Ioan Moniţa (primar Romuli): Nu voi candida pentru un mandat de deputat

Primarul comunei Romuli, Ioan Moniţa, a anunţat că nu se gândeşte la o candidatură la alegerile parlamentare de anul viitor, chiar dacă a mai fost tatonat pe această temă.  

         „Nu-mi place să privesc, să am orizonturi atât de mari. Sunt încă multe proiecte pe care le-am început, pe care vreau să le continui. Ai o satisfacţie personală când vezi că oamenii respectă ceea ce faci, când vezi că ai succes acolo unde eşti.

         Sincer, vă spun foarte direct, ştiţi proverbul acela- decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş. De cât să mă duc la Bucureşti şi să nu fac nimic, mai bine stau şi fac cât pot”, a precizat Ioan Moniţa. Acesta a menţionat că o astfel de perspectivă politică ar putea apărea după 2020, „când se vor mai aşeza lucrurile”, iar Parlamentul României va deveni ceea ce trebuie să fie într-un stat democratic.

         Altfel, edilul comunei a menţionat că „începutul succesului comunei Romuli se leagă de guvernarea Tăriceanu”. „Vreau să subliniez cât de importantă este o prezenţă liberală la guvernare, pentru că acum constat cu surprindere că foştii colegi ai noştri, care până nu demult umblam braţ la braţ şi explicam cât de frumos şi de bine este în acea guvernare comună, s-au sucit la 180 grade. Vreau să subliniez importanţa grupului liberal la guvernare şi mulţumesc domnului Tăriceanu care, cu echipa sa, au dovadă de înţelegere şi nu au lăsat guvernarea unei ţări într-un haos total”, a declarat Moniţa.

         Potrivit acestuia, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, implementat de actualul Guvern, este de "real succes", numai la Romuli realizându-se extinderi şi racordări la reţeaua de apă/canal, reabilitarea şcolii etc.,  simplificarea procedurilor fiind cheia succesului.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5