Interviu cu profesorul Virgil Ciocârlă, la aniversarea a 70 de ani

Rep.: - Domnule profesor, suntem în ceas aniversar. Sunteţi un cunoscut dascăl al plaiurilor năsăudene, aplecat spre ştiinţele exacte, dar în acelaşi timp şi spre literatură. Până la a ajunge să vorbim despre profesia dumneavoastră, pentru cititorii noştri, vă rugăm să ne spuneţi ce înseamnă pentru dumneavoastră acasă.
Virgil Ciocârlă: Acasă este în primul rând satul unde m-am născut, la 23 iunie 1942, în comuna Parva, din părinţii preot Emil şi învăţătoarea Maria. Tatăl meu a slujit la altar începând cu anul 1940, când a fost preot suplinitor. A slujit împreună cu George Coşbuc, un nepot al poetului George Coşbuc, el a fost hirotonit la Cluj de către episcopul Iuliu Hossu. În anul 1943 a fost numit în parohia Măcitaş, unde a slujit până în 1946, când a cerut transferul la Parohia Parva, în care slujeşte până la deces, în anul 1977. Mama mea este din sudul ţării. După absolvirea şcolii a fost repartizată în Ardeal, în perioada regimului hortyst. Când eram mic am trăit o perioadă foarte agitată, chiar înainte de a vedea lumina zilei, în anul 1941, trupele hitleriste au atacat Uniunea Sovietică. Am trăit sub două regimuri, începând din anul 1945 la cârma statului secretar general era Gheorghiu Dej, până în anul 1965, o perioadă de două decenii, după care am prins şi perioada comunistă, apoi am trecut prin revoluţie, până în zilele noastre. Am prins şi perioada regală, în anul 1947 aveam cinci ani şi deja ştiam să scriu şi să citesc.
Rep.: - Câteva cuvinte despre fraţii dumneavoastră.
V.C.: - Am fost patru fraţi. Unul dintre fraţi, care a lucrat la Bistriţa a decedat într-un accident de maşină, mai am o soră la Sângeorz Băi şi o soră căsătorită la Iernut. Eram cel mai mare dintre ei şi întotdeauna am ştiut să-i ocrotesc. Mie întotdeauna, chiar şi în copilărie, mi-a plăcut să citesc foarte mult, era o perioadă grea în care nu se prea găseau nici alimente, nici îmbrăcăminte şi, chiar dacă tata era preot, aveam gospodărie pentru a ne întreţine.
Rep.: - Paşii vieţii v-au îndrumat, aşa cum era firesc pentru un copil al unei familii de intelectuali, spre şcoli. Care a fost gândul dumneavoastră când aţi luat drumul învăţăturii.
V.C.: - În clasa a VIII-a vroiam să dau admitere la Liceul din Năsăud. Îmi amintesc cum dirigintele meu, atunci când eu stăteam la păscut cu animalele, mă ajuta să descopăr soluţiile matematicii. Cu o culegere am reuşit, până la urmă, să mă descurc singur şi să intru la şcoala dorită.
Rep.: - Cum este, domnule profesor, viaţa la 70 de ani?
V.C.: - Vă mărturisesc cu sinceritate că atunci când eram copil această vârstă mi se părea înaintată. Viaţa însă trece foarte repede şi important este ce lăsăm în urma noastră. Mă văd şi acum în liceu, atunci când am dat admiterea la Liceul Nr. 2 Năsăud, unde am avut colegi deosebiţi. Am avut dascăli deosebiţi. Poate ar trebui pe fiecare în parte să-i amintesc. De exemplu, profesorul Scurtu Vasile, a cărui nume îl poartă acum şcoala din Parva, un om deosebit, mi-a fost şi naş. El locuia la Cluj şi m-a găzduit cu mult drag în momentul în care m-am dus la facultate. M-am înscris la Facultatea de Matematică din Cluj, problema este că nici în momentul de faţă nu ştiu ce notă am luat la examen pentru că mi s-a spus să aştept. Cursurile erau începute, s-au afişat rezultatele însă nu şi al meu pentru că eram considerat cu origine nesănătoasă. Ca să fi admis, dosarele treceau pe la regionala de partid. Puteai să ai nota maximă dacă ei considerau că ai aceste origini nu erai admis. M-am dus acasă şi am aşteptat. În luna decembrie am fost anunţat că mi s-a aprobat dosarul. Eram trecuţi într-un registru special şi nu aveam voie să absentăm. O singură dată am lipsit de la şcoală şi din această cauză am avut probleme. Am urmat specialitatea maşini de calcul, după care am fost repartizat ca profesor de matematică la Sângeorz-Băi, asta după ce, iniţial, mi s-a propus Hunedoara şi Mangalia.
