Ioan Mititean – ,,Pagini de ziar, pagini de carte’’

Mircea Daroşi

Publicist de excepţie, ziditor de cuvinte şi idei novatoare, Ioan Mititean ţine în palme pulsul Cetăţii academicienilor şi provoacă citititorul la un exerciţiu de comuniune cu spiritul românesc din acest,, Blaj al românimii nordice’. Forma predominantă a scrierilor sale este evocarea evenimentului cultural, al oamenilor de seamă din această zonă, cărora le creionează portrete inconfundabile.
Cel de-al 18-lea volum publicat de curând în Editura ,, Ecou Transilvan’’se intitulează ,,Pagini de ziar, pagini de carte’’ şi are valoarea unui compendiu cultural în care sunt prezentate fapte şi evenimente de acest gen, desfăşurate în ultimii ani (2012-2015) în zona Năsăudului, dar şi în câteva oraşe din ţară (Dej, Cluj, Iaşi, Braşov, Alba Iulia ).Cartea este prefaţată de către omul de aleasă cultură, scriitorul Menuţ Maximinian, cel care a găzduit în paginile ziarului,,Răsunetul’’toate materialele cuprinse în această lucrare de aproape 500 de pagini. Prezentarea grafică este una ireproşabilă, fiind însoţită de o iconografie bogată.
Ca un fin observator şi participant activ la actul cultural, Ioan Mititean face însemnări documentare, reţine dimensiunea momentului, dă valoare acestui nucleu de perenitate culturală. O face cu profesionalism şi competenţă, cu dragoste şi pasiune pentru a rămâne posterităţii, pentru a sluji nu numai prezentul, ci şi viitorul.Ioan Mititean este un eseist cu certe disponibilităţi literare şi un cronicar talentat care face comentarii pertinente asupra cărţilor primite de la colegii şi prietenii săi din lumea scrisului,bucurndu-se de cele mai frumoase aprecieri. Evenimentele evocate se referă la întâlniri ale scriitorilor năsăudeni, lansări de carte, spectacole şi expoziţii, aniversări şi comemorări, participări la cenacluri literare, festivităţi şi omagieri,etc, toate desfăşurate sub auspiciile Astrei şi ale Ligii Scriitorilor, Filiala Năsăud.
Cartea lui Ion Mititean dă posibilitatea cititorului să cunoască traseul în timp al celei mai vechi şi mai prestigioase asociaţiuni culturale, şi anume ASTRA NĂSĂUDEANĂ. ,,Pagini de ziar, pagini de carte’’rememorează istoria culturală a acestui ţinut în carevibrează încă spiritul grăniceresc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5