Ioan Oltean, despre mitingul USL din 17 octombrie: Îi doare în cot de interesul României

Prezenţa cancelarului german, prezenţa altor lideri poate fi benefică României, în ansamblul ei, de aceea a gândi un mega eveniment politic, ca o contrapondere pentru a diminua din importanţa celuilalt eveniment european, şi nu naţional, înseamnă o maximă lipsă de responsabilitate, înseamnă că pe tine te doare în cot de interesul României, că vezi doar interesul partidului pe care îl reprezinţi, că a rămas calat pe acele evenimente megalomanice, în care tot poporul se adună să-şi slăvească conducătorul. Condamn acest gest cu toată puterea mea şi cred că fac o foarte mare greşeală cei din USL. Am văzut şi comentariile unor lideri USL, comentarii legate de prezenţa liderilor europeni şi mi-am dat seama că aceşti oameni sunt totalmente inconştienţi, că nu au nimic de a face cu imaginea României, consideră liderul PDL BN, Ioan Oltean, în contextul în care mitingul de lansare a candidaţilor USL se desfăşoară în 17 octombrie pe stadionul naţional.

La întrebarea unui jurnalist ,,cum comentează intenţia USL de a face un mega, hiper miting de lansare a candidaţilor, la aceeaşi dată cu Congresul PPE, Oltean a răspuns:

,,Evenimentul din 17-18 octombrie este poate unul dintre cele mai mari evenimente pe care România l-a găzduit în lunga ei existenţă, un eveniment cu care sigur încercăm să aibă consecinţe pozitive asupra ARD, dar în acelaşi timp să aibă consecinţe pozitive asupra României, pentru că vizita în România a peste 20 de şefi de state şi de guverne nu poate să se lase cu consecinţe doar asupra unei formaţiuni politice, ci asupra întregii ţări. De aceea, m-aş fi aşteptat ca fiecare forţă politică din România să fie responsabilă şi să fie rezonabilă în a trata cu maximă importanţă acest eveniment”, a comentat liderul PDL BN.

Oltean a mai spus că în condiţiile în care ar fi fost vorba de un congres al socialiştilor sau al liberalilor europeni, ar fi fost unul dintre democrat-liberalii care s-ar fi opus organizării unui miting de lansare a candidaţilor.

,,Dacă era vorba de un congres al celorlalţi lideri europeni, socialişti, liberali, personal, vă asigur că aş fi fost unul dintre cei care s-ar fi opus categoric unor manifestări a PDL, şi PDL a avut întotdeauna mai multă înţelepciune să nu comită o asemenea greşeală. Din păcate, liderii USL sunt oameni imaturi, iresponsabili şi lipsiţi de capacitatea de a discerne între binele general şi binele personal”, a precizat Ioan Oltean.

El a criticat şi instigările unora de a scoate oameni în stradă, pentru a protesta împotriva liderilor europeni, catalogându-le drept ,,iniţiative ale unor oameni iresponsabili”.

,,Am văzut şi eu câteva iniţiative care îi îndeamnă să iasă în stradă pe cei 7,5 milioane de cetăţeni care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu şi să protesteze împotriva liderilor europeni. Este o iniţiativă a unor oameni iresponsabili, unor oameni pentru care interesul acestui popor nu contează. Este în opinia mea condamnabil şi un asemenea gest şi o asemenea atitudine şi eu cred că PDL şi ARD au întotdeauna puterea să se detaşeze de asemenea manifestări care nu aduc României niciun beneficiu, absolut niciunul. E regretabil şi e păcat de o asemenea gândire. Condamn asemenea atitudini”, a concluzionat deputatul PDL Ioan Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5