tuturor.

         Re.: - Apropo de adaptare, am văzut că inclusiv pe pagina de facebook – şi vă invit să urmăriţi această pagină a Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud – găsim poveşti legate de anumite obiecte, de anumite descoperiri ale Muzeului. Este mai accesibil să ajungem acolo şi noi, şi tinerii. De aceea este atât de vizitat.

         Alexandru Gavrilaş: - Da, e un serviciu, dar şi un deserviciu. Teoretic, concurăm cu toate aceste gadget-uri – telefoane, tablete, laptop-uri -  şi cu comoditatea de a urmări toate lucrurile din pat. Nu ne dorim neapărat acest lucru. Am dori ca oamenii să ne treacă pragul, ne dorim să avem interacţiuni. Am foarte mulţi colegi la Casa Argintarului, la Năsăud, la Bistriţa, care în momentul în care ghidează un grup îi întreabă cât timp au la dispoziţie, pentru că au poveşti pentru o zi, două, trei sau o săptămână. Fiecare obiect în sine care e în colecţia Muzeului are o poveste, trebuie doar să ai suficient timp la dispoziţie. Sigur că noi suntem puţin pe repede înainte şi, cumva, bifăm nişte acţiuni – pentru că am vrea să mergem şi acolo, şi dincolo, de la unu e masa, de la trei avem o invitaţie. Bistriţa are avantajul că are multe instituţii culturale, că există această efervescenţă culturală, dar are şi un dezavantaj, şi anume că, în cele 12 ore pe care le are o zi, pentru că e cam impropriu să pui acţiunile noaptea, trebuie să pui acţiunile cam la aceeaşi oră şi cumva suntem concurenţial unii cu alţii, fără să vrem. Nu poţi pune o acţiune la ora trei pentru că te gândeşti că omul e la lucru. Tot facem calcule şi alegem să fie în jur de şase sau şapte. Noi ne dorim să interacţionăm cu publicul, ne e drag acest lucru şi atunci încercăm să facem lucrurile de aşa manieră încât să se întâmple cât de des. Am fost obligaţi să facem şi online-ul şi îl vom continua pentru că, din punctul meu de vedere, poate greşesc, dar pandemia a adus radical această cotitură şi lucrurile nu se vor schimba, nu se vor întoarce.  Poate vor merge împreună, poate vor merge în această direcţie, habar nu am, online-ul în parteneriat cu această expoziţie faţă în faţă. Dar noi ne dorim să fie faţă-n faţă pentru că e extrem de important să te afli în faţa în faţa a 60-500 de oameni, nu contează, şi să vezi nişte feţe care se bucură de aceste lucruri. Este tot ce-ţi poţi dori.

         Rep.: - Una e să vezi artistul, să-i cunoşti lucrările şi alta e să te uiţi pe un ecran.

         Alexandru Gavrilaş: - Sunt şi poveştile respective. Se fac tot feluri de studii: zece minute - e plictisitor, trei minute - eşti expeditiv, trebuie să găseşti căi de mijloc pentru a face lucrurile fără să fii expeditiv sau plictisitor şi nu apuci să spui toate poveştile. Dar când eşti la un vernisaj sau o acţiune culturală, se întâmplă lucruri înainte, în timpul acţiunii şi după şi atunci bucuria, plăcerea este mult mai mare. Toate sentimentele, toate reacţiile sunt diferite. Asta ne dorim.

         Rep.: - Cum privim spre acest an?

         Alexandru Gavrilaş: - Cu încredere şi speranţă, sigur. Va fi un an al provocărilor. Noi avem proiectele despre care am amintit. Dacă se întâmplă chiar şi unul dintre ele e deja o provocare pentru instituţie. Muzeul are 15 locaţii în tot judeţul deşi mulţi fac confuzie între Muzeul Bistriţa şi Complexul Muzeal. Muzeul Bistriţa e o parte a acestei poveşti, iar Complexul cuprinde toate aceste locaţii. Angajaţii sunt pe tot Complexul nu există fraţi mai vitregi, fraţi mai buni. Sigur că, vizibilitatea mai mare o are Bistriţa pentru că e capitala judeţului, aici interacţionează lumea, e unul dintre muzeele mari şi frumoase. Sigur că, dacă Posmuşul ar fi mobilat şi ar fi gândit la această formă poate ar deveni mai mare decât Bistriţa, dar nu asta e intenţia în această direcţie. Anul 2022 va fi un an interesant pentru Muzeu şi un an al provocărilor. Clădirile sunt reparate, construcţiile sunt gata, dar sunt destul de goale. Pentru a face acolo lucruri atractive va trebuie să ne gândim la mobilier, la pedagogie muzeală, ce, unde, cum expunem, cum să punem în valoare, trebuie să încercăm să ne imaginăm cum ar trebui să arate spaţiile respective, să stabilim fluxuri, trasee. De exemplu, Posmuşul e la 35 km de Bistriţa. Nu e nici aproape, nici departe. De ce să mergi 35 de km, să vezi ce? Şi atunci trebuie să ne gândim la oferte de servicii şi toate acestea sunt provocări. Vom avea expoziţii, şi permanente, şi temporare, vom avea câteva spectacole, poate chiar cinematograf în aer liber. Cu ajutorul lacului şi a celorlalte locuri vom avea şi varianta să facem promenadă, să-ţi petreci timpul relaxat, avem şi potenţiale trasee în spaţiul respectiv.

         Rep.: - La fel ca Biserica din Herina, monument istoric. Este foarte frumoasă dar multă lume doar se uită pe deal şi nu merge până acolo. Acolo aţi gândit acele tabere, acele concursuri de tras cu arcul care să apropie oamenii.

         Alexandru Gavrilaş: - E frumoasă, iluminată, arată extraordinar noaptea, dar are şi un dezavantaj. Iarna e destul de rece şi nu are încălzire. Nu e un spaţiu expoziţional neapărat extraordinar, din această perspectivă a comodităţii, dar vara era interesant. Am avut expoziţii interesante, am avut nişte miniconcerte, dar şi acele activităţi tocmai pentru a pune în valoare biserica. Încet-încet, lucrurile ar trebui să se schimbe. În 2019, lucrurile au mers bine, am avut câteva activităţi interesante legate şi de Asociaţia Medievală, dar şi cu ceilalţi. Nu au fost nişte ani simpli, pentru că discutăm de anii 2020, 2021, pentru cultură, indiferent de formă. Teatrul a avut extrem de mult de suferit, opera, la fel, muzeele, bibliotecile, toate instituţiile de cultură au avut de suferit. E complicat să stai acasă şi să te gândeşti să faci un mesaj online. Îţi schimbi radical inclusiv optica, inclusiv mentalitatea, strategiile. Până la urmă, toţi eram făcuţi să interacţionăm cu publicul şi, cumva, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Dar şi restricţiile au fost destul de ciudate şi de multe.

         Rep.: - Într-un fel, la Muzeu a fost şi o formulă mai fericită pentru că aţi scos publicaţii, aţi cercetat, dar mă gândesc la cei de la Operă sau la muzicieni care n-au mai avut ce să facă, nu s-au putut întâlni unii cu alţii. Un gând de final...

         Alexandru Gavrilaş: - Îmi doresc sănătate pentru toată lumea, doresc tuturor un an bun, „La mulţi ani!”. Sper ca 2022 să fie anul final al pandemiei – ori să ne învăţăm cu ea, ori să trecem peste această poveste – şi să revenim la o normalitate, într-o matcă a normalităţii şi vă aştept pe toţi cu drag la Muzeu – presa, publicul, artiştii – pentru că asta e ceea ce ne dorim.

         Rep.: - Vă mulţumesc. Vizitaţi muzeele din toată România şi din toată lumea pe unde mergeţi pentru că găzduiesc poveştile strămoşilor noştri.