Ioan Mititean, Povestiri de acasă

Ioan Mititean, POVESTIRI DE ACASĂ, Proză scurtă, În vârful peniței nr. 27, Ed. Napoca Star, 2022

            Ioan Mititean – un munte de om, cu sufletul cât toată lumea, trăiește evenimentele relatate cu maximă intensitate alături de doamna Lucreția, scriitoare și ea, soția devotată și înțelegătoare, pentru cel ce pune în vârful peniței de aur toată trăirea sensibilizată a lumii cuvântului.

            Locul acțiunii – Lușca, satul de peste apă (Someș), personajele oamenii satului, părinții, mama și tata în speță, cărora le comunică evenimentele contemporane văzute prin ochii luminoși ai copilului, ai adolescentului și omului matur.

            Fire optimistă, cu mult bun simț, nu jignește, nu ironizează, privește tot ce-a trăit nu detașat ci cu nostalgie și aflându-se în centrul evenimentelor.

            O carte ce o citești așa cum este scrisă cu drag, de multe ori te întorci la unele capitole și dorești s-o recitești curând.

            Limbajul curge ca și Someșul, cu tot ce trebuie figuri de stil, neologisme, arhaisme, regionalisme, în limita admisă, potrivit evenimentelor relatate.

            Se observă cele trei posturi ale autorului – de fost dascăl, jurnalist și scriitor, povestitor.

            L-am putea asemăna cu înaintașii, corifei ai scrisului – Coșbuc, Goga, Rebreanu, Slavici cum însuși mărturisește, aș zice chiar și cu Sadoveanu dar este profund original.

            Trăitor în orașul academicienilor (Năsăud), lumea copilăriei și a satului este Lușca (de unde a pornit) și-a ajuns sus de tot chiar dincolo de ocean prin dragii săi nepoți.

            ”Lușca, un punct turistic

            Sunt mândru că satul meu natal pătrunde alături de alte sate în lumea ancestrală a tradițiilor străbune în care sărbătorile strămoșilor încă mai sunt în viață și bătrânii meșteșugari încă mai sunt apreciați, în care costumul popular încă mai este în mare cinste.

            Într-un cuvânt, aici tradiția mai pare să însemne ceva.” (pag. 182)

            ”Cartea este scrisă într-o cadență narativă, într-un chip voit, creând impresia mărturisirii și confesiunii, în forma cea mai intimă de libertate interioară, printr-o tonalitate aparte, specifică unei opere ce explorează teritorii sufletești – un loc de meditație, o lume alternativă, un univers al creației și liniștii. Personajul central este SATUL, acest cuvânt magic care deschide ușa amintirilor, satul LUȘCA, cu oameni simpli ce-și păstrează tradițiile încă vii, unde am descoperit o lume nouă, un trai diferit, unde mi-am petrecut frumoșii ani ai copilăriei, iar aceste locuri sunt pentru mine ca un medicament.” (pag. 188)

            Ioan Mititean – om credincios la propriu și figurat lui Dumnezeu, țării, neamului, familiei pe care le iubește cu adevărat.

            Ca un badea Cârțan, cu Liga Scriitorilor, Astra și Cartea pe roți adună suflete prin cuvântul ce rodește și zidește.

            Florile recunoștinței din partea profesoarei Ana Berengea și a familiei ei.