Întrebări creştine

(părintele unei eleve)

Fiică –mea de la liceu (clasa a IX a) a venit acasă veselă , spunând că dv. aţi spus în clasă cum că Dumnezeu nu trimite pe nimeni în lume cu mâna goală şi că doar trebuie să ne descoperim ce talent (talant) ne-a dăruit Dumnezeu. Dar cel surd şi orb din naştere sau atâţia cerşetori câţi împânzesc Bistriţa , ce daruri vor fi primit ?

Din tot sufletul vreau să vă încredinţez că şi aceşti semeni ai noştri ,pe care-i considerăm cei mai nefericiţi sunt slujitori ai lui Dumnezeu, că fac parte din planul divin .Ca să închidem totul într-un enunţ ,vom spune că ei ne îndeamnă pe noi ,cei valizi la temere şi milostenie. Ceea ce numin noi inegalitate de la natură este aşezată încă de la întemeierea lumii. Datoria noastră nu e să o contestăm,ci să cunoaştem că este după nemărginita înţelepciune a lui Dumnezeu ,Creatorul Universului a făcut să fie aşa.

Intrebaţi ce dar au aceştia.Cum se mântuiesc ?am mai putea întreba.Darul lor este mare .El, cel ce nu vede este văzut de noi .Nu dă milostenie cerşetorul (fratele meu sărac din lume),dar chipul lui îndeamnă la asta pe mulţi , le atinge inima, mila. Nu vorbeşte de Dumnezeu cu cuvântul ,ci adevereşte cu fiinţa lui propovăduirea. El poate aduce pe alţii la mântuire .Cum am putea fi buni ,milostivi , ospitalieri şi alte virtuţi creştine dacă nu am avea pe aceştia de care vorbiţi şi pe alţii)întemniţaţi ,bolnavi ,singuratici)?Viaţa este urâtă nu din pricina inegalităţii ,ci a lipsei de iubire. .Un oraş mare ca al nostru,cu zeci de mii de suflete, cu bogaţi ghiotura , nu poate hrăni câteva zeci de cerşetori .

Mulţi în mari suferinţe s-au mântuit ,în vreme ce mulţi bogătaşi s-au pierdut.

Vremea e să nu pierdem prilejul de a ne arăta mila , dragostea pentru fraţii noştri necăjiţi din lume ,în suferinţe mari ,cu care Mântuitorul se identifică numindu-i „aceşti fraţi mai mici ai mei”. Talantul unora e ascuns ,al altora la vedere :Unii l-au aflat .Alţii îl caută.

Har ,milă şi pace de la Atotmilostivul Dumnezeu domniei voastre şi iubiţilor noştri cititori .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5