Întrebări creştine

( un muncitor forestier )

Pentru ce e necesar să nu ne mărginim la citirea Sfintei Scripturi, ci să participăm la viaţa Bisericii ,la Sfintele Taine ? E bine dacă în loc de a merge la vecernie ne zicem o rugăciune sau citim într-o carte lucruri folositoare ?

Întrebarea primă conţine şi răspunsul parţial : nu este suficient nicidecum a ne izola de Biserică .Ne-am născut în calitatea de creştini în Biserică , suntem fii ai săi , creştem şi ne mântuim prin Biserică. De la naştere până la mormânt suntem fii ai Maicii noastre ,care ne creşte ,ne ia de mână şi ne conduce întreaga viaţă .Deşi avem nevoie deosebită de momente de intimitate ,omul este o fiinţă socială şi sociabilă. ,,Extra Ecclesia nulla salus” –zice fericitul Augustin al Bisericii apusene .Adică ,,nu este mântuire afară din Biserică” .Spre finele sec.al III-lea d.HR. ,unul din împăraţii romani (Diocleţian) ,mai tolerant la început , s-a declarat gata să recunoască creştinismul în Imperiu ,cu condiţia să nu se ducă oamenii la Biserică .Să aibă deci un creştinism individual fiecare .Creştinii au refuzat .

De fapt ,Sfânta Scriptură îşi are locul citirii în cadrul Bisericii ,la Sfânta Liturghie ,deci într-un cadru liturgic (se face aici botezul ,se împărtăşesc creştinii cu Sfintele şi nemuritoarele ,de viaţă făcătoarele Taine şi alte slujbe speciale).În acest loc se face şi citirea textului evanghelic şi interpretarea lui prin ceea ce se numeşte Predică .Aici se dă textului interpretarea pe care o dă oficial Biserica . Oricât de înaintaţi am fi în cele spirituale ,când scoatem textul din cadrul liturgic , îl sărăcim , îl deformăm oarecum , conform caracteristicilor personalităţii noastre. Fie că suntem mai sensibili la ceva ,fie sărim peste altceva sau ne dovedim nereceptivi ,textul e filtrat de propria-ne fiinţă care nu e infailibilă (adică scutită de putinţa de a greşi) pentru nimeni din cei ce au trăit pe pământ.

Se întâmplă să ne aflăm în situaţii de izolare forţată ,cum au fost primii colonişti ai Americii ,care şi-au luat Biblia cu ei ( căci Biblia a fost scrisă în Biserică ,aparţine Bisericii şi nu invers ,cum socotesc unii ).Interpretând-o în singurătate ,tot ”unii” au socotit că pot să interpreteze ei biblia ,să întemeieze ei biserici ,în lipsa preoţilor şi au ajuns la o puzderie de secte ,fiecare pretinzând că deţine adevărul şi opunându-se celorlalţi .Iată unde se ajunge când interpretarea Sfintei Scripturi este lăsată în seama feluritelor interese care bântuie lumea.

Bine este să citim Sfânta Scriptură ,dar să asociem interpretările date de Sfinţii Părinţi sau alte personalităţi recunoscute de Biserică şi să gândim conform acestora. Cuvântul lui Dumnezeu are adâncimi negrăite . Chiar în vremurile primare , Sfinţii Apostoli atrăgeau atenţia împotriva răstălmăcirilor făcute de unii , cum spune Sf . Petru ( II.3,15-16) că se face cu unele Epistole ale Sf .Pavel ,,spre a lor pierzanie” ,nu spre mântuire. A citi şi a te bucura de cuvântul lui Dumnezeu este una şi a te ridica împotriva Bisericii care dăinuieşte de două miide ani , cu fel de fel de inovaţii după propria socoteală e alta ,căci aceste lucruri otrăvite vin din orgolii .Auzim adesea pe unii care ,invidioşi ,acuză pe alţii de aroganţă ,pe când în realitate sunt ei înşişi lipsiţi de smerenie ,îi doare numele bun al altora şi se străduiesc să-i sape prestigiul ,calităţile.

Privitor la a doua problemă ,ea se leagă de prima .Se spune că „ adevăraţii creştini sunt cei care participă şi la vecernie .” Dacă sunt „pricini binecuvântate” ,Biserica ne scuteşte ,ne înţelege şi chiar se roagă pentru noi .Mărturisesc că în urmă cu foarte mulţi ani am citit aserţiunea de mai sus şi merg la vecernie totdeauna duminica şi în sărbători ,cu maximă conştiinciozitate şi bucurie , indiferent câţi participăm. Şi din păcate ,în multe biserici ,puţini sunt cei care participă , comparativ cu Sfânta Liturghie .

Dumnezeu să vă întărească, să vă călăuzească paşii, urcând spiritual pe noi trepte spre viaţa cea adevărată şi Împărăţia cea fără de moarte promisă nouă de Fiul lui Dumnezeu ,cel Unul născut mai înainte de toţi vecii .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5