Ioan Alexandru şi Mănăstirea Nicula

Zilele trecute paşii m-au purtat la Mănăstirea Nicula unde, de câte ori merg, după ce îmi spun rugăciunile în Biserica în care se află „Icoana Maicii Domnului care vindecă suferinţa”, trec şi pe la mormântul lui Ioan Alexandru.

Acest mare poet român, născut la 25 decembrie 1941, plecat la Cer la 16 septembrie 2000, îşi are odihna veşnică aici, în acest loc de o rară frumuseţe şi mare încărcătură religioasă. În prezent, între Biserică şi morminte este amenajată o frumoasă alee prin iarbă. Pe lângă superbele poezii, Ioan Alexandru, în calitatea sa de publicist, eseist şi om politic român cu o adevărată credinţă în Dumnezeu, ne-a lăsat cuvinte deosebit de valoroase cum ar fi:

„Supravieţuiesc în istorie numai acele persoane şi acele neamuri ce înţeleg acest fapt fundamental al existenţei şi se pun pe lucru prin educaţia cea mai bună din cea mai timpurie perioadă a vieţii.

Pentru a-şi modela fiinţa interioară, copiii au nevoie de persoane vii din preajma lor a căror pildă de vieţuire să o urmeze din adâncurile inimii lor, aceste exemplare vii de viaţă spirituală întrupată sunt părinţii înainte de toate.

Într-o casă unde nu domneşte iubirea şi o stare de lucru reală, o viaţă creatoare şi veghetoare totul se ofileşte. Casa părintească rai părintesc poate fi sau infern.”

În curând, în data de 15 august, la Mănăstirea Nicula, situată în Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj, va fi, ca în fiecare an, plin de lume, va fi sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii.

Fiind începutul Postul Adormirii Maicii Domnului, să citim împreună câteva cuvinte din Vieţile Sfinţilor:

„Luna august în 15 zile: Cinstita mutare a Preaslăvitei, Stăpânei noastre, Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei: Este o sărbătoare pregătită, precum se ştie, prin post de două săptămâni. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre moartea Maicii Domnului. În schimb, cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiţie a Bisericii în această privinţă: Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci, cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţa cea cerească. Deci înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors apoi acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine, că mutându-se la ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat apoi iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Şi s-a făcut atunci, tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. [...] Pe scurt, după credinţa Sfintei Biserici, la Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot, la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugăciunea ei, că ea singură poate vorbi cu Dumnezeu, ca o mamă unui fiu al ei. Dumnezeului nostru slavă!”