Ioan Oltean: Ponta şi Antonescu bagă procente serioase în buzunarele PDL

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Ioan Oltean, susţine că noua alianţă politică dintre Partidul Socail Democrat şi Alianţa de Centru Dreapta va contribui la creşterea în sondaje a PDL. Liderul democrat-liberal a precizat, într-o conferinţă de presă, că „Uniunea Naţională Democrat-Liberală”, după cum a numit-o, va avea un efect deosebit de semnificativ asupra creşterii procentelor alocate PDL.

„Această uniune va aduce un spor de imagine şi de voturi Partidului Democrat Liberal. Domnii Ponta şi Crin Antonescu vor fi protagoniştii care vor băga în buzunarul Partidului Democrat Liberal procente serioase, adică atât cât ne trebuie”, a explicat Oltean.

Potrivit aceleiaşi surse, reacţia unor lideri ai PNL dă deja de gândit despre reuşita acordului politic dintre PSD, PNL şi PC. „Vedeţi reacţia unor lideri importanţi liberali? Şi sunt de susţinere? Nu, nu sunt de susţinere. Dacă dumneavoastră veţi vedea ca oameni de dreapta, oameni din PNL, care dezvolată afaceri, oameni care au fost de ani de zile în conflict cu politica Partidului Social Democrat, să susţină o asemenea politică, vă înşelaţi. Dacă s-ar scula Brătianu şi ar vedea ce a făcut Crin Antonescu cu PNL , ar face infarct în secunda următoare”, a mai spus deputatul Ioan Oltean, convins că Antonescu ar trebui să-şi depună deja mandatul de preşedinte al PNL.

În opinia sa, „o asociere de asemenea factură a unui partid care de 22 de ani se bate cu pumnul în piept că este un partid de dreapta, că luptă împotriva ideilor comuniste, a ideilor socialiste, acum vine şi se asociază, se leagă cu aceiaşi brăcinari, este inadmisibilă”. Oltean a mai precizat că PSD nu a reuşit să se rupă de umbrele trecutului, iar Victor Ponta este exact ca Ion Iliescu, dar „mult mai tânăr, mai agresiv, mai impulsiv şi mai obraznic”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]