Ioan D. Jauca - preocupări frumoase cu o finalitate pe măsură

La Joseni au fost/sunt mai mulţi fii ai satului cu acest nume precum: fostul învăţător Ioan Jauca, socrul renumitului şi regretatului profesor de limba română Traian Mazilu, unchi al fostului judecător Colţea Lucian, părintele iconom stavrofor Ioan Jauca, preot paroh în Parohia ortodoxă română nr.1 Prundu Bârgăului, Ioan Jauca, fost vrednic gospodar şi desigur împricinatul Ioan Jauca, în cazul căruia pentru a-l distinge am introdus iniţiala tatălui. Parcursul vieţii şi devenirii  profesionale a lui Nelu a  fost unul destul de sinuos, fiind marcat de numeroase şi mari greutăţi. La 12 ani şi-a pierdut mama, Ioana Jauca, o fiinţa admirabilă, bună şi iubitoare, care i-a dat viaţă şi a vegheat până atunci cu dragostea-i recunoscută la creşterea şi educaţia sa şi a celor două surori mai mici Mariana, de 8 ani şi Floarea de 6 ani. Tatăl, lăcătuş mecanic la Fabrica de cherestea de la Suseni  pleca zilnic la muncă, de regulă la orele 6,00, întrucât la orele 7,00 trebuia să fie prezent la datorie şi nu voia în ruptul capului să-l prindă bucinul pe drum şi să aibă din această cauză neplăceri. Revenea de multe ori abia seara deoarece uneori trebuia să rămână la muncă şi după program, alte ori îi ajuta pe unii prieteni şi cunoscuţi la mici reparaţii, iar câteodată mai făcea câte un scurt popas pe traseu la câte una mică. Cei trei orfani au învăţat să se descurce. Nelu se ocupa de treburile de afară: tăia şi aducea lemne, apă şi ce mai era nevoie, iar surorile lui de menaj şi problemele casnice. După ce-şi pregătea lecţiile, îşi rezerva timp pentru a se întreţine cu foştii vecini: Vlasa Ioan, morar şi pasionat vânător, Pahone Ioan, tăbăcar, proprietar de darac şi cazangiu, Rusu Ştefan, conducător auto, unicul proprietar din comună şi din zonă al unui autoturism marca Licoln Zeta din primele generaţii.  Nelu a deprins să înveţe selectiv, să reţină de la fiecare lucrurile bune şi folositoare pentru viaţă. Îndrumările lor şi-au pus pecetea asupra viitoarei sale formări profesionale. Nu întâmplător, în anii ce au urmat, a devenit absolvent de şcoală profesională, ulterior de şcoală de maiştri mecanici, posesor  al permisului de conducere pentru toate categoriile de autovehicule, iar după absolvirea liceului şi a diplomei de bacalaureat. Pregătirea profesională şi calităţile personale i-au permis să ocupe funcţii de răspundere precum cea de şef al serviciului transporturi la unităţi din reţeaua comercială bistriţeană, ITA, Cooperativa meşteşugărească Unirea Bistriţa şi nu numai. S-a pensionat, după o activitate profesională ce a însumat 41 ani. Ulterior, a mai muncit încă vreo 4 ani în calitate de personal auxiliar la Şcoala Generală nr. 4 Bistriţa, care la încetarea raporturilor de muncă i-a acordat o Diplomă de excelenţă pentru dăruire, pasiune şi sacrificiu în întreaga activitate desfăşurată în beneficiul învăţământului, fiind gratulat cu superlative de genul ˮcel mai punctual şi mai eficient pensionar“. Perioada sa activă a însumat 45 ani, 5 luni şi 6 zile, fiind beneficiarul unei pensii  de...880 lei, care după mai multe indexări a ajuns actualmente la 1207 lei. Pe plan extraprofesional, încă de mic a manifestat preocupare pentru constituirea unor colecţii filatelice, numismatice, de lucrări de artizanat din lemn, legitimaţii de călătorie, tichete de pâine, cărţi, calendare, reviste, publicaţii locale şi centrale, de insemne naţionale şi nu numai. După căsătorie, un apropiat al familiei, Sima Ioan, fost învăţător, unul dintre cei mai cunoscuţi şi pasionaţi vânători, posesor al unei colecţii cu trofee cinegetice de excepţie împreună cu care a cutreierat toţi munţii şi văile din zonă i-a insuflat în mod iremediabil dragostea pentru mediul ambiant şi vânătoare. Pentru Nelu fiind importantă cunoaşterea vânatului în mediul natural, ocrotirea şi conservarea acestuia, fiind prezent ani în şir la toate acţiunile iniţiate de asociaţie şi de grupa ˮMistreţul“ din care a făcut parte la amenajarea de hrănitori, pregătirea de frunzare, aprovizionrea cu furaje şi nu numai. De câtăva vreme, trecerea anilor şi starea de sănătate nu i-au mai permis prezenţa în arealul cinegetic. În aceste condiţii, a optat să aducă muntele la el. În acesta scop şi-a construit într-un cadru natural adecvat din grădina casei părinteşti de la Joseni o cabană, dotată cu inventarul cinegetic adecvat, a amenajat chiar şi o hrănitoare, iar periodic încearcă să retrăiască momentele de relaxare oferite de unul dintre hobbyurile sale. Altruist vrea să ofere şi altora bucuria creată de aceste preocupări extraprofesionale. În acest sens, în perioada octombrie 2016 - septembrie 2017, a predat Muzeului de la Joseni, ce fiinţează în principal datorită pasiunii şi strădaniilor  prelungite a unui alt pasionat şi împământenit al locului, domnul Mihai Baltag, parte dintre colecţiile sale împreună cu alte valori. Printre acestea se numără: o tăbliţă, ce a aparţinut bunicului său Jauca Nechita, un răşchitor al bunicii sale, un bidonaş pentru apă din 1915, o decizie de căsătorie datând din anul 1933, o carte poştală din 1948, un caiet cu 49 file al delegatului de batoză Jauca Dumitru, din 1953, în care se consemnează cotele de cereale reţinute fiecărui sătean ce au fost trimise cu convoiul la baza de recepţie, un drapel naţional dinainte de 1989 şi altul ce a aparţinut unei unităţi de pioneri  şi multe documente, cărţi şi publicaţii din acei ani. Toate merită a fi studiate de cei care vor să cunoască sau să recunoască situaţia din comună din ultimele decenii ale secolului trecut. Evident, sunt preocupări frumoase cu finalitate pe măsură, iar oameni precum domnii Ioan D. Jauca şi Baltag Mihai merită stima, consideraţia, respectul şi preţuirea noastră.