Investiţii de peste 11 milioane lei, derulate la Parva: parc, centru turistic, străzi, reţea de apă

Autorităţile locale din Parva au dat publicităţii lista investiţiilor derulate anul trecut, prin accesarea fondurilor europene, a unor programe guvernamentale sau de la bugetul local. Majoritatea  proiectelor au fost finalizate, însă a rămas de lucru şi pentru 2016.

         Pe parcursul anilor 2010-2015, Primăria Parva a obţinut finanţarea mai multor proiecte din fonduri europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, dintre care trei au fost implementate anul  trecut.  Valoric, cel mai mare proiect a fost cel care a vizat infrastructura de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor în comuna Parva. Valoarea totală a proiectului a fost de 8.271.998 lei, din care 6,686 milioane lei a reprezentat valoarea eligibilă.  

Prin proiectul derulat prin Măsura 125, au fost cuprinse lucrări pe 14 torenţi, cel mai lung de 3 kilometri. În zonele unde au fost protejate şi drumurile, au fost executate gabioane sau a fost turnat beton armat, în alte zone s-au făcut praguri de fund, preciza edilul comunei, Ioan Strugari.

         Alte două investiţii finanţate din fonduri europene au fost în derulare la Parva. Este vorba despre amenajarea parcului, un proiect de 227.403 lei, prin GAL „Ţara Năsăudului”, dar şi de reabilitarea Centrului Turistic (primul existent în judeţ), proiect în valoare de 769.895 lei. "Oportunitatea aceasta a salvat de la degradare Centrul de turism montan, ţinând cont că nu am fi putut aloca niciun ban din bugetul local în acest scop. Recepţia lucrărilor schimbă în bine viaţa locuitorilor din comuna Parva ”, menţiona, la recepţia obiectivului, Ioan Strugari. Centrul de turism montan „Hubert Tyrode”, obiectiv aflat pe locaţia fostei cantine miniere, a fost dat în funcţiune în 2004, după ce a fost reabilitat de către Primăria Parva, cu sprijinul francezilor din Besancon şi poartă numele regretatului preşedinte al Asociaţiei „Franche Sylvanie”, asociaţie parteneră a comunei Parva încă din 1990.

         Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat în baza OG 28/2013 de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la Parva au fost alocate fonduri pentru modernizarea unor străzi comunale.  Proiectul a fost declarat eligibil în anul 2014.  Valoarea totală a proiectului este de 4 11.457.987 lei, din care suma de  490.255 lei reprezintă cofinanţare. Potrivit informării prezentate de Primăria Parva, până în prezent a fost decontată suma de 769.287,03 lei, stadiul de execuţie al lucrărilor fiind de 28%.

De la bugetul local, au fost alocate fonduri pentru  extinderea reţelei de canalizare în zona Lunci, pe un tronson de peste 400 metri, investiţie în valoare de 138.125 care a fost finalizată. De asemenea, a fost realizat sistemul de ventilaţie şi climatizare al Căminului Cultural (45.661 lei), a fost reeechipată staţia de tratare a apei (70.256,91 lei), au fost efectuate reparaţii la Şcoala Gimnazială “Vasile Scurtu” Parva cls. I-IV” (35.225,81 lei), s-a achiziţionat  mobilier şcolar (32.708,96 lei). 

Anul trecut, au fost alocate fonduri de 272.000 lei pentru edificarea noii Biserici Orodoxe, lucrare începută în 2012, pentru lucrările noii clădiri a Bisericii Penticostale şi pentru Mănăstirea Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
         Alte trei proiecte vor continua în acest an. Este vorba despre construcţia unei anexe şi amenajarea curţii de la Primăria Parva (156.094 lei),  împrejmuirea şi amenajarea curţii Şcolii Gimnaziale “Vasile Scurtu” cls. V-VIII” (117.836 lei).

Nu în ultimul rând, Primăria Parva investeşte în extinderea reţelei electrice pentru un  grup 24 case din zona Valea Paltinului. Proiectul în valoare de 514.658,86 lei este în faza de semnare a contractului de lucrări.

Pentru exerciţiul financiar european actual, administraţia locală din Parva a pregătit un set de documentaţii tehnice, şi anume studiu de fezabilitate pentru drumul forestier de la Varnita, studiu de fezabilitate pentru modernizarea infrastructurii rutiere agricole şi un proiect tehnic pentru semnul de intrare în localitate, pentru care au fost  alocate, de la bugetul local, fonduri de aproximativ 150.000 lei.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5