Întrebări creştine

Într-o convorbire pe care am avut-o cu o persoană destul de binecunoscută mie, am aflat o sintagmă interesantă pe care cred că nu am înţeles-o îndestul: „preoţie universală”. Şi zicea că în virtutea acestei preoţii, toţi suntem preoţi iar mijlocirea preotului între cer şi noi, aşa cum e în Biserică, nu mai e necesară.

Constat că întrebarea, ca şi multe alte referiri vin dintr-o anumită parte, pe care probabil cititorii noştri o întrevăd şi de altfel nu e nici un deranj în acest fapt. Dimpotrivă, e foarte de înţeles, fiindcă lumea în care vieţuim e o lume bulversată fizic şi spiritual. Sensul vocabulelor e totuşi destul de clar: Că toţi am fi preoţi. Oare suntem? Dacă da oarecum, cât oare ?

Între semnele înfricoşate ce s-au petrecut la Jertfa pe Cruce a Domnului IISUS a fost şi acela prin care Catapeteasma Templului cel Mare din Ierusalim s-a sfâşiat de sus până jos. În aceasta s-a văzut un semn că poporul ales şi-a pierdut această calitate din cauza crimei comise împotriva Fiului lui Dumnnezeu. Era însă- zice Sfântul Nicolae Velimirovici al Serbiei- şi un semn că ceea ce despărţea poporul, neamurile pământului de Dumnezeu nu mai exista. Dacă vrem, putem înţelege două preoţii: sacerdotală şi universală.

Preoţia sacerdotală-care se exercită în Biserica dreptmăritoare de către preoţi anume pregătiţi şi hirotoniţi întru aceasta de către episcopi. ”Nu există Biserică fără episcopi, preoţi şi diaconi”-spune Sf.Apostol Pavel. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al ordinii, al unei armonii şi organizări pe pământ şi-n cer. Preotul este chivernisitorul celor Şapte Taine ale Bisericii, prin care se sfinţeşte viaţa noastră de creştini şi prin care facem un un adevărat urcuş duhovnicesc. Nu insist însă prea mult.

Preoţia universală, adică a tuturor este cea care se exercită individual: tatăl care rosteşte în casă rugăciunea înainte de a servi masa, mama dacă lipseşte tata sau unul dintre copii dacă i se deleagă acest rol („Zi tu, fiue, Sfânta rugăciunne!) Văd o Cruce la răscrucea drumurillor.dau acolo, pe loc, slavă lui HRISTOS, Mântuitorul nostru şi prin El Părintelui ceresc, făcându-mi Semnul Fiului Omului, Sfânta Cruce. Nu am pe preot intermediar. Sunt în primejdie. Mă adresez tainic, direct lui Dumnnezeu, cum facem toţi :”Doamne, iubitorule de oameni, IISUSE al meu, ajută-mă!” Pe mare sau în pustiu, în singurătate, bucurie ori în temniţă, bolnav adesea, sufletele noastre sunt în legătură cu Dumnezeu. Niciodată nu suntem singuri Dacă mă caută un preot, sunt fericit să rostească pentru mine o rugăciune. Şi ne mai putem ruga unul pentru altul rostind:” Doamne IISUSE HRSTOASE,Dumnezeul nostru, care totdeauna ne-ai învăţat să ne rugăm unul pentru altul, căci astfel vom împlini Legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila ta…” Sau altfel…

Vedeţi, aceasta este ceea ce numim „preoţie universală”. Cine neagă preoţia sacerdotală, crezând c-o poate înlocui cu cea universală greşeşte şi s-a depărtat de Biserică.

Şi-n Vechiul Testaent cârtitorii contestatarii lui Aaron şi Levi s-au dorit toţi preoţi şi şi-au pus toiege, sperând să înfrunzească, dar numai toiagul lui Aaron a înfrunzit. Ba chiar a şi înflorit.

Har, milă, pace şi bucurie de la Domnul IISUS domnieivoastre şi iubiţilor noştri cititori şi cititoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5