ÎNVIEREA DOMNULUI

Încredinţarea învierii

Învierea este cea mai mare minune a Mântuitorului. Ea stă la temelia învăţăturii creştine şi o mărturisim în Simbolul credinţei. Ea a constituit miezul predicii Sfinţilor Apostoli şi argumentul cel mai cu efect în propovăduirea Evangheliei, impresionând mai mult ca oricare altă învăţătură. Noi, creştinii de astăzi, o avem „după Scripturi”, adică după cum ne învaţă scrierile Noului Testament. Iar acesta ne asigură că Domnul, după ce a murit pe cruce şi a fost îngropat în mormânt pecetluit şi bine păzit, a treia zi a înviat, mormântul fiind găsit gol. Ba chiar mai mult: Sa arătat viu în mai multe rânduri. În legătură cu învierea Domnului, noi trebuie să reţinem că: 1. Domnul S-a arătat viu după învierea Sa, că 2. Sfânta Scriptură, care adevereşte acest lucru, este vrednică de crezare şi că 3. faptul învierii Domnului are consecinţe asupra vieţii noastre.
1. Arătările Domnului au avut loc în răstimpul de patruzeci de zile dintre învierea şi înălţarea Sa la cer (Faptele Apostolilor 1,3 – 8). Sfânta Scriptură ne spune că încă în dimineaţa zilei de duminică, deci a treia zi după moartea Sa pe cruce, Mântuitorul S-a arătat viu mironosiţelor (Matei 28,9; Marcu 16,9). Auzind acestea, Sf. Apostoli Petru şi Ioan s-au dus îndată la mormânt şi l-au găsit gol; numai giulgiurile în care fusese Domnul înfăşurat şi mahrama, erau acolo, jos (Ioan 20,1 – 10). În aceeaşi zi, spre seară, Domnul S-a arătat celor doi învăţăcei (Luca şi Cleopa), pe cale spre Emaus (Luca 24,13); apoi în Ierusalim, tot în aceeaşi zi, Sf. Apostol Petru singur (Luca 24,34; I Corinteni 15,5), precum şi celorlalţi Apostoli la un loc, afară de Toma (Ioan 20, 26 – 29). La opt zile după aceasta, în duminica următoare, S-a arătat iarăşi apostolilor în Ierusalim, Acuma fiind şi Toma cu ei (Ioan 20,26 – 29). S-a mai arătat Sf. Apostoli la marea Tiberiadei în Galileia (Ioan 21,1). În acelaşi răstimp de patruzeci de zile S-a arătat la peste 500 de „fraţi” deodată (I Corinteni 15,6) şi Sf. Ap. Iacob (I Corinteni 15,7).
Mai pe urmă, şi cu un rezultat imens, S-a arătat – pe drumul spre Damasc – prigonitorul Saul, care va deveni apoi neînfricatul Apostol Pavel, marele misionar al lui Hristos Cel înviat (Faptele Apostolilor 9,3 – 9; I Corinteni 15,8).
În arătările Sale de după înviere, Mântuitorul nu a fost „duh”, ori „nălucă”, ci om aievea, pe care apostolii L-au pipăit anume spre a se convinge dacă e nălucă sau nu. A mâncat împreună cu ei şi le-a dat învăţăturile şi îndemnurile Sale de pe urmă (Faptele Apostolilor 1,3 – 8).
Toate acestea sunt descrise amănunţit în Sfânta Scriptură, spre a ne dovedi cu mărturii, că învierea Domnului nu este o legendă, ori o halucinaţie a Sfinţilor Apostoli, ci un fapt real, un adevăr istoric. Dar oare Sfânta Scriptură are autoritatea de a fi crezută? De unde vine autoritatea ei?
2. Sfânta Scriptură, izvorul informaţiilor despre învierea Domnului, este vrednică de crezare. Ea este cartea de căpătâi a creştinismului. Autorii celor 27 de cărţi ale Noului Testament au fost sau martori oculari, ai acestei învieri, sau ucenici ai unor astfel de martori care L-au văzut pe Domnul şi mort, şi înviat. Apostolii Matei, Petru şi Pavel, precum şi alţi autori ai cărţilor sfinte, şi-au întărit cu viaţa şi sângele lor mărturisirea învierii Domnului, ca martori oculari. Este cu neputinţă ca cele mărturisite de ei să fie neadevărate, de vreme ce ei şi-au dat viaţa pentru ele. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură, şi în privinţa învierii Domnului, ca şi în tot ce cuprinde, este scrisă sub inspiraţia Duhului Sfânt, cum ne putem uşor convinge din fiecare pagină a ei. Or, Duhul Sfânt nu întăreşte minciuna, ci adevărul. Prin urmare, nu este de mirare că Sfânta Scriptură a devenit cea mai răspândită carte. A fost prima tipărită, după inventarea tiparului. Veacuri de-a rândul, cei mai competenţi dintre cercetători au studiat şi verificat în amănunţime, sub raport gramatical, lexical, stilistic, filologic, etc. nu numai fiecare carte, ci şi fiecare cuvânt şi uneori chiar şi fiecare literă a Scripturii. Cele mai mari strădanii s-au depus pentru a-i asigura autenticitatea şi a o feri de alterări. Pentru noi creştinii, ce spune ea este sfânt. Prin urmare, dacă ea atestă învierea Domnului şi încă întemeiată pe mărturia unor martori oculari, pentru noi e un adevăr neîndoielnic.
3. Învierea Domnului, ca adevăr istoric, dă un profund înţeles vieţii noastre creştine de aici. Ea ne dovedeşte că există înviere şi că, drept urmare, vom învia şi noi. Faptul acesta ne umple de optimism chiar pentru viaţa de aici, făcându-ne-o plăcută şi dându-ne imboldul de a împlini cu conştiinciozitate tot ce avem de împlinit. Mormântul nu este un sfârşit, o desfiinţare totală. Noi ştim ce ne aşteaptă după el. Ştim ce este viaţa şi ce este moartea şi – mai ales – ştim cum trebuie să fie viţa de aici, ca să ne-o asigurăm pe cea de dincolo. Avem nădejde că vom învia. Iar această nădejde nu se întemeiază pe un cadavru, ci pe Domnul Iisus cel înviat. Prin convingerea asigurată de arătările Domnului după înviere, noi am depăşit experienţa lui Toma. Nu mai avem îndoieli, iar dacă avem, ne convingem, ca el, de acest adevăr al învierii. Căci îndoiala este un început de verificare. Ea duce la cugetare, la cercetare şi, de aici, la certitudine. Un om cu adevărat înţelept constată că îndoiala este premiza certitudinii. Într-adevăr, dacă îndoiala nu este absurdă şi pătimaşă, nu poate avea nimic rău în ea, cum n-a avut nici cea a lui Toma.
Cu cât crezi mai tare în învierea Domnului, cu atât ai mai multă mângâiere în necazuri şi dureri: ale trupului care, oricât suferă, va învia; alte despărţirii, prin moarte, de cineva drag, cum este al mamei de fiu, sau al fiului de mamă, care se vor regăsi. Noi ştim ce est moartea şi ce este dincolo de ea. Iar aceasta dă sens moralităţii din viaţa de aici, făcând ca mâna ridicată asupra aproapelui să se întindă spre îmbrăţişare şi pumnul ce strânge piatra împotriva cuiva să se desfacă iar piatra, să cadă. Învierea ne umple de bucurie, de optimism, de încredere în viaţă şi de împlinirea acestei vieţi, ca temelie a celei de dincolo.
Hristos a înviat – există înviere! Moarte, unde-ţi este puterea? Mărire Celui ce te-a biruit!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]