Ioan Gaftone despre situaţia de la CJ: RADIOGRAFIA UNEI NEPUTINŢE

De multe ori m-am întrebat cum este posibil ca un mecanism decizional să poarte în el germenii blocajului, neputinţei şi al lipsei de operativitate.

Acest lucru l-am simţit în Consiliul Judeţean pe timpul încercării de completare a locurilor rămase libere prin demisia celor care au fost validaţi ca senatori şi deputaţi. Există victorii a la Pirus sau victorii care te vulnerabilizează mai mult decât te întăresc, dar văd că în politică există şi victorii care pot crea disfuncţii mai grave decât o înfrangere.

Consiliul Judeţean instalat după alegerile din iunie a avut de înfruntat mai multe obstacole. În primul rând, concomitent cu nerăbdarea de a schimba lucrurile şi orizontul de aşteptare foarte larg şi imediat al cetăţenilor, Consiliul Judeţean a  avut la dispoziţie bugetul şi angajamentele bugetare ale vechiului consiliu şi doar ce a mai rămas pentru perioada iunie –decembrie.

În al doilea rând, a avut de confruntat situaţia generată de locarea fondurilor europene şi posibilitatea de a fi întrerupte lucrările finanţate din aceste fonduri. În al treilea rând, a avut de înfruntat presiunea unor instituţii ca bisericile şi clubul Gloria care n-au avut răbdare să lase preşedintelui şi vicepreşedinţilor nici timpul cuvenit pentru pornirea calculatoarelo  ,ascuţitul creioanelor sau măcar să identifice  telefoanele din birouri, şi s-au înfăţişat să ceară resurse financiare. cum de altfel fac cu orice  administraţie nou instalată.

În al patrulea rând,  echipa  preşedintelui şi vicepreşedinţii  aveau de înfruntat presiunea  propriilor organizaţii de partid şi a societăţii civile  de a opera schimbări  în deconcentrate şi alte instituţii. Faptul că unii lideri din deconcentrate nu au fost schimbaţi sau au fost schimbaţi târziu a fost  apreciat de societatea civilă şi de susţinătorii USL ca o slăbiciune şi nu ca o chestiune de asumare a angajamentelor electorale sau ca o consecinţă a depolitizării structurilor. În al cincilea rând, campania electorala pentru Parlament s-a constituit într-un factor de diminuare a angajamentului  administrativ al Consiliului Judeţean în ansamblul său.

În al şaselea rând, echipa preşedintelui şi a vicepreşedinţilor s-a confruntat şi cu disfuncţiunile unui aparat propriu încadrat doar în proporţie de 60% şi, ca să fiu elegant, cu o anumită inerţie. Construcţia organizaţională şi funcţionalitatea aparatului Consiliului Judeţean ridică probleme de durată, bani, minte şi experienţă. Prea multe şi prea adânci prăpastiile interne ca să poată a fi escaladate în câteva luni. Dupa cum am văzut eu, nu cred că în ultimii douăzeci de ani cineva să-şi fi propus o arhitectură de conducere riguroasă,  profesională care să funcţioneze în pas cu lumea.

În al şaptelea rând,  proiecţia bugetului pentru anul 2013 a  întârziat din motive care nu ar trebui să se constituie în praguri şi obstacole. Constrângeri şi limitări peste tot. Pentru cine are experienţa conducerii, aceste lucruri nu pot fi ignorate sau prost înţelese. Când am crezut că scăpat la posibilitatea de a apăsa pe acceleraţie, ne-am trezit în faţa unui perete stâncos. Coeziunea care se înfiripase în Consiliul Judeţean între Putere şi Opoziţie s-a destrămat instantaneu.

Pentru mine este greu de conceput de ce oamenii politici  se ocupă de lucruri nesemnificative în loc să abordeze probleme de impact şi cu consecinţe asupra  viitorului. Nu condamn comportamentul Opoziţiei  pentru  că exploatează o fisură de construcţie legislativă. Nu ştiu dacă echipa USL nu ar fi urmat acelaşi curs într-o situaţie similar, dar nu pot să nu îmi îndrept privirea spre cel care a creat determinarea şi posibilitatea unui astfel de curs. Subliniez că mă refer la legislativul ţării.

Nu înteleg de ce este nevoie ca eu să votez  demisia unui consilier din moment ce este un act unilateral şi mai ales având trei posibilităţ: da, nu, mă abţin. Dacă un consilier moare la fel am trei opţiuni şi mi se dă posibilitatea de a fi un fel de Isus şi de a zice “scoală-te Lazăre şi mergi!” că eu nu sunt de acord cu moartea ta. În fond, “contractul social“ a fost încheiat prin vot între cetăţeni şi candidaţii de pe o listă în ordinea în care a fost stabilită de partide. De ce trebuie să votez eu pe următorii din listă când în fapt cetăţenii prin vot le-au conferit legitimitatea reprezentării?

Cine îmi dă mie dreptul de a mă interpune între voinţa cetăţenilor exprimată prin vot şi candidaţii din listă  şi mai ales să am posibilitatea de a mă opune intrării în exerciţiu de consilier? Nu era mai bine ca Tribunalul să procedeze în camera de consiliu la nominalizarea următorilor din listă? Atunci pentru ce am depus un exemplar din lista de consilieri la tribunal? Doar aşa ca să ne găsim în treabă?

Tot construcţiile legislative mioape şi şchioape ne pun în situaţia de a formula sintagme împotriva limbii române. Spre exemplificare, un titlu de hotărâre sună aşa: “Proiect de hotărâre privind constatarea încetarii, de drept, prin demisie a mandatului de consilier judeţean a domnului ….”. Româneşte, ori hotărăsc ori constat şi nu trebuie să ai decât şase clase pentru a face diferenţa între constatare şi hotărare. Sunt verbe diferite cu semnificaţii diferite. Dar dacă e hotărare e şi mai grav pentru că hotărârile se adresează viitorului şi nu trecutului. Evenimentele trecutului se constată, analizează, învaţă, neglijează dar nu putem avea opţiuni cu da şi nu asupra cursului lor déjà încheiat. Lucruri care frizează fundamentele  democraţiei, logica şi bunul simţ sunt părţi constructive ale legilor. Nişte nebuni au făcut legi dupa o logică de doi bani şi acum apelăm la justiţie pentru a lămuri lucrurile.

Dar cum rămâne cu separaţia puterilor dacă justiţia se substituie voinţei consilierilor? Care sentinţă judecatorească mă poate obliga  pe mine să ridic mâna şi să votez cum vrea ea? Ma întreb pe ce lume trăim. Dacă Montesquieu ne-ar privi ar muri a doua oară. Viziunea lui asupra raportului dintre politică şi drept s-a dus pe apa sâmbetei. Votul consilierilor este politic rezultat dintr-o lege chioară, iar senţintele judecătoreşti nu trebuie să aibă fundamente şi argumente politice. Ca în orice meserie, şi în cazul creatorilor de legi se poate scrie o antologie a prostiei. Prea multi ignoranţi au trecut prin băncile parlamentului. Acurateţea, rigoarea, precizia şi buna credinta nu au loc în Palatul Parlamentului.

Col.(Rez.) Ioan Gaftone