IOAN LAZĂR SE LEAGĂ DE ŢARĂ ŞI NEAM

Coborâtor dintre personajele rebreniene din romanul „Ion”, scriitorul zilei, Ioan Lazăr, a predat cititorilor o nouă carte de poezie, carte preţioasă şi limpede ce emană razele logosului integrator prin care aspiră spre perfecţiune, cu 100 de poeme ample de o mare forţă a ideii de ţară.

Cartea de faţă este un omagiu adus înaintaşilor, este închinată celei mai sfinte dintre simţurile omeneşti - iubirea de patrie. Acest simţământ poate fi concretizat în cuvinte fiindcă prin patrie autorul nu înţelege numai pământul şi apele dintre graniţele ţării, munţii falnici şi văile umbrite, dealurile domoale şi câmpiile mănoase ci, pe deasupra tuturor acestora, prin ea mai înţelege şi amintirea străbunilor, care au vieţuit prin veacuri pe aceste plaiuri româneşti, s-au bucurat şi au suferit sub acelaşi cer binecuvântat, au sângerat în lupte grele şi şi-au amestecat osemintele în ţărâna pe care azi o călcăm.

„Vă plâng acum, copii, surori/ Pe voi se răsădeşte flori/Iar macii când vor înflori/Vor plânge-n lacrimi de copii/Şoptind pentru veşnicie/Eroi români sub sfânta glie”, pag. 92.

Ioan Lazăr, prin volumul „Poemele ReUnirii”, îi ajută pe iubitorii de poezie să-şi găsească spiritualitatea lor, iar pe români pe cea românească. Prin tot ceea ce face şi gândeşte, scriitorul Ioan Lazăr denotă că este în primul rând român. „Ca români cu vechi renume/Mari, uniţi şi respectaţi/De popoare adulaţi/Şi mereu trăind ca fraţi/Să nu uiţi nicicând, române /De cuvântul sacru pâine/Să o ai mereu pe masă/Într-o Românie aleasă/Ţară dragă şi frumoasă”, pag. 21.

Ioan Lazăr în poemele sale restituie cititorilor memoriile trăirilor de veacuri, pentru a nu se aşterne niciodată uitarea, dându-le suflul lui cald ca să le învie, precum sculptorul care reînvie statuia, rodul mâinilor sale, cu dragostea lui.

Mesajele din cele 100 de poeme ne arată moştenirea pe care înaintaşii ne-au lăsat-o, limba şi legea, portul şi datinile, adică tot ceea ce a făcut din noi, adică un neam cu rosturi trainice şi nu doar o strânsură de oameni, ce şi-a pus pe veci pecetea ei românească pe acest pământ.

Poemele lui Lazăr sunt o dovadă că vorbim aceeaşi limbă, ne înfrăţim şi ne unim prin aceleaşi năzuinţe pe acest pământ minunat, apărat de străbuni prin furtuni, cu jertfe fără seamăn, pământ şi cer trecut şi viitor, amintiri şi nădejdi.

Cartea prislopanului nostru este un glas tainic de clopot, ce bate odată cu bătaia inimii, căci  din ea  şi prin ea trăim de la leagăn până la mormânt. Cele 100 de poeme sunt steag de luptă, jurământ de credinţă semn de biruinţă.

Unii cititori şi chiar scriitori îşi pun mereu întrebarea:

Avem nevoie de literatură patriotică? Eu spun că da, însă să fie inteligentă, bine scrisă, înnoitoare şi curajoasă. Orice scriitor talentat este şi un bun patriot, deoarece el nu-şi poate ignora limba şi spaţiul din care vine şi face posibilă existenţa comună a concetăţenilor prin spirit. Literatura patriotică este o necesitate, nicidecum o calamitate. Orice carte scrisă din suflet de român are caracter patriotic, deoarece un scriitor cu har nu-şi poate ignora limba şi spaţiul din care provine.

Nicolae  Iorga spunea: „Un patriot se recunoaşte prin faptul că iubeşte, respectă şi caută să adune şi să îmbunătăţească tărîmurile şi oamenii pe când un şovinist urăşte tot ce nu-i seamănă şi dezbină oamenii”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]