Ioan Oltean, preocupat de soarta comunei Rebrişoara

„Am luat 6 miliarde de la primăriile PD-L şi le-am alocat comunei Rebrişoara, care prin grija celor de la PSD a fost lăsată doar cu 1, 36 miliarde lei din cei 10 miliarde lei stabiliţi prin Ordonanţa nr.7”, a declarat deputatul PD-L Ioan Oltean în cadrul unei conferinţe de presă.

Oltean a precizat că a făcut acest gest, pentru că cei de la PSD nu s-au lăsat deloc impresionaţi că în comuna Rebrişoara sunt o serie de proiecte în curs de desfăşurare. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor neagă faptul că a făcut acest lucru, doar pentru a obţine cât mai multe voturi.

„Sunt cetăţean de onoare al comunei Rebrişoara şi tot ceea ce s-a făcut în comună, s-a făcut cu ajutorul meu. În loc de 47% din voturi, ar fi trebuit să obţin 60% din voturile oamenilor de aici. Comuna Rebrişoara nu putea să rămână doar cu un miliard de lei…” a concluzionat Oltean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5