Invazie de elevi la Cuibul visurilor din Maieru

Dan Popescu

În cadrul parteneriatului dintre Muzeul „Cuibul visurilor” din Maieru şi Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, din aceeaşi localitate, sub sigla săptămânii „Şcoala altfel”, mai multe valuri de preşcolari şi şcolari au invadat muzeul Cuibul visurilor, în vizită de iniţiere şi documentare.
Primul val a fost format din micuţii de la grădiniţa nr.1 grupa mijlocie, educatoare Corina Pop, al doilea val a venit cu cei de la grupa mare, aceeaşi grădiniţă, educatoare Felicia Scridonesi şi Mariana Roman, iar valul trei ne-a adus pe micuţii de la grădiniţa nr.2, educatoare Mihaela Roman şi Daniela Lorinţiu. Micuţii au fost uimiţi şi încântaţi de ceea ce vedeau şi de explicaţiile primite şi la întrebarea dacă mai vor să revină, au răspuns spontan, în cor, daaaaaa!
Tot joi 9 martie, am ţinut un curs în calitate de jurnalist, „Bazele elementare ale jurnalismului”, unor elevi selecţionaţi din clasele a opta, la solicitarea profesorilor de la catedra de limba şi literatura română a liceului, şef catedră prof. Elena Ursa. Am prezentat noţiuni introductive şi am expus într-un limbaj al acestor elevi, noţiuni elementare despre cum se scrie un articol, cum se face o documentare şi cum se sintetizează o informaţie.
„Cursanţii” au fost rugaţi să scrie, la alegere, ce ar dori să ajungă când vor fi mari, sau câteva rânduri despre comuna lor. M-a impresionat Rebeca, aşa s-a semnat, care a scris, „Mi-aş dori să devin educatoare pentru copiii din plasament pentru că iubesc copiii şi pentru că îmi place să ajut pe alţii, să-i ajut să înveţe, mai ales pe cei nevoiaşi.” Adriana Ureche ne spune, „Maieru este o comună minunată. Există un muzeu, „Cuibul visurilor” prin care ne remarcăm. Pe vremuri aici a locuit un mare scriitor, pe nume Liviu Rebreanu, iar cu acesta ne putem mândri. Este o comună admirabilă. Peisajul este unul fabulos, mai ales iarna. Suntem la munte, unde aerul este nepoluat şi ai ocazia să faci diferite drumeţii în munţii veseli. În concluzie, Maieru este comuna mea preferată, deoarece aici locuiesc şi mă mândresc cu ea.”
Aşadar liceul de lângă muzeu a traversat o săptămână în care şcoala este altfel, spre deliciul copiilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5