Rep.: - Ce ne spuneţi despre prima generaţie de elevi?
V.C.: - O clasă de 47 de absolvenţi, foarte serioşi. Cartea era carte. Avem însă şi astăzi elevi buni, serioşi, însă numărul lor scade în fiecare an. Astăzi informaţie este mult mai mare şi elevii receptează mai repede. Nu învaţă cât ar trebui elevii, însă eu întotdeauna am ştiut să-i ţin aproape de materie, să-i înţeleg şi să fac din oră o bucurie pentru fiecare elev.
Rep.: - Câteva cuvinte despre familia dumneavoastră…
V.C.: - Pe doamna mea am întâlnit-o, în primul rând, ca elevă la liceu în prima promoţie. A urmat un curs de pedagog, după care Institutul Pedagogic de la Cluj. Acum suntem amândoi pensionari şi ne bucurăm de fiecare zi a vieţii. Chiar dacă Bunul Dumnezeu nu ne-a binecuvântat cu un copil, generaţii întregi de elevi sunt ca şi copiii noştri.
Rep.: - Sunteţi fiu de preot. A contat acest lucru în formarea dumneavoastră?
V.C.: - Tatăl meu, preotul Ciocârlă, a fost foarte respectat de oameni, aceştia ascultându-i mereu sfaturile. De la el am învăţat ce înseamnă rugăciunea, credinţa şi iubirea faţă de aproapele. Am rămas apropiat de biserică, unde în fiecare duminică mă duc şi înalţ câte o rugăciune cântată spre cer. Pentru noi, Dumnezeu este lucrul cel mai sfânt pe care ar trebui să-l păstrăm. Pentru mine, mai ales la vârsta asta reprezintă totul.
Rep.: - Un profesor care a slujit matematica s-a apropiat şi de literatură.
V.C.: - Aşa este, vă spuneam că întotdeauna mi-a plăcut să citesc, însă pe marginea cărţilor aveam însemnările mele. Prima carte a apărut în limba franceză, „Corespondace de famille”, prezentând activitatea mea din perioada cât am funcţionat ca profesor pe o catedră de matematică la un liceu din Maroc. Tot în carte regăsim corespondenţa pe care am desfăşurat-o în cadrul Asociaţiei de Înfrăţire dintre Sângeorz Băi şi Lausanne-Elveţia. De asemenea, am editat „Istoricul comunei Parva şi a Sfintei Biserici” în relatarea preotului Emil Ciocârlă şi două cărţi de specialitate „Ecuaţii trigonometrice” şi „Analiză matematică – calcul diferenţial”. Cărţile de matematică sunt pentru anii superiori de liceu şi chiar pentru facultate şi mă bucur că au fost bine primite de specialişti.
Rep.: - Sunteţi un om apropiat de spiritualitatea năsăudeană care a luptat ca membru al Gintei Latine pentru promovarea identităţii noastre. Un profesor care a obţinut, de-a lungul timpului, multe distincţii, amintind aici doar Diploma de Excelenţă oferită de Gazeta Matematică. Vă urăm, în numele cititorilor şi a generaţiilor de elevi pe care i-aţi avut, mulţi ani cu sănătate şi bucurii. Spuneaţi de urmele lăsate pe pământ. Cu siguranţă, prin activitatea dumneavoastră, veţi rămâne în istoria oraşului Sângeorz-Băi ca unul dintre profesorii emeriţi.