Ioan Negrean (PRM): Traian Băsescu este un pirat, nu un comandant de navă

Candidatul PRM pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, Ioan Tiberiu Negrean, crede că încercările analiştilor politici şi a electoratului de a tălmăci cuvintele şefului de stat sunt sortite eşecului, pornind de la „abordarea greşită că Traian Băsescu este un om normal”.
„Aşa cum cei de la DNA pierd la foc continuu, făcân d încadrări greşite pe dosare care le expun justiţiei, tot aşa, şi aceşti oameni îl consideră pe Traian Băsescu un om normal. Domnul Băsescu este un pirat, nu este un comandant de navă. El şi-a făcut un echipaj de piraţi şi acum când corabia se scufundă, a dat dispoziţie: băieţi părăsiţi copaia. Le-a spus mergeţi şi faceţi alianţă populară cu orice partid…Observaţi că din migraţia PDL, 80% se duc în PNL. Părerea mea că va fi următorul partid al Puterii, după alegerile locale, când se va scinda de PSD. Va fi aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, aceiaşi oameni, după cum se vede şi în discursul lui Sorin Frunzăverde când solicita membrilor PNL să nu uita de fraţii lor, că-s de dreapta, că au aceleaşi orientări. Ei vor ocupa toate punctele cheie din PNL şi vor pregăti parlamentarele. În PDL vot rămâne acei oameni care vor candida în toamnă şi care vor trebui să achite nota de plată”, a comentat Negrean.
Şi prim-vicepreşedintele PRM BN, Gheorghe Pop, a menţionat că a avut impresia că visează urât vâzându-l „pe dictatorul Ceauşescu deturnat în vânzătorul Băsescu”.
„Dacă Ceauşescu era un dictator care apăra ţara şi poporul, Băsescu este un dictator care vinde ţara pe nimic. Face ce ştie mai bine, ce a învăţat prin porturile lumii. Cred că poporul român trebuie să scape de un astfel de preşedinte cât mai repede, cu atât mai bine. Trebuie să alegem un Parlament cu adevărat democratic şi reprezentant al naţiunii şi acesta să-l suspende de urgenţă”, a concluzionat Gheorghe Pop.

Comentarii

15/04/12 12:22
retghertherthreth

Ne place sau nu... la vot a "iesit invingator "... cu 51 % PDL-ul si Dl. presedinte Basescu !!! Si asta ,pentru ca:
1/.Cetatenilor de cetatenie si nationalitate romana, "fugiti" sau plecati din tara in America si prin Europa, unde au case si unde muncesc, unde traiesc si cntribuie cu taxe si impozite bine multam... la statul respectiv si carora fiind rupti de Romania si de ori ce realitate de aici, nu li s-a "suspendat" acest drept la vot ! Acest drept, trebuia "permis" numai daca faceau dovada ca ,au trait si au convietuit cu "entitatile locale", in perioada dinaintea votarii si inaintea parasirii Romaniei cu cel putin un an de zile si numai la sectiile de vot unde au avut domiciliile inaintea plecarii lor. Asa, majoritatea fie n-au votat, fie au votat in bascalie, in bataie de joc sau alandala si in necunostinta de ceea ce se mai intampla pe la noi, fie personalul de la sectiile de votare, au pus stampila in locul acestora... acolo unde a "trebuit", adica pe d.l Basescu, pentru ca "EL" i-a numit in aceste functii si cine poate legal, sa controleze o ambasada, mai ales in strainatate ?
2/.De asemenea, d.l Basescu le-a promis tuturor moldovenilor " de peste Prut" ( nu din Rep Moldova... ) ca le da cetatenia romana la toti si ca pot intra in tara fara nici o viza, bine-nteles... daca voteaza cu D.lui...si cu PDL si asa au facut, nu de dragul lui sau al noua al romanilor, ci de dragul de a putea intra in Comunitatea Europeana "liberi" si " fara vize"... iar "noi" ne-am "imbatat cu apa rece" ... si cu "frectia la un picior de lemn"... !;
3/.Datorita sistemului prost de vot de la noi, la vot merge toata baba si tot taranul ... fara instructie scolara sau cu ea foarte modesta si care fie de batrani ce sunt ,nici nu vad, nici nu aud si nici scrie nu mai stiu sau nu mai pot si "voteaza" ( in general )... numai ... " asistati calificat "... stiti dvs cum... . Cel putin 60% din populatia tarii " calificata pentru votare" este la tara... fiind un sistem de "vot inconstient" in majoritate , pentru ca persoanele din mediul rural,cu o pregatire foarte modesta sau deloc... detin ponderea covarsitoare...
Asa ca... " MUCLES " , Ca la urmatoarul "vot"... va fi ... TOT ASA !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5