Ioan Oltean: Avocatul Poporului, avocat politic, marca PSD

*declaraţie politică

Avocatul Poporului este o instituţie apărută în România odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei din 1991. Conform articolului 58 din Constituţia României, Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Rolul Avocatului Poporului este deci acela de a media între cetăţean şi administraţia publică, pentru a ajunge la o soluţie de compromis, în care interesele legitime ale cetăţeanului să fie deservite, luând în calcul, în acelaşi timp, şi dificultăţile ori problemele pe care le poate întâmpina uneori administraţia publică, evitând astfel o posibilă stare de conflict, prin buna înţelegere. Menirea principală a Avocatului Poporului este deci aceea de a preîntâmpina crearea unei stări de conflict între cetăţean şi administraţie publică, evident printr-o implicare activă şi responsabilă.

În acest sens, constat că în raportul de activitate pe anul 2014, Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, susţine că “instituţia pe care o reprezintă şi-a îndeplinit rolul de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în raport cu autorităţile publice şi a desfăşurat, în acest scop, o activitate susţinută.”

Desigur, informaţia momentului expusă public în raportul de activitate de către Avocatul Poporului, nu ar avea decât să bucure cetăţenii acestei ţări, dacă în realitate, nu am cunoaşte adevărul sumbru al lipsei desăvârşite de reacţie/activitate a acestei instituţii.

Cu toate că încă de la instalare, s-a bucurat mereu de o majoritate confortabilă în Parlament, Guvernul Ponta a continuat să emită pe bandă rulantă ordonanţe de urgenţă, în marea majoritate a cazurilor, urgenţa adoptării acestora neputând fi justificată, evitând astfel forul legislativ al ţării, spre nemulţumirea ONG-urilor şi a societăţii civile în ansamblul ei, care procedează de fiecare dată la sesizarea Avocatului Poporului. Avocatul Poporului tace însă. De altfel, tăcerea e şi ea un răspuns, un răspuns neasumat însă. Ultimul raport MCV ne confirmă a mia oară lipsa de atenţie ciudată, suspectă, a Avocatului Poporului în faţa puzderiei de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul României.

În vara lui 2012, când în mai puţin de şase ore, conducerea ambelor Camere ale Parlamentului a fost trântită la pământ, în topul priorităţilor “pontiste” se afla revocarea Avocatului Poporului, pe motiv că acesta se pronunţase asupra unor probleme, fără ca în realitate să fi fost sesizat. Aceasta, deşi Constituţia îi permite Avocatului Po­po­rului să îşi exercite atribuţiile şi din oficiu. Zis şi făcut.

La scurt timp după numirea în funcţia de Avocat al Poporului a stimabilului Victor Ciorbea, în aprilie 2014, acesta refuză să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa de urgenţă nr. 12/2014 referitoare la alegerile parţiale, deşi modificările la lege fuseseră aduse în primăvară (19 martie 2014), deci cu mai puţin de un an înaintea alegerilor (pentru că în mod evident, PSD se pregătea sufleteşte pentru două tururi de scrutin şi nu trebuia jenat). Noi, Partidul Democrat Liberal, ne-am adresat Avocatului Poporului, solicitându-i acestuia să sesizeze de urgenţă Curtea Constituţională cu referire la neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă nr.12/2014 privind alegerile parţiale. O ordonanţă de urgenţă trebuie să îşi justifice caracterul urgent. Or, vă rog să observaţi că modificarea adusă Legii nr. 35/2008 nu viza niciun fel de urgenţă. De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 25 ianuarie 2012 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale şi a alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din anul 2012, precum şi pentru modificarea şi completarea titlului I al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se statuează că legile cu caracter electoral nu pot fi modificate cu un an înainte de procedura actului electoral „întrucât o asemenea modificare legislativă intempestivă poate fi de natură să creeze dificultăţi în exercitarea dreptului de vot, dificultăţi care pot avea ca efect, în cele din urmă, restrângerea exerciţiului acestui drept. Curtea constată, totodată, că această reglementare este de natură să determine dificultăţi suplimentare autorităţilor însărcinate cu aplicarea sa, sub aspectul adaptării la procedura nou instituită şi operaţiunile de ordin tehnic pe care aceasta le presupune.”

Atitudinea pasiv-patologică a Avocatului Poporului continuă şi în cazul ordonanţei de urgenţă care strangulează Legea educaţiei naţionale, aducând în prim plan absurditatea propunerii unor măsuri cu puternic iz populist, constând printre altele, în posibilitatea de a fi admis la facultate fără să fi promovat examenul de bacalaureat sau organizarea de doctorate la fără frecvenţă. Avocatul Poporului dă astfel undă verde masacrării Legii educaţiei naţionale, sprijinind direct şi necondiţionat distrugerea sistemului educaţional românesc, aflat oricum pe un drum greşit.

Tăcerea lui Victor Ciorbea doare şi în toamnă, moment de referinţă pentru adoptarea de către Guvernul Ponta a Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014, ce dădea undă verde traseismului politic. Ulterior însă, când apele tulburi au fost agitate de societatea civilă, a existat şi o simpatică justificare a Avocatului Poporului, respectiv că sesizarea Curţii Constituţionale pe această speţă “excedează competenţa instituţiei pe care o conduce.” PDL, prin grupurile sale parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Senat, a trimis o solicitare Avocatului Poporului prin care solicita de urgenţă sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014.Din nou, demersul nostru a fost întemeiat, Curtea Constituţională admiţând la data 17 decembrie 2014 obiecţia de neconstituţionalitate şi constatând că prevederile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală sunt neconstituţionale.

Lipsa desăvârşită de activitate a Avocatului Poporului degenerează în decembrie, odată cu adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă care mutilează din nou Legea educaţiei naţionale, şi, prin care Victor Ponta acordă titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acesta.

Concret, în anul 2014, Avocatul Poporului nu a atacat nicio ordonanţă de urgenţă a Guvernului, deşi majoritatea au fost contestate de partide şi societatea civilă, şi, cu toate că ulterior, multe din actele normative adoptate au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Punctual, în anul 2014, Avocatul Poporului a făcut doar trei sesizări de neconstituţionalitate pe legi mai vechi de 2008, dar nicio sesizare privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului Ponta. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, nu apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, ci este avocatul politic al unui guvern Ponta, girând alături şi împreună cu acesta, erori magistrale, lipsa de competitivitate, de performanţă, de viziune, şi până la urmă, lipsa de omenie, respect şi profesionalism faţă de un popor şi aşa chinuit şi scuturat de mult prea multe griji.

Desigur, unii ar putea afirma că suntem încercaţi de sincere şi vădite sentimente de închipuire, dar însuşi raportul MCV confirmă faptul că instituţia cu rol major în apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice închide de fapt ochii la derapajele neconstituţionale deosebit de grave, sub tainica oblăduire a unui guvern Ponta iresponsabil.

Ioan Oltean, deputat PNL

Comentarii

12/03/15 16:58
Cetatean

Pai,cand ati fost Dvs "la butoane".. era marca PD, si / sau PDL... ! Ce nu va place ?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship