alp
 

Ioan Bolovan, conferința „Ioan Slavici, un patriot și un bun român”

Între Năsăud și Dej, s-au statornicit de ani buni relații de strânsă prietenie și colaborare având ca intermediar cartea, ca un documentar al vieții noastre spirituale. În data de 2 martie 2017, un grup de 9 cărturari năsăudeni, oameni ai scrisului și ai Astrei s-au deplasat cu cartea pe roți la Dej, în sala festivă a primăriei, unde s-au desfășurat colocviile astriste, organizate de liderul Astrei Dej, ec. dr. Radu Gavrilă, omul care gândește și creează, oglindind realitatea istorică în forme estetice, clare și accesibile tuturor. Este susținut de primarul Costan Morar, un om al faptelor, un model de slujire a comunității prezent la toate acțiunile culturale, care oferă oaspeților o carte de mare valoare – monografia municipiului Dej. Gazdele nu se simt bine singure așa că, de fiecare dată, la astfel de acțiuni își dau mâna iubitori ai culturii și istoriei din Dej, Gherla, Cluj, Năsăud, Tg. Lăpuș, cărturari cu entuziasm istoric, dornici a se documenta în privința reconstituirii trecutului istoric al Transilvaniei.
Invitatul zilei a fost universitarul clujean Ioan Bolovan, scriitorul, încărcat de responsabilitate în desfășurarea carierei sale de istoric și cercetător care a adus în fața cititorilor trei, carți cu conținut istoric, în care ilustrează preponderența românilor de-a lungul secolelor în Transilvania, cu mesaje umaniste de respect pentru țară și națiunea română. A fost de multe ori la Muzeul Grăniceresc cu opere de mare valoare, comori fără preț, în care și-a adunat cele mai frumoase gânduri despre grănicerii năsăudeni, ca alții să le poată folosi în voie. Cărțile semnate de dânsul sunt un îndemn pentru că citind vom reuși să găsim răspunsuri la întrebările puse de societatea în care trăim. “Cartea, spunea Sadoveanu, ne face să trăim în afară de minciună, nedreptate și prejudecăți.”
Citind cărțile scriitorului Ioan Bolovan despre Transilvania mi-au venit în minte versurile lui Marin Sorescu:
„Ardealul, starea mea de spirit
Ardealul, starea mea de spirit
Cu care mă gândesc la țară,
De parc-aș respira lumină
Și existență milenară.
La orice pas îți râde o floare,
Sub orice pas e un mormânt,
Ardealul întregind o roată
Sub care Horia s-a frânt.
Aud un clopot sus pe-o cruce,
Bătând cu limba-n ideal,
Ca-ntr-o Duminică a țării
Vin la biserică-n Ardeal.”
Conferința serii a fost „Ioan Slavici, un patriot și un bun român”, despre care a vorbit cu atâta patos scriitorul clujean, mai ales că este consăteanul său din zona Aradului, care a construit un nou univers pornind de la elementele simple specifice satului ardelenesc, care transmite trăiri împreună cu o experiență de valori, care i-a influențat vasta sa operă. Criticul George Călinescu spunea: „Slavici a fost instrument de observație excelent al mediului rural, oferind în nuvelele sale poporale și în studiile sale o formă a moravurilor, a comportamentelor oamenilor în funcție de statificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
O viață a fost un bun prieten cu Eminescu, cu care s-a cunoscut la Viena, iar la îndemnul acestuia a debutat cu comedia „Fata de birău” în anul 1871 cu care debutează în „Convorbiri literare”. În vara aceluiași an, împreună cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna, astfel punând bazele Societății Academice Sociale Literare „România Jună”.
Printre cele mai importante scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul „Mara”, nuvelele „Moara cu noroc” și „Pădureanca”, iar memoriile sale publicate în volumul „Amintiri”, apărute în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române. Redactor la „Timpul” în București, iar mai apoi, fondator al „Tribunei” din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro- Ungaria cât și în țară, ca presupus spion. A reflectat viața din închisori în lucrarea memorialistică intitulată „Închisorile mele”, publicată în anul 1920.
Spre sfârșitul anului 1874, se stabilește la București, unde este secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la „Timpul”. Împreună cu Caragiale și Coșbuc editează revista „Vatra”. În timpul primului război mondial colaborează la ziarele „Ziua” și „Gazeta Bucureștilor”.
În toamna anului 1875, după ce vine dintr-o călătorie din Viena și Budapesta, e numit de Maiorescu profesor la Liceul Matei Basarab din București. În anul 1892 devine cetățean român, iar în anul 1903, primește premiul Academiei Române.
Bolnav și obosit de viața agitată se refugiază la fiica sa din Panciu, în podgoria asemănătoare cu Șiria natală. La 17 august 1925 trece în lumea umbrelor și este înmormântat la schitul Brazi.
Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne respectiv ale romanului.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]