IOAN OLTEAN: Partidul nu are o acţiune suficient de unitară

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei, că nu este foarte mulţumit de modul cum formaţiunea evoluează. El şi-a exprimat şi reţinerile în ceea ce priveşte conturarea Mişcării Populare şi a comentat acţiunile politice şi declarative marca Monica Macovei, Cristian Preda şi Vasile Blaga.

“Nu aş putea spune că sunt mulţumit de modul în care partidul evoluează. Deşi este un Birou Permanent cu mulţi oameni cu experienţă politică, încă partidul nu are o acţiune suficient de unitară. Este ceva care nu funcţionează, este ceva care încă pune partidul în dificultate. Probabil pentru că sunt tot timpul preocupaţi de actul de guvernare, unii membri ai PDL nu mai au timpul necesar să se ocupe şi de partid mai mult”, a declarat Ioan Oltean.

Liderul democrat-liberat susţine că, deşi Vasile Blaga este un membru marcant al PDL, nu trebuie obligatoriu şi consultat cu privire la acţiunea partidului. “Membrii marcanţi ai partidului nu trebuie în mod neapărat să fie consultanţi. Membrii partidului care vor să facă treabă se pot implica. Vasile Blaga este un om extrem de activ, el este senator, este prezent în partid, nu e nevoie nici să fie îmbiat la muncă, nici să fie, ştiu eu, rugat să facă ceva. Ei au competenţa necesară să se implice în activităţi de partid. În partid, cine vrea să muncească, munceşte, se implică fără să fie nevoie de o invitaţie specială”, a comentat demnitarul bistriţean pe această temă, pentru Evenimentul Zilei.

În ceea ce priveşte Mişcarea Populară, Ioan Oltean a menţionat că proiectul politic a fost lansat în dezbaterea publică prea repede şi fără o pregătire serioasă. “De aceea am serioase reţineri în ceea ce priveşte realizarea lui şi, modul în care el a fost pus în dezbaterea publică, modul în care a fost gândit nu dă certitudinea că poate fi un proiect viabil”, a menţionat democrat-liberalul bistriţean. Vizavi de Noua Republică, deputatul bistriţean a precizat că nu deţine suficiente date ca să se pronunţe, dar dacă este…de dreapta, ideea este binevenită.

Secretarul general al PDL a fost gentil în declaraţiile cu privire la Monica Macovei, cea care îl acuzase că-şi promovează oamenii fără a ţine cont de opinia partidului. “Macovei are de mult proiecte de această natură, rămâne să le şi realizeze. Deocamdată pe mine mă interesează construcţia PDL, pregătirea acestuia pentru alegeri, menţinerea la guvernare a PDL”, a explicat Oltean.

Pentru Cristian Preda (n.n.- care a spus că promovările în partid sunt stabilite dinainte, după modelul “eu, Ioan Oltean îl vreau pe acest Botiş candidat la primărie şi îl vreau important în partid”), liderul PDL a menţionat că ar fi bine ca dialogul să fie în partid, nu între PDL şi blogul său.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5