Noi apariţii editoriale

Ioan Mititean – Roadele ştiinţei şi ale înţelepciunii

- În vârful peniţei XVI –

Al şaisprezecelea volum din seria „În vârful peniţei” al prolificului scriitor Ioan Mititean abia a ieşit de pe „rotativa” Editurii Napoca Star din Cluj-Napoca. Are 438 pagini, în care vom găsi, aşa cum şi este denumită cartea, „roadele ştiinţei şi ale înţelepciunii” culese cu grijă, selectate, aşezate pe scara valorilor şi a eternităţii pentru ca aceia „flămânzi şi însetaţi” de cunoaştere să se poată autoservi. Este o carte sinteză care va rămâne peste ani şi care va fi o sursă de documentare, în paginile ei ascunzându-se frânturi de istorie locală, portrete ale unor cărturari sau recenzii ale operelor lor, locuri şi fapte.
Prefaţa este semnată de Sorina Ureche, intitulând-o sugestiv „Cine are carte”....!!! – zicală veche dar actuală, totuşi. „Cu râvna femeii pentru drahma pierdută şi dragostea păstorului după cea de-a 100-a oaie care lipseşte din staul, dl. Mititean adună, adună, adună... Parcă ar vrea să nu se piardă nimic din tot ceea ce a „rodit” Ţara Năsăudului până în prezent. Un prezent la care este treaz şi veghează. O moştenire pe care o pregăteşte pentru generaţia cea nouă, care, la un moment dat, va avea nevoie să-şi găsească rădăcinile şi să privească în oglinda vieţii. Au fost multe generaţii care n-au avut acest privilegiu, iar autorul nostru luptă pentru ceea ce ar putea fi răspunsuri pentru întrebările de mai târziu. E aşa de frumos că ştiinţa şi înţelepciunea au rodit, dar şi mai frumos este că, prin truda scormonitorului de slove, nu se risipeşte nimic din esenţa vie a spiritelor ce şi-au împlinit destinul şi menirea prin cuvânt, lăsându-i şi pe alţii să-şi adape neostoita sete de cunoaştere...”.
Volumul începe cu o recenzie din 1997 a cărţii, „Rodna – pagini de monografie”, editată la Timişoara, avându-i autori pe Emil şi Rodica Bălăi, Mircea şi Silvetru Leontin Mureşianu şi continuă cu alte aproximativ 250 de astfel de materiale publicate, sau nu, în ultimii ani. Nu i-a scăpat nimic. Cu rigurozitatea şi tenacitatea care-l caracterizează, nu a „ratat” nimic: istorie, cultură, artă, şcoală, folclor, medalioane, reviste...
Nu lipseşte „Addenda”, dar nu pentru corectare, ci pentru a adăuga unele lucrări ale unor debutanţi mai noi sau mai îndepărtaţi şi chiar materiale în completarea volumului.
Coperţile cărţii, foarte inspirate, aparţin lui Dănilă Vlad şi reprezintă un altar pe care stă o biblie deschisă sub lumina lumânării (I) şi portretul autorului deasupra unei cărţi deschise, cu moto-ul „Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc nu pot citi decât o singură pagină”. (Sfântul Augustin) (coperta IV).
Prin acest al XVI-lea volum, biblioteca noastră înmagazinează alte repere pentru cinstirea valorilor năsăudene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